Un 1 Decembrie marcat de contextul politic

Dincolo de diversele instrumentalizări, Ziua Națională nu este atât o sărbătoare, cât un bun prilej de a ne privi în oglindă și de a încerca să aflăm încotro vrem să ne îndreptăm.

A trecut un sfert de secol de când 1 Decembrie a de­venit Zi Națională. Autentic reper al istoriei noas­tre, sărbătoare înscrisă în Constituție, totuși, un moment căruia de fiecare dată parcă îi lipsește ceva. Și abia acest sentiment îl transformă într-un mo­ment cu adevărat revelator. Din simbol al uni­tății, din prilej de afirmare a memoriei și iden­ti­tății naționale, momentul aniversar reușește să fie reprezentativ mai degrabă pentru deficitul de în­credere al românilor în statul lor și în ei înșiși. De­și pare paradoxal, în fond e normal ca, atunci când suntem invitați să sărbătorim și să reafirmăm valorile noastre comune, să ne dăm mai bine sea­ma de măsura în care acestea fie lipsesc, fie există numai un deficit de simboluri care să le reprezinte durabil și credibil: repere istorice, personalități, lo­curi, texte oficiale, proclamații etc. În acest sens, e simptomatică chiar referirea din Constituție (forma revizuită în 2003) la „spiritul tradițiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Re­voluției din decembrie 1989“ (art. 1) ca și cum acest spirit ar ține de evidență. De fapt, știm cu to­­ții că majoritatea conflictelor din societatea ro­mânească provin din absența acestei evidențe, ab­sență care produce și cronicul deficit de le­gi­ti­mi­tate de care suferă instituțiile statului.

Anul acesta, sentimentul de sărbătoare prea puțin împărtășită și prea mult instrumentalizată a fost marcat de drama de la Colectiv. Și asta cu atât mai mult cu cât a fost interpretată ca un moment al unei crize instituționale majore, ca rezultat al unui vast șir de complicități și vinovății. În loc ca 1 Decembrie să fie un moment terapeutic de re­le­gitimare instituțională, el devine inevitabil unul simptomatic pentru ruptura între societate și li­derii politici. Pentru prima dată după 1990, con­știentizarea socială și denunțarea lanțului de com­plicități instituționale a dus la o asemenea serie de reacții la nivel politic și statal, de la numeroase demisii și demiteri la anchete penale.

Atunci când șeful statului preia sloganul „Co­rup­ția ucide“, reușește în același timp să vină cu o so­luție, să ridice formula deja obosită „lupta îm­po­triva corupției“ la un nivel superior. Și să se pună în fruntea acestei adevărate revolte anticorupție. De aici trebuie privită și anularea recepției tra­di­ționale de 1 Decembrie de la Cotroceni. O anulare altfel greu de înțeles, cu atât mai mult cu cât este prima Zi Națională din acest mandat. Faptul că victimele incendiului din fatidica seară de 30 oc­tombrie au fost invocate pentru a justifica această de­cizie ridică și mai mult semnificația politică a morților și răniților din Colectiv. Dacă vinovată este corupția, atunci responsabilii direcți și in­di­recți se află chiar în clasa politică. Nu e deci deloc de mirare că șeful statului a ezitat să trimită invitațiile tradiționale către membrii par­lamentului și alți lideri politici și instituționali, pentru că mulți dintre ei sunt bănuiți de corupție.

Neamestecându-se cu restul clasei po­litice, președintele dă un semnal nu nu­mai către societate, ci și către restul apa­ratului statal, a cărui conducere rămâne și ea orfana acestei recepții speciale. Io­hannis se demarcă astfel, poate pentru ultima dată în mod credibil, de sistemul statal pe care, simbolic, dar din ce în ce mai puțin numai simbolic, îl patronează. După un an de coabitare frustrantă pen­tru președinte, în care primul ministru înfrânt în alegerile prezidențiale s-a men­ținut la putere, o astfel de de­mar­care este un fel prin care Iohannis trans­mite că nu iartă și nu uită. Vom vedea la anul câți dintre potențialii invitați de drept din acest an vor mai fi la apel.

Tribuna Zilei Naționale rămâne una pri­vilegiată pentru reafirmarea singula­ri­tății funcției prezidențiale și oferă ocu­pantului acesteia șansa rară de a per­so­na­liza națiunea. Iohannis utilizează aceas­tă ocazie și pentru a confirma că este la înălțimea funcției. O înălțime de la care, mai mult sau mai puțin implicit, este acum lansată și lupta pentru găsirea unei majorități parlamentare pro-pre­zi­dențiale.

Demararea campaniei pentru 2016 se face acum pentru că avem un nou gu­vern, un guvern care, indiferent de cri­ticile care deja i se aduc, este mult mai aproape decât precedentul de exigențele „străzii“. Aceasta este practic prima rea­lizare din primul an de mandat, care coin­cide și cu un pas făcut de până de curând distantul și absentul președinte către societate. Chiar dacă o face mult mai discret decât predecesorul său, Io­hannis reactivează și legitimează ideea unei alianțe între cetățeni și președinte împotriva corupției instituționalizate. Are, deci, asigurată rezistența mai mult sau mai puțin surdă a actualei clase po­litice. Pentru a-și păstra statutul câș­tigat în ultimele săptămâni, președintele trebuie, deci, să-și câștige o majoritate pro-prezidențială la alegerile de anul viitor și toate gesturile sale trebuie citite în această cheie.

Acest obiectiv politic este cu atât mai di­ficil, cu cât PNL e într-o majoră criză de imagine, nu e nici la putere, nici în opoziție, fără lideri și fără o perspectivă clară. Niciodată partidul care a dat șeful statului nu a fost într-o asemenea si­tua­ție la un an după victoria la prezi­den­țiale. Deși supărați pe Iohannis, liberalii sunt mai dependenți de el ca niciodată. Arun­carea ideii unui nou partid prezi­dențial agravează situația, dar, cel mai probabil, este menită a da un impuls rea­șezării lucrurilor în PNL. Reașezare la care contribuie și DNA.

Rezultatul alegerilor de anul trecut a deschis un proces care este departe de a se fi încheiat. Dacă e ceva de serbat de acest 1 Decembrie este confirmarea, prin mobilizarea socială, a unei dorințe de schimbare. Nimeni nu ne poate spu­ne da­că aceasta va fi numai utilizată po­litic sau va fi convertită în fapte. Dar, din­co­lo de luciditatea la care ne condam­nă tre­cutul recent, dincolo de condi­țio­nă­ri­le unui prezent geopolitic plin de pe­ri­co­le, de Ziua Națională e bine să dăm curs acelei porniri de optimism care e în fie­ca­re dintre noi. La mulți ani, Ro­mâ­nia!