Pe aceeași temă
Ultimile luni au adus mari mutatii ale unor culturi ce au parasit spatiul geopolitic propriu in favoarea unor spatii care le-au fost cunoscute poate numai din studiul geografiei in clasele gimnaziale
Desi existau semnale ca asemenea deplasari sunt iminente, nimeni nu s-a pregatit pentru intampinarea acestei noi culturi, pentru o apropiere efectiva care poate genera mutatii majore. Erau doar discutii sterile in simpozioane internationale tinute de persoane decente care evitau abordarea frontala a subiectului si se ascundeau in spatele unui limbaj corect politic dar fad.
Desigur, contexul grec cu criza sa complexa politico-financiara a favorizat clacarea in fata afuxului de imigrati in numele tolerantei cunoscute a rasaritenilor. Incapacitatea Europei cumulata cu lipsa ei de dorinta de a finanta Grecia in conditiile cerute de statul elen a dus la aceasta “sanctionare”. Granitele “n-au mai facut fata” iar criza umanitara a fost invocata. Lipsa de “compasiune” a Europei pentru traiul nemeritat de bun al grecilor trebuia sanctionata imediat prin declansarea debandadei imigratilor. Adica, atata putem noi, grecii, caci si voi, restul europenilor, atata puteti . O inconstienta care a deschis cutia Pandorei. Necalculat. O atitudine pentru care platim toti. Si o alta intrebare aparuta firesc: meritat sa rezisti santajului elen sau era mai bine sa cedezi cuminte?
Acum faptele sunt cunoscute si, neasteptat, politicienii europeni ii invita pe noi imigranti sa vina. Chiar suntem sfatuiti sa-i luam pe langa casele noastre in spiritul crestinismului ca sa aratam superioritatea culturii noastre. Naivitati de clase primare. Paradoxal, toleranta rasariteana a fost preluata nefericit si in mediul luteran. Nefast, daca cei care trebuiau sa fie standardul au renuntat si ei la el. A invatat Europa ceva din nenumarateleconferinte in care a pledat pentru ingaduinta si intelegere sub asa de generoasa umbrela a multiculturalismului? Chiar era ceva de invatat sau fiecare pleca cu ideile cu care a venit dupa un turism care iti linistea constiinta? Pana la urma, cultura crestina are niste radacini profunde sau este doar o forma de utopie, un falanster fara nici o expresie viabila.
Chiar tot ce aduce in contact doua mari culturi religioase, in cazul nostru, poate fi tratat prin prisma intovarasirii, a infratirii neconditionate eliminandu-se fortat orice limita proprie fiecarei culturi?Nu inseamna aceasta o abdicare de la o conduita sociala deprinsa si acceptata in timp in respectiva cultura, fapt ce poate conduce la scufundarea culturii mai putin agresive, care, in numele tolerantei isi uita, uneori reneaga, propriile radacini? Pana unde poate merge aceasta politica a compromisului? Nu cumva pretul erodarii propriilor fundamente e prea mare, poate isca tulburari? Nu cumva suportabilitatea crestina in loc sa insufle ingaduinta da nastere, paradoxal, in cealalta cultura la agresivitate, caci ea este interpretata ca slabiciune? Nu cumva intelegerea nu este posibila in realitate decat in cadrul aceluiasi palier religios - crestinism, hinduism, mahomedanism, etc. si noi fortam limitele? Intr-o Europa agnostica, bazata pe principii juridice de extractie crestina, este posibila continuarea politicii de intelegere fara conditii ce renunta, chiar sacrifica propriile limite in favoarea celeilalte culturi cu care se intalneste, in numele unei paci iluzorii?
Pana unde poate merge aceasta politica de “ïntelegere” ?
Sa ne reamintim invatatura cu vasul tare si slab a apostolului Pavel din 1 Corinteni, cap. 8. Mai este ea de actualitate? Mai poate da ea libertatea necesara ambilor parteneri si ne mai ofera ea libertatea pe care o asteptam in noul context? II permite ea vasului limitat sa-si impuna regulile sau vasul tare decide de fapt importanta valorilor, el face “jocul”? “Aveti grija insa ca nu cumva aceasta libertate a voastra sa devina'mpiedicare pentru cei slabi” (1 Cor 8,9). Cum putem sa actionam pentru a da un raspuns complet, marcant si proactiv la ceea ce politicienii europeni nu mai inteleg si nu mai sunt pregatiti sa rezolve? Sunt in realitate “” vasele slabe”, tolerante, nedefinite, lipsite de claritate care doar raspund la stimulii “vaselor tari”?
Trei solutii reclamate de analisti sunt considerate ca fiind obligatorii: a) rezolvarea situatiilor la sursa, in tarile furnizoare de imigranti prin pacificarea tarilor respective; b) primireareglementata a imigrantilor si distribuirea lor in tarile Europei, c) stabilirea cadrului legislativ in care sa se faca patrunderea in spatiul european a unei populatii cu mentalitati fundamental diferite in privinta crezului intim.Europa este construita pe legi care si-au selectat valoarea in timp. Isi poate permite ea sa renunte la aceste legi doar pentru ca un grup de oameni doreste altceva? Poate principiul crestin de intoarcere a celuilalt obraz sa se aplice si in cazul acestui conflict cultural, sau regula ce trebuie respectata aici este celalalt principiu, deopotriva crestin, dar mai extins ca aplicablitate, al importantei omului, enuntat de insusi Isus cand le spunea ucenicilor ca pana si valorile esentiale (ziua de odihna pentru un evreu) au fost create pentru om (“Sabatul a fost creat pentru om”? Marcu 2,27.28)
Doua mesaje biblice ne pot da pot solutia gasirii banchizei salvatoare si pot fundamenta iesirea din situatia ivita, eliminand interpretarile mult prea “miloase”.
Doua solutii crestine puse fata in fata ne pot ajuta sa concluzionam. Prima ne asigura ca „Stapanirea este slujitoare a lui Dumnezeu spre binele tau. Iar daca faci rau, teme-te; caci nu in zadar stapanirea poarta sabia…” (Rom 13,4) iar cea de-a doua e izvorata din crezul crestin stabilit la Niceea in anul 325 e.n. „Si iarasi Dzeu va sa vina sa judece…”
Daca Dzeu insusi va judeca in final intre bine si rau nu cumva pana la revenirea Sa, stapanirea are rolul de a echilibra viata aici, intre buni si rai si de a neproteja impotriva degradarii? Iar atentate la valori indeobste acceptate nu trebuie ele eliminate, „stapanirea” fiind obligata sa apere si sa protejeze libertatea umana ridicata la rang de virtute de insusi Isus?
Este evident ca suntem la o rascruce. Raportarea insa la propriile valori si asumarea in totalitate a regulilor stabilite si validate de trecerea timpului trebuie insa aplicata imediat si ferm daca vrem sa scapam de cosmar.
Dan Romulus SERBAN
