Îşi asumă noul ministru al Educaţiei cauţionarea furtului academic?

Tăcerea și lipsa de reacție din partea unui nou ministru faţă de impostura din educaţie ajută la proliferarea, la endemizarea furtului academic, aruncând în derizoriu însăși noțiunea de doctorat.

Una dintre aşteptările pe care le au mediul academic (cel onest) şi o parte a societăţii civile şi a opiniei publice de la noul mi­nis­tru al Educaţiei, Adrian Curaj, este re­cre­dibilizarea învăţământului. Un proces laborios, de lun­gă durată. Care poate fi în­ceput prin lupta reală îm­potriva imposturii – ar tre­bui lovită la vârf, ca exem­plu mobilizator. Primele so­luţii la îndemâna d-lui Cu­raj ar fi retragerea titlului de doctor fostului premier Victor Ponta şi scoaterea ana­lizei plagiatelor demnitarilor din com­petenţa Consiliului Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Teh­no­lo­gice şi Inovării şi punerea ei strict în com­petența Comisiilor de Etică ale uni­ver­si­tăților.

Prima reacţie a domnului Curaj faţă de re­tra­gerea titlului de doctor nu dă, însă, mari speranţe că vrea să pornească răz­bo­iul împotriva imposturii din educaţie. A anunţat că va discuta despre acest subiect după ce va încheia bugetul pe 2016 al Edu­caţiei, deşi cele două nu sunt probleme interdependente, putând fi abordate se­pa­rat şi concomitent. Ce nu e clar încă este dacă noul ministru vrea să temporizeze re­zolvarea problemei, în încercarea de a cal­cula magnitudinea acestei decizii – e clar că precedentul poate duce la retragerea al­tor şi altor titluri de doctori în cazul unei pleiade de foste şi actuale personalităţi po­li­tice şi academice -, sau, după modelul mi­niştrilor succedaţi la Edu­caţie din vara lui 2012 în­coace, să o muşamalizeze. Ni­ciunul dintre aceşti mi­niştri – de la Liviu Pop şi Ecaterina Andronescu la Re­mus Pricopie şi Sorin Cîm­peanu – nu şi-a depăşit con­diţia de slugă politică şi nu i-a retras titlul aca­de­mic d-lui Ponta. Deşi Le­gea educaţiei prevede retragerea titlului de doctor, ca sancţiune, pe baza unor ra­poarte externe de evaluare. Or, astfel de ra­poarte există din 2012.

O opinie a noului ministru al Educaţiei pe tema scoaterii analizei plagiatelor dem­ni­ta­rilor din competenţa CNE şi punerii strict în competența Comisiilor de Etică ale uni­versităților nici nu a existat. E drept, nu l-a întrebat încă niciun jurnalist şi nici mediul academic nu l-a asaltat cu vreo so­licitare în acest sens. Ar trebui, însă, ca d-l Curaj să aibă această iniţiativă. Şi chiar să desfiinţeze CNE, abrogând actul nor­mativ prin care a fost constituit. Pen­tru că, de trei ani, membrii CNE sunt avo­cați ai hoților intelectuali, sub înaltul pa­tronaj al ministrului Educației. Să ne amin­tim...

După ce în vara lui 2012 l-a albit public pe premierul Victor Ponta, decretând ra­pi­di­sim că teza sa de doctorat nu e plagiată, în vara acestui an, CNE îl albea și pe fostul viceprim-ministru Gabriel Oprea. În doar două săptămâni din momentul sesizării. Verdictele au fost date în condiții ce sea­mă­nă izbitor. În cazul ambelor teze, plagi­a­tul nu numai că era atât de evident, în­cât era sesizabil și de către nespecialiști, dar fusese confirmat de specialiști. În ca­zul lui Victor Ponta, de către CNATDCU – orga­nism desfiin­ţat, în vederea reor­ga­ni­zării, exact în ziua în care urma să se pro­nunţe oficial asupra lucrării sale de doc­torat – şi, ulterior, de Comisia de Etică a Universităţii Bucureşti. În cazul lui Ga­bri­el Oprea, de către președintele acestei co­misii, prof. univ. dr. Marian Popescu. În ciu­da tuturor evidențelor, însă, politrucii din CNE, nouă la număr, numiți prin ordin al ministrului Educației, au trans­for­mat negrul în alb. Cauționând furtul aca­demic. Între cele două decizii cu rol de „de­tergent“ ale CNE, nu a auzit nimeni de vreun doctorat sau vreun masterat al unui oficial dovedit de către specialiștii CNE ca fiind plagiat, deşi presa a scris în ultimii ani despre exemple elocvente. De fapt, nu a auzit nimeni despre vreo altă verificare făcută în acest sens.

Adânc au tăcut și șefii lor direcți, staff-ul Ministerului Educației. Ba, într-un exces de zel, penultimul dintre miniştri, Sorin Cîm­peanu, a încercat să-l ajute pe d-l Ponta – încă o dată, prima oară făcând-o în vara lui 2012, când CNATDCU, comisie pe care o conducea, spunea că plagiatul aces­tuia nu se confirmă, infirmând ver­dic­tul dat de comisia anterioară, „reor­ga­ni­zată“ în ziua în care urma să se pronunţe oficial asupra subiectului. În decembrie 2014, d-l Cîmpeanu a vrut să-l ajute să se debaraseze de acest titlu obţinut prin frau­dă. Cum Legea educaţiei nu permite re­nunţarea la titlul de doctor, ci doar re­tra­gerea, ca sancţiune, Guvernul Ponta, via Ministerul Educaţiei, anunţa modificarea legii prin ordonanţă de urgenţă – 94/2014. Rapid şi fără consultarea mediului uni­versitar. Anexându-i un articol care să le confere titularilor titlului de doctor drep­tul să renunţe la el. Deci, un articol care să-l exonereze pe premierul plagiator de răspundere. Idee la care s-a renunţat din cauza scandalului declanşat în presă şi în mediul universitar.

Tăcerea și lipsa de reacție din partea unui nou ministru faţă de impostura din edu­caţie ajută la proliferarea, la endemizarea furtului academic, aruncând în derizoriu însăși noțiunea de doctorat. Îşi asumă o astfel de decizie d-l Adrian Curaj, numit ministru într-un guvern ajuns la putere du­pă ce anteriorul fusese dărâmat de stra­da sătulă de minciuni, abuzuri, incom­petenţă şi furt?