Turcia: Aproximativ 1.300 de imigranti au fost opriti inainte de a pleca spre Grecia

Iulian Popescu | 30.11.2015

În prima zi după acordul de la Bruxelles privind acordarea celor trei miliarde de euro, Turcia a reținut la graniță aproximativ 1.300 de imigranți care ar fi intenționat să intre în Grecia pe mare, transmite Reuters, preluată de Agerpres.

Pe aceeași temă

 

Printre imigranții respectivi se află persoane de diferite cetățenii: sirieni, irakieni, iranieni și afgani, precum și trei traficanți de persoane, găsiți în ascunzători situate în apropierea litoralului turc al Mării Egee, lângă orașul Ayvacik din provincia Canakkale, au declarat pentru Reuters oficiali ai gărzii de coastă.

 

Migranții au fost trimiși într-un centru de repatriere, de unde unii dintre ei ar putea fi deportați, au indicat oficialii citați de Agerpres.

 

Acord UE-Turcia: 3 miliarde euro si accelerarea aderarii pentru a opri fluxul de imigranti

 

Duminică, la Bruxelles, liderii europeni și guvernul de la Ankara au ajuns la un acord asupra unui fond în valoare de 3 miliarde de euro, bani alocați pentru cei circa 2,2 milioane de refugiați, majoritatea sirieni, aflați în prezent pe teritoriul Turciei. Celelalte componente ale acordului, încheiat sub forma unui plan de acțiune, se referă la 'redinamizarea' procesului de aderare a Turciei la UE și la grăbirea procesului de liberalizare a vizelor pentru cetățenii turci.

 

Angela Merkel a confirmat ca Uniunea Europeana va oferi Ankarei 3 miliarde de euro pentru refugiatii sirieni din Turcia, ca va deschide capitolul 17 de aderare si ca va accelera eliminarea vizelor, daca se vor indeplini conditiile necesare. Premierul turc Ahmet Davutoglu a salutat, duminica seara, "o zi istorica" in procesul de aderare a Turciei la Uniunea Europeana, la finalul summit-ului de la Bruxelles.

 

Turcia, care are un rol foarte important în controlul fluxurilor migratorii către Uniune, a făcut eforturi semnificative în ultimii ani din punct de vedere administrativ și financiar pentru a găzdui cei peste 2 milioane de refugiați din Siria.

 

În ceea ce privește procesul de liberalizare a regimului de vize al Uniunii pentru cetățenii turci, autoritățile de la Ankara s-au angajat în direcția accelerării îndeplinirii condiționalităților prevăzute în Foaia de parcurs privind liberalizarea vizelor. În acest context, s-a agreat calendarul de semnare și punere în aplicare a Acordului de readmisie Uniunea Europeană-Turcia. 

 

Cele două părți au decis să activeze "un plan comun de acțiune" pentru a stăvili afluxul de refugiați și "a dinamiza din nou" negocierile în vederea aderării Turciei la Uniunea Europeană, au declarat lideri ai Uniunii și premierul turc, Ahmet Davutoglu, în cursul unei conferințe de presă."Am cazut de acord ca procesul de accesiune al Turciei trebuie re-energizat", a declarat Donald Tusk intr-o conferinta de presa tinuta impreuna cu premierul turc Ahmet Davutoglu si cu seful Comisiei Europene, Jean-Claude Junker.


Davutoglu a adaugat ca s-a agreat sa se tina doua summit-uri UE-Turcia pe an.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22