Elogiul marginalității

Când vom face autostrăzi, căi ferate rapide, servicii publice eficiente, riscurile de atentat ar putea crește și la noi. Deocamdată însă, având în vedere circumstanțele, e bine că suntem unde suntem – la colțul Europei. Și s-ar părea că nu vom pleca prea repede de aici.

Simt, zilele acestea, nevoia imperioasă să fac un elogiu al marginalității. Al mar­gi­na­li­tății noastre naționale, culturale, eco­no­mi­ce și așa mai departe. De ce? Păi, uitați-vă: Bruxellesul, inima Europei, a tras obloa­ne­le, astfel încât pe străzi, sâmbăta și du­mi­ni­ca trecută, au fost mai mulți polițiști, jan­darmi și militari decât civili, iar concertele, meciurile și alte manifestări publice au fost anulate. Între timp, Franța, gloria Europei, este sub stare de urgență, cu mai multe pre­vederi constituționale suspendate, iar pa­tria lui Goethe, cea a lui Cervantes și cea a lui Shakespeare tremură și ele de frica unor atacuri teroriste iminente, luând precauții fără precedent. În timpul acesta, pe noi nu ne sperie decât Traian Băsescu, care, în lip­să de ocupație, ne tot previne că suntem și noi o țintă probabilă a terorismului isla­mic.

Noi, țintă? Aș! Orice mișcare teroristă cu cap ar renunța repede la o acțiune în­drep­ta­tă împotriva României, dacă ar studia mi­nuțios problema. În primul rând, merită oa­re să arunci în aer un obiectiv dintr-o ca­pitală pe care jumătate din planetă o ig­no­ră, iar cealaltă jumătate o confundă cu ca­pi­tala unei țări vecine? Evident că nu. Apoi, la ce bun să omori câteva zeci de indivizi cu mitraliera sau bomba la un concert, atunci când patronii sălii îi omoară ei înșiși, mai ief­tin, prin ardere și gazare simultane? Apoi gândiți-vă la logistică: cum sosești în Capitala noastră dragă? Cu avionul e ris­cant (suntem totuși marginea Europei, nu cen­trul Asiei sau Africii). Cu trenul? Doamne fe­rește! Cred că după o călătorie, conform orarului, de 12 ore (asta dacă trenul nu în­târzie) de la Oradea la București, teroristul va fi atât de sleit de puteri și cu nervii la pământ în asemenea măsură, încât tot pla­nul lui se va da peste cap. Iar dacă îl pune nai­ba s-o ia cu mașina cătinel-cătinel, va ie­și o tragedie – pentru el, nu pentru noi. Aproape sigur, o groapă în asfalt, sau un de­ment care intră de pe sensul opus în de­pă­și­re, sau vreo căruță împiedicată într-o cur­bă îi vor frânge drumul spre martiriu. Faptul că nu poți călători pe autostradă de la gra­nița de Vest până la București este, pen­tru noi, un avantaj strategic și e cazul să adu­cem laude politicienilor care au avut pre­ve­de­rea să fure într-atât pentru a-l menține.

Și apoi, odată ajuns în București, gre­ul de abia începe pentru el. Gândiți-vă cât de dramatic e să planifici ceva în orașul ăsta valah: autobuzele în­târ­zie, la orele de vârf abia reușești să te urci, de aglomerate ce sunt, pierzi ore în trafic și nimeni, nimeni nu vine la timp la întâlniri. Iar dacă lași o ma­șină-capcană într-o piață, ai toate șan­sele să-ți fie șterpelită înainte de vre­me și să explodeze pe un câmp cu gu­noaie unde au dus-o hoții. Re­pre­zen­tați-vă, în general, soarta bietului te­rorist străin, fără cunoștințe, ajuns în București și necunoscând decât o bru­mă de engleză: taximetriștii îi dau țea­pă, hotelierii îi dau camera cea mai rea și mai scumpă, furnizorii îi dau mar­fă expirată pentru bombe, iar la șa­or­mărie îi dau toxiinfecție ali­men­ta­ră, adică mai pe românește, pân­te­că­ra­ie. În câteva zile, iată-l lefter, fără ma­șină, diareic și cu marfa bună de arun­cat la canal. Cum să treci la act în ata­re vitrege condiții? Și aici înțelegem încă o dată avantajele marginalității: nu întâmplător, cei câțiva imigranți, ajunși la noi, prin voia de nepătruns a lui Allah, plâng de necaz și jură că n-o să se mai repete.

Dar să presupunem că teroristul în de­ve­nire ar trece, cu mare efort și ero­ism, peste toate aceste dezavantaje. Ce­ea ce ar urma ar fi cu adevărat disuasiv: căci publicitatea e esența te­rorismului; or, publicitatea o fac presa și valoarea jurnaliștilor. Ni-l și în­chi­puim pe supusul califatului reflectând, după o prealabilă informare: „Cine va vorbi despre martiriul meu măreț? Maestrul Cristoiu? E în stare să mă laude și-atunci, știind pe cine a mai lău­dat, ajung de plânsul curcilor. Con­sultantul politic Gușă? Nu-nțelege ni­meni ce vrea, deși le știe pe toate. Mi­hai Gâdea? Va zice că Băsescu e de vi­nă! Ciutacu? Hoandră? Să mă păzească Profetul! Poate Valentin Stan? Le va fermeca într-atât cu laptopul pe cele 70 de fecioare, încât mie ce îmi mai ră­mâne de degustat în paradis?“.

Sigur, când vom face autostrăzi, căi fe­rate rapide, servicii publice eficiente, riscurile de atentat ar putea crește și la noi. Deocamdată însă, având în ve­dere circumstanțele, e bine că suntem unde suntem – la colțul Europei. Și s-ar părea că nu vom pleca prea repede de aici. Mai ales că, peste pașnica noas­tră marginalitate, Cristoiu, Gușă, Hoan­dră, Gâdea, Stan & Co. veghează ne­în­duplecați și fără odihnă. Ce noroc pe ca­pul nostru!