De același autor
Tragedia de la clubul Colectiv a marcat spiritele tuturor. Implicaţiile sale în domeniul social şi politic sunt vizibile, iar evenimentul s-a transformat în Pasărea Phoenix a României democratice. Am lăsat intenţionat timpul să-şi desăvârşească lucrarea, să mai potolească emoţiile şi pasiunea, pentru a aduce în discuţie unul dintre cele mai importante aspecte a tot ceea ce s-a întâmplat: un marker important pentru înţelegerea procesului de secularizare a societăţii din România. Nimic nu va mai fi ca înainte pentru BOR, în ceea ce priveşte locul, rolul şi imaginea sa de ansamblu în societatea românească. Cu alte cuvinte, BOR, înainte şi după momentul Colectiv.
A defini secularizarea, a măsura amploarea şi impactul său, strădania de a indica un curs, o evoluţie a acesteia... de mai bine de un secol, eforturile teoretice ale marilor specialişti în sociologia religiilor s-au concentrat asupra unei noţiuni incerte, legată de diversitatea transformărilor pe care le suferă religia în societăţile moderne. Limba franceză defineşte termenul de secularizare cât se poate de raţional: la origine, termenul provine din vocabularul juridic şi desemnează transferul bunurilor aparţinând Bisericii către un proprietar civil, în detrimentul acesteia. Termenul este asociat deci separării societăţii, în ansamblul său, de valorile Bisericii şi de autoritatea acesteia. Sub acest înţeles, el şi-a făcut intrarea şi în limbajul religios creştin, fie pentru a desemna slăbirea „tutelei“ Bisericii asupra societăţii, fie, de o manieră încă şi mai radicală, pierderea sensului religios într-o societate guvernată din ce în ce mai mult de raţiunea tehnică, ştiinţifică, de maximizarea cu orice preţ a profitului material.
Secularizarea în România: o definiţie dificilă
Limba română, maleabilă cum o ştim, a adoptat de o manieră imperfectă termenul de „secularizare“. În momentul în care el îşi face intrarea ca neologism, societatea românească abia cunoaşte modernitatea propriu-zisă, trecând cu greu de la caftan şi calpac la pantalonul călcat cu dungă. Secularizarea nu îşi găseşte echivalent atunci, de unde ambiguitatea semantică şi care a însoţit-o dintotdeauna. Perioada comunistă a fost una de intensă secularizare instituţională, agresivă, percepută ca atare de cler şi membrii Bisericii. Imediat după Decembrie 1989, odată cu erupţia sa în spaţiul public, Biserica Ortodoxă percepe orice tentativă de analiză critică a faptului religios contemporan ca fiind opera „ateilor“ sau a „duşmanilor neamului românesc“. Însuşi termenul de secularizare este evitat din analizele şi comunicatele bisericeşti, fiind văzut ca o ruşinoasă şi binemeritată „boală“ a Occidentului, ce nu va atinge niciodată blândul şi creştinul popor român, proaspăt întors la „lumina credinţei“. 25 de ani au trecut ca un fum, marcaţi fiind de mai multe crize ale modernităţii religioase, dintre care cele mai cunoscute au fost legate de prezenţa simbolurilor religioase în şcoli sau de modalitatea de predare a religiei. Asistăm şi la apariţia mai multor asociaţii şi persoane care contestă deschis BOR (dar nu şi alte culte şi confesiuni prezente în România, fapt semnificativ), dobândind, cu timpul, deloc paradoxal, un comportament de „sectă civilă“ antireligioasă, de „evanghelişti“ ai laicităţii.
Protestele post-Colectiv marchează o premieră în istoria recentă a României. Biserica Ortodoxă majoritară este contestată deschis în spaţiul public, inclusiv prin agresiuni fizice împotriva unor preoţi, aşa cum s-a întâmplat în unele oraşe din provincie. Ele închid o etapă, legată de modernizarea rapidă adusă de intrarea în Uniunea Europeană, migraţie, avansul civilizaţiei tehnologice şi creşterea gradului de autonomie a individului. Actuala criză este mai mult decât un slogan, contestarea patriarhului României sau a ierarhiei ortodoxe în ansamblul său. Este vorba de o criză a modernităţii religioase şi de un avans semnificativ al secularizării, în varianta sa românească. Cum am ajuns aici? Inventarul tuturor factorilor care au condus la această stare de fapt este unul foarte vast. Ne vom mărgini să menţionăm cei mai importanţi vectori de secularizare, fiecare dintre aceştia meritând însă o analiză mai aprofundată.
Pierderea ruralităţii. Exodul masiv şi criza satului românesc
Fiecare dintre societăţile europene poartă marca unor „rădăcini religioase“ care-i sunt proprii. Pentru România, ortodoxia a fost indisolubil legată de naţiune, sat, ruralitate şi un fel de a crede, impregnat de calendarul şi religiozitatea populară. Fără a mai vorbi de un anumit tip de transmisie a cunoştinţelor religioase, bazat pe oralitate şi repetiţia mecanică a unor gesturi magico-rituale. Inutil să mai repetăm, mult visatul „ţăran român“ nu mai există decât în fotografiile de la Muzeul Țăranului sau în imaginaţia nostalgică a unor ortho-tradiţionalişti români, de genul celor care se expun la lansări de carte în diversele „librării ortodoxe“, cu veste de pâslă neagră, pălăriuţe mocăneşti sexy şi cămăşoaie lungi de cânepă aspră, spălate însă cu detergent puternic şi frumos mirositor, de firmă. Mă opresc aici cu descrierea, am tendinţa de a fi răutăcios şi nu este cazul. Este vorba doar de exponenţii sinceri şi nevinovaţi ai unei Tradiţii rurale agonizante, care mai trăieşte recompusă doar din bucăţi şi fapte disparate.
Să revenim. Avem de-a face, deci, cu două tendinţe contrarii. Pe de o parte, cei care refuză să creadă (şi să se convingă singuri) că societatea rurală românească este în agonie. Pe de altă parte, tendinţa de a trata religia şi satul ca pe o „comoară memorială naţională“, care trebuie apărată cu orice preţ. Numai că această construcţie de tip patrimonial a memoriei şi identităţii religioase ortodoxe (şi greco-catolice, în bună măsură) este una fragilă şi plină de surprize. Chestiunea care se ridică acum, prin interogarea secularizării, este dacă această referinţă nu este şi ea pe cale de dispariţie. Cel mai bun argument în acest sens este folclorizarea extremă a religiosului în scopuri de marketing, turistice şi comerciale. Scoase din universul în care aveau odată un sens bine precizat, toate aceste simboluri religioase devenite bunuri de consum curent constituie o mărturie o slăbirii religiei ca memorie colectivă naţională. Sunt 100% convins de faptul că mulţi dintre „tinerii frumoşi“ care au strigat în Piaţa Universităţii faimosul slogan „Vrem spitale, nu catedrale!“ adoră hrana naturală şi produsele bio-eco „mănăstireşti“, iubesc MŢR-ul şi târgurile de „tradiţii“ organizate acolo sau vizitează mănăstirile din Oltenia sau Moldova (acestea din urmă, dacă s-ar putea, să fie populate de nişte călugări decorativi, pentru atmosferă). Toate marchează o nouă etapă în procesul de secularizare, deja consumată în Occident, identificată de specialişti prin noţiunea de „exculturare“ religioasă. Armătura religioasă a societăţii noastre (gândiţi-vă la cordul dintr-o anvelopă, o comparaţie nu tocmai drăguţă, dar utilă) cedează într-un ritm accelerat. Transmisia memorială clasică nu mai funcţionează, religia a devenit marketing, iar fiecare îşi alege ceea ce crede că i se potriveşte - sau nu. O stare de fapt sintetizată în faimoasa de acum formulă a sociologului britanic Grace Davie: believing without belonging. A crede fără a aparţine, de fapt, unei instituţii religioase.
Mass-media şi transmisia religiei. Religia, obiect de consum curent
Cei mai tineri dintre noi trebuie să ştie că în primii ani după 1990, BOR şi mass-media au cunoscut o opoziţie cvasipermanentă, un război deschis. Pe de o parte, Biserica se dorea purtătoare a unei Tradiţii ce impune reguli de conduită severe, în contradicţie cu libertatea moravurilor ce lua avânt în România sau cu imaginea publică a unor membri ai clerului. Pe de altă parte se află mass-media agresive, reactive, organism funcţionând sub imperativul evenimentului imediat, al simplificării extreme şi spectacolului. Orice fapt divers religios se transformă într-o ştire de senzaţie, ceea ce irită la culme BOR. Răspunsul este unul cât se poate de modern, prin înfiinţarea reţelei radio-TV Trinitas şi a agenţiei Basilica. Justificarea teologică este una clară şi evidentă: Adevărul (cu majusculă) nu se mai poate apăra singur. Numai că, aşa cum a arătat şi experienţa catolică a anilor 1980-1990, orice formă de morală diferită este aprig contestată de corpul social, fiind percepută ca o „cenzură“ a moravurilor. Mass-media uzează autoritatea, iar imaginea televizată uzează la modul absolut. Utilizarea unor mijloace de comunicare modernă pare să se fi întors împotriva Bisericii. Aveţi răbdarea să priviţi cap-coadă un jurnal de ştiri Trinitas TV şi veţi înţelege mai bine afirmaţia de mai sus.
O altă întrebare deschisă şi fără răspuns, pe care vă rog să o acceptaţi ca atare: cum se face că, în ciuda operei filantropice reale (centre medicale, azile pentru bătrâni sau muribunzi, cantine, orfelinate, campanii de recoltare de sânge sau medicamente), BOR este incapabilă de a promova sau măcar a o face cunoscută aşa cum se cuvine?
Cea mai importantă schimbare în relaţia media-Biserică s-a produs odată cu generalizarea presei digitale. Mass-media nu se mai mărginesc în a transmite mesaj religios, ci încep să-l producă, pur şi simplu. Pe linia religiozităţii populare, media spune acum „ce se face şi ce nu se face“ cu ocazia marilor sărbători religioase, cum trebuie să te îmbraci sau să te comporţi religios, jucând rolul babelor de altădată de la uşa bisericii. Un exemplu, doar unul, pescuit în apele fără fund ale Internetului, pe site-ul unei televiziuni comerciale: „TĂIEREA CAPULUI SF. IOAN BOTEZĂTORUL aduce o serie de tradiţii care trebuie respectate. În această zi este bine să nu se mănânce pepeni, deoarece forma lor aminteşte de cea a capului. De asemenea, în această zi nu se foloseşte cuţitul, totul se rupe cu mâna“. Multiplicate la infinit de spontaneitatea comunicării pe Internet, de lipsa sa de reflexivitate critică, astfel de afirmaţii duc la o erodare completă a autorităţii religioase, la o aruncare în derizoriu a sensului marilor sărbători religioase. Un regim de „prezentism religios“ (după expresia lui Fr. Hartog) cu un efect secularizant năucitor, deoarece el împinge un număr mare de indivizi la reacţii banale, instantanee, la uniformizarea experienţelor şi relaţiilor, în afara cadrului de autoritate a Bisericii.
Religiozitatea populară şi efectele sale
A existat dintotdeauna un subtil şi delicat echilibru între religia populară a maselor şi cea oficială, a Bisericii, şi aceasta nu doar în cazul ortodoxiei româneşti. Religia populară este bazată pe emoţie, trăire directă, vie şi plină de inovaţii neaşteptate, adesea cu accente patetice sau pietiste. Religia oficială, reprezentată de ansamblul instituţiei BOR, a ştiut până acum să compună armonios cu religiozitatea populară, mai ales atunci când exista o societate rurală, în armonie cu natura şi ciclurile acesteia etc. Acum asistăm la răsturnare rapidă şi neprevăzută de situaţie. După ce a încurajat şi susţinut fenomenul pelerinajelor în anii 2000 (care au corespuns unei nevoi reale din partea societăţii, pe care am detaliat-o în studiul meu Nevoia de miracol. Fenomenul pelerinajelor în România contemporană, Polirom, 2014), BOR se vede acum pusă în dificultate de apariţia unor noi tipuri de pelerinaje, permanentizate, legate de cultul popular al Părintelui Arsenie Boca. Nu se poate nega aici pietismul religios şi credinţa sinceră a multor oameni, atât timp cât nu sunt lămurite pe deplin aspecte istorice şi mai ales teologice controversate din viaţa şi producţia (vizuală şi scrisă) lăsată moştenire de Arsenie Boca. Motivul este unul simplu: lipsa cronică de teologi de calibru din cadrul BOR, capabili să emită o opinie avizată în acest caz, dublată de discreditarea teologiei, în ansamblu, de către religia populară. Pelerinul român nu este dornic de lecturi teologice, ci de emoţie şi minuni la purtător. Locul gol al teologiei a fost luat acum de ceea ce marele teolog rus Gh. Florovski denumea „un populism religios iresponsabil“, efectele fiind amplificate de mass-media. De la ironizarea gesturilor pelerinilor la interogaţii dedicate reţetei financiare, totul a dus la construirea unei imagini deformate a practicii şi practicantului religios în modernitate, perceput ca un individ defazat în raport cu timpul, sărac, intolerant şi opac faţă de problemele prezentului. O „Românie a moaştelor“, după cum o denumea distant şi oarecum ironic un cunoscut intelectual public, de care noi, „ceilalţi“, moderni şi raţionali, ar trebui să ne distanţăm, pentru că reprezintă tot ceea ce nu vrem să fim. Religiozitatea populară este pe cale să învingă şi să sufoce întreaga Biserică oficială, contribuind la construcţia unor puternice stereotipuri antireligioase şi mişcări de contestare globală, care se regăsesc acum nu doar în mass-media, ci şi la nivelul simţului comun.
„Simfonia bizantină“ şi efectele sale
Celebra şi subtila simfonie bizantină a raportului dintre Biserică şi stat, în sensul „serviciilor reciproce“ pe care cele două entităţi şi le fac una alteia, a ajuns la limitele sale. Am prezentat, de-a lungul vremii, diverse forme de intruziune a politicului în viaţa religioasă, unele mai puţin vizibile la prima vedere, cum ar fi practica unor administraţii locale de a finanţa, parţial sau integral, costurile deplasării la locurile de pelerinaj, sub forma unor autobuze „pelerino-electorale“. Tot la pelerinaje au fost prezenţi de-a lungul timpului mai toţi oamenii politici ai ţării. Au folosit aceste mari adunări populare ca mijloc electoral, ca pe un instrument eficace de construire şi de identificare cu naţiunea şi moştenirea sa religioasă şi culturală. Ele au contribuit, dincolo de obţinerea de capital şi construcţia de beneficii electorale, la invocarea imaginară a întregului corp social, a energiilor noastre comune, atâtea câte sunt ele. Contestarea violentă a moravurilor şi calităţii clasei politice din România nu avea deci cum să nu atingă, prin ricoşeu, şi BOR, de care aceasta este legată simfonic.
Tot aici s-ar încadra şi ridicarea a numeroase „centre sociale“ (mai ales pe lângă parohiile urbane) care nu-şi îndeplinesc deloc misiunea iniţială, cu ajutorul banilor publici. Construcţia Catedralei Neamului este percepută de contestatarii acesteia ca suprema risipă a banului public, în absenţa capacităţii de înţelegere a simbolului pe care-l reprezintă. Și nu în ultimul rând, atât timp cât lucrările nu sunt finalizate, oamenii stau cu teama unui fiasco arhitectural, având deja experienţa „catedralelor“ care au înflorit în mai toate oraşele din ţară. Veritabile buncăre de beton şi sticlă, de un kitsch copleşitor, inundând spaţiul cu megawaţii urlaţi ai difuzoarelor tip goarnă antiaeriană, ele sunt expresia publică a ceea ce teologul grec Ch. Yannaras numea „o veritabilă pierdere a substanţei teologice primare“. Pentru că, să nu uităm, contestatarii actuali au o altă viziune, adesea estetizantă şi eclectică asupra prezenţei religiei în spaţiul public, în totală opoziţie cu realitatea de pe teren, a ceea ce BOR a construit efectiv în aceşti 25 de ani. Prea puţină renovare şi reconstrucţie patrimonială, prea multe betoane şi prost gust.
Etica ortodoxă şi spiritul capitalist
Protestele care au avut loc după Colectiv au adus în lumina reflectoarelor (la propriu, nu doar la figurat) o nouă categorie socială formată în aceşti ultimi ani. Mi-e greu să o denumesc corect, le voi spune cu prudenţă şi real respect „tinerii de multinaţională“. Este vorba de oameni care muncesc din greu în schimbul unor salarii care le permit supravieţuirea onorabilă. Nu au cunoscut comunismul decât din cărţi, filme sau povestiri. Călătoresc mult, citesc mult, sunt creativi şi inovatori, în sensul cel mai pur al termenului. Au prieteni (nu doar virtuali) pe tot mapamondul. Ritualul religios ortodox, cu scenografia sa complicată şi durata interminabilă, li se pare demodat. Ora de religie, o tentativă de îndoctrinare periculoasă şi inutilă, în contradicţie cu spiritul libertăţii şi al „dezvoltării personale“ în care au crescut. Aşa cum afirmam şi mai înainte, le place dimensiunea „bio-eco“ a tradiţiei, dar fac abstracţie de cei care contribuie la menţinerea ei efectivă. Sunt foarte exigenţi în ceea ce priveşte derapajele politice ale clerului. BOR are o imagine pentru ei, care ar trebui cultivată cu un PR de multinaţională. Sunt extrem de critici faţă de ierarhia ortodoxă cu girofar, care nu manifestă niciun strop de empatie faţă de problemele reale ale societăţii, dar empatici faţă de anumite figuri pitoreşti, folclorizate, ale călugărilor şi clerului.
Ei reprezintă cel mai nou produs al modernităţii româneşti, prin cultura sinelui, exaltarea subiectivităţii individuale, promovarea unui individ care se reclamă a fi conştient de singularitatea aspiraţiilor şi interesului său social. Această tendinţă se dezvoltă odată cu omogenizarea modului de viaţă, cu ştergerea relaţiilor sociale de altădată, y compris a celor moştenite din comunism. Dar cel mai important lucru, pe care ţin să-l subliniez, este acela că au un alt raport cu timpul şi cu spaţiul. Timpul lor este limitat şi înseamnă bani. Ei sunt prima generaţie din această ţară care au „liniarizat“ timpul, l-au transformat în resursă existenţială. Nu mai pot înţelege noţiunea de timp „ciclic“, aşa cum este propus de Biserică – Mircea Eliade a explicat în detaliu toate acestea. Spaţiul este radical schimbat şi el, nu mai sunt înrădăcinaţi nici teritorial, nici comunitar, la fel ca şi colegii lor din Occident. Nu contestă ideea de Dumnezeu şi de divinitate, în general, doar că e vorba de un Personal Jesus, cu gândul la celebrului hit Depeche Mode, cu cheile la purtător. Iar autoritatea istorică, oficială, tradiţională a BOR (sau cum doriţi dumneavoastră, dragi cititori, să-i spuneţi) este contestată deschis în stradă.
Final deschis
Emoţia de la Colectiv se va stinge, tragedia se va uita, vom avea comemorări anuale ale victimelor, un fel de microrevoluţie din 1989. Vor rămâne aceste tendinţe ale ultramodernităţii, dintre care o parte au fost evocate mai sus şi care nu ating doar aspectul instituţional al Bisericii Ortodoxe Române. Sunt semnele unui proces de modernizare de radicală noutate, care erodează matricea unei culturi ortodoxe tradiţionale. Efectele acestei mutaţii au început să se vadă deja şi se vor amplifica, indiferent de felul în care va reacţiona în ansamblu Biserica Ortodoxă Română, şi nu doar vârfurile ierarhiei sale. Abia acum România a intrat în curentul de secularizare specific Europei Occidentale, un fel de variantă 2.0 a secularizării, caracterizată prin ceea ce sociologul francez Daniele Hervieu-Leger denumea „pierderea densitaţii memoriei culturale şi religioase a unei naţiuni“. Nimic nu va mai fi ca înainte. Poate doar micile biserici din lemn, pierdute pe dealurile Olteniei şi Transilvaniei, murind încet sub soarele de vară şi zăpada de iarnă. Iertaţi patetismul de final. Se apropie Crăciunul.
 - Copy.jpg)
![articles[0].title](https://revista22.ro/storage/storage/media/2024/05/foto 1 interviu joja pag 8.jpg)
Comentarii 20
Safran - 12-12-2015
Prea lung si prea greu de citit pe internet. Nu mai publicati astfel de articole imposibile.
RăspundePreot Vasile Militaru - 12-11-2015
Un articol bun şi echilibrat. Nu înţeleg ce au înţeles unii comentatori, dar au înţeles greşit. această secularizare era necesară societăţii româneşti şi mai ales Bisericii. Trebuie să ieşim din paradigma inoculată de Securitatea comunistă (dar folosită şi de împăraţii romani) Una Biserica pe care noi o controlăm prin şefi şi agenţii de influenţă. Relaţia duhovnicească cu un preot este o altă mâncare de peşte. Dar numai pentru cine desoperă şi vrea să înţeleagă. Nu Biserica ne salvează ci credinţa în Dumnezeu. Iar credinţa nu mai este cultivată serios în Biserică. Consecinţele...
RăspundeKornelius - 12-09-2015
Nu credeam sa citesc comentarii atat de josnice la revista 22. Articolul e valoros.
RăspundeDorinel Prisacariu - 12-08-2015
Cind le merge bine oamenii au mai putina nevoie de Dumnezeu . Numai ca nu e obligatoriu sa le mearga bine tot timpul . Se stie ca oamenii aflati in suferinta au o nevoie acuta de Dumnezeu . Si intelegem prin suferinta nu numai durerea fizica ci si deznadejdea , spaima , disperarea , saracia sau nesiguranta . Se-ndoieste cineva ca naufragiatii de pe Titanic care au prins un loc in barca se rugau tot timpul la Dumnezeu ca sa fie salvati ? Oameni care sa aiba nevoie de Dumnezeu vor exista intotdeauna . Ca Dumnezeul lor se poate numi Christos , sau Allah , sau Budha , sau Krishna are mai putina importanta . Important este faptul ca o biserica catre care se vor indrepta oameni va exista intotdeauna . Autorul articolului nu-si poate reprima un sentiment de satisfactie ca atotputernica biserica ortodoxa se afla in declin . Poate va avea ocazia sa-si manifeste oroarea fata de proliferarea altor biserici , mai cu turban .
Răspundeionut cioana - 12-07-2015
articolul si tema sunt interesante si am cateva comentarii. 1. o idee de fond - explicati secularizarea, sau o vedeti ca un proces cvasi-abstract, care functioneaza ca un mecanism la nivelul dinamicii culturale globale. eroarea la acest punct mi se pare ca rezida din minimalizarea particularitatilor cazului 'colectiv' apropo de procesul secularizarii in general. pe scurt, considerati episodul protestului public ca un semn categoric al secularizarii romanesti post-1989, fara intoarcere. pareti si sa considerati ca actorul principal al secularizarii e tineretul, cel putin in faza finala. opinia mea este ca raspunsul la atitudinea BOR, total lipsita de respect fata de moartea unor tineri, e doar o reactie la o realitate care exista deja dinainte. cu tot respectul, BOR s-a facut de rusine dupa 1989 in spatiul public romanesc in repetate randuri. prin prestatia publica, prin intoleranta, printr-o forma de ignoranta sanctionata institutional de coducerea BOR, prin participarea activa zilnica la mizeria cea mai crunta a vietii politice romanesti. lucrurile astea erau deja cunoscute si au fost doar subliniate inca odata prin comportamentul public al BOR cu ocazia tragediei 'colectiv'. lipsa de respect pentru oameni, lacomia preotilor, derizoriile slujbe de sfintire a autoturismelor contra cost, dezinteresul pentru teologie, dezinterestul pentru arhitectura de cult, complicitatea totala la manevrele politice, au decredibilizat BOR in fata tinerilor, cu mult timp inainte. in plus, BOR s-a apropiat de tineri doar daca au fost deja gata sa ii auda mesajul, fiind foarte dura cu cei care aveau alte pareri. ca un exemplu, dupa incendiu, preotii de religie din toata tara le-au spus elevilor ca la 'colectiv' au murit niste satanisti. dovada ca BOR nu-si iubeste aproapele si ca astfel nu respecta cea mai elementara cerinta a crestinismului. daca ar fi sa exagerez, BOR a aratat de multe ori in trecutul recent si la 'colectiv' cu prisosinta ca nu e o biserica crestina in adevaratul sens al cuvantului. poate de-asta n-as merge atat de departe incat sa afirm ca tinerii s-au desacralizat, dar ca ei raspund desacralizarii interioare a bisericii. si ca de fapt biserica nu mai este un model moral pentru tineret, decredibilizandu-se printr-o slaba prestatie. daca punem in contrast imaginea aceasta reala, pragmatica, a bisericii, cu cea ideala, de gardian al sufletului colectiv romanesc, nu putem decat sa tragem concluzia ca nu mai putem vorbi de BOR ca o entitate culturala vie, cat mai degraba ca un ghem de abuzuri si nedreptati. aici e vorba de o nemultumire, nu de o diferenta radicala de nivel cultural si religios, intre BOR si tinerii presupusi agnostici, la gramada. iar apropo de agnosticism, cred ca stim cu totii cat de subtire e modernitatea romaneasca si cat de adanc e de fapt stratul arhaic ortodox sau taranesc (pagan) al sufletului romanesc. sociologic vorbind, ma indoiesc ca o generatie tanara oarecum minoritara politic si cultural poate cu adevarat sa stearga de tot traditii mentale locale, chiar daca si-ar dori. intrebarea e daca aceste traditii raman doar niste amintiri formale, daca sunt niste comportamente si niste institutii care ne apropie in mod real unii de altii, sau daca doar se folosesc de noi ca de niste mijloace pentru a obtine bunuri si puteri lumesti. ca sa inchei primul punct, opinia mea este ca BOR era deja puternic secularizata de goana dupa bani si de implicarea politica, ce au dus la un dezinteres total fata de munca duhovniceasca, lucru pe care cetatenii tineri l-au simtit, motiv pentru care s-au indepartat de BOR, nu neaparat de religie. asa ca ar trebui sa vorbim despre desacralizarea sau secularizarea bisericii, nu a credinciosilor tineri. 2. vorbiti despre catedrala mantuirii ca un simbol. totusi un simbol care costa 400 milioane de euro din banii publici, in conditiile in care 40 % din populatie traieste sub pragul saraciei. preferam un simbol vietii unor sarmani? un simbol construit in afara unei etici minime, fundamental crestine? nu e nevoie de acest simbol. mai ales nu in forma arhitecturala aleasa - mai megalomana decat casa poporului, relativ la fel de scumpa si relativ la fel de violenta ca prezenta, daca pastram proportiile. ca sa nu mai vorbim de tipul de validare pe care il da casei poporului, care personal mi se pare complet nepotrivit. 3. vorbiti despre tinerii din piata si faceti niste generalizari. ca ei nu ar cunoaste timpul ciclic al lui eliade si implicit nu au acces la un anume tip de divinitate. probabil stiti deja ca omul religios e o structura psihica. adica una dintre posibilitatile inerente ale oricarei minti umane. oamenii legati la internet traiesc tot pe lumea asta, deci au acces la tot ce poate ea oferi. daca e sa-l luam doar pe eliade, el spune ca eternitatea, la scara mica, e accesabila si prin spatiul mental creat de activitatea lecturii. asa ca pana si viata unui tanar contemporan nu e lipsita cu totul de acces la alte tipuri de experienta temporala, ca sa nu mai vorbim de acces sacralitate. ca o replica, as zice mai degraba ca sunt putine societati fara nevoie de dumnezeu, dar exista multe societati cu biserici obosite si mercantile. ce vreau sa spun e ca daca BOR ar fi avut o tinuta mai demna in spatiul public, dar si in spatiul intim, religios si s-ar fi pastrat mai aproape de dumnezeu si mai departe de toate cele lumesti, refuzand sa se ataseze de placeri si puteri de tot felul cu atata lacomie, poate ca secularizarea de care vorbiti ar fi fost mai lenta pe dinauntru si tinerii ar fi fost mai aproape de o institutie pe care ar fi perceput-o ca fiind curata si ocrotitoare, ca de un parinte care le vrea binele. un BOR mai functional ar fi facut ca aparenta asta de agnosticism in masa sa para ceea ce este, adica o iluzie. 4. poate ca tinerii au o nevoie mult mai mare de religios si de comunitar decat va puteti inchipui. faptul ca BOR nu poate satisface aceasta nevoie vorbeste mai mult despre neajunsurile BOR si mai putin despre profilul tinerilor. daca va uitati mai atent la valorile vehiculate in timpul protestelor, veti vedea rapid despre ce e vorba. se cere conduita morala in vorbe si in fapte, se cere respect fata de viata umana, toleranta reciproca si crearea unui nou simt de comunitate bazat pe activitatea civica. dumneavoastra deplangeti moartea sau decaderea unui model de comuniune colectiva - nationalitatea romana, plus fondul rural, plus ortodoxia. toate acestea sunt, sau erau obtinute direct, la nastere, in mod automat. ceea ce vor acesti tineri are o alta forma - o forma preponderent legala si rationala - dar curatenia morala e aceeasi si in fata semenilor si in fata lui dumnezeu. ceea ce vor tinerii e ceva obtinut in fiecare zi, prin munca constienta, nefiind un bun garantat, obtinut pentru totdeauna. forma asta secularizata a conduitei morale nu va suna deloc crestin? nu vi se pare mai greu sa fii, decat sa zici ca esti, sau sa fii doar ca te-ai nascut? daca vorbim despre idealuri, care e mai inalt? idealul sarmant al neamului si dumnezeului din nastere, pe care nu l aplicam decat cand mancam mult de sarbatori, sau idealul sec, chinuit si plin de dileme, dar incercand o anume curatenie zilnica, al celor care sunt astazi nemultumiti de BOR? problema e imoralitatea BOR si nimic altceva. daca ar fi sa exageram, am putea spune ca BOR e atacata de pe o pozitie care ii e familiara, macar la nivel teoretic. i se cere pur si simplu sa fie curata si iubitoare. 5. aveti o perspectiva cam idealista despre trecut. daca luam doar trecutul recent post-1989, de exemplu, se vede clar cat de putin e interesata BOR sa formuleze macar o serie de norme clare arhitecturale pentru constructia lacaselor de cult. dumneavoastra spuneti ca tinerii apreciaza biserica mai mult estetic. dar in lipsa unor forme arhitecturale corect conotate simbolic, liturghia are loc intr-un spatiu impropriu din punct de vedere dogmatic. neputinta unei biserici dogmatice de a construi o serie de norme pentru arhitectura sacra arata adanca ei desacralizare, petrecuta cu mult inainte de revolta unor tineri impotriva ei. apoi, ma intreb daca relgiozitatea ortodoxa de dinainte de razboi, de la orase si sate, nu intra oare in acelasi tipar al religiei populare de care vorbiti dumneavoastra. 6. dam vina pe un mecanism abstract - sacralizarea - si ajungem sa ne plangem, poate comod, poate nostalgic, ca ne-a lovit si pe noi, in sfarsit, modernizarea. in primul rand, oamenii au nevoie de dumnezeu. in al doilea, divinitatea exista bine mersi si fara oameni si fara biserica si probabil rade indulgent si se distreaza de toate tampeniile pe care le fac si oamenii si biserica. pentru ca dumnezeu e viu, biserica trebuie doar sa se straduie sa-l arate. iar oamenii, indiferent de varsta, de-abia asteapta. indepartarea de biserica nu are loc daca aceasta pune in fata oameni exemplari - demni de urmat si nici daca aceasta e un izvor de iubire si cunoastere pentru oamenii pe care se presupune ca ii ocroteste. 6. discutia despre secularizare in occident duce mereu la concluzia istorica. bisericile crestine au decazut si locul lor a fost luat de stiinta si tehnica. rareori se discuta si motivele flosofice si chiar tehnice (unde intra copios si arhitectura) ale acestui declin. rareori se face o lista onesta si a retardului cultural propagat de biserica, lucru care, in secole, i-a redus raza de actiune epistemologica si in final a limitat-o la enunturi absolute, care nu se discuta. rareori, apoi, se discuta despre proliferarea antroposofiei, a teosofiei, a psihanalizei, a gandirii new age, a budismului si a taoismului in occident, ca o intoarcere poate decazuta, poate ne-dogmatica, nu neaparat pe placul credinciosilor ortodocsi, dar in mod sigur o intoarcere a religiozitatii chiar in miezul unor societati asa-zis de-sacralizate in mod radical. semn ca lucrurile nu sunt pierdute si ca nu exista un punct terminus. concluzia pe care o propun ar fi - sa nu ne mai vaitam ca dispare ortodoxia sub forma ei nationala, ca nu dispare. sau daca dispare, poate biserica si-a pierdut drumul. si timpurile o sanctioneaza. dar dumnezeu e tot acolo si depinde doar de noi, oamenii, fie indivizi, fie institutii, sa il avem aproape.
RăspundeAlexandru Valentin Craciun - 12-07-2015
Excelent articol....diagnostic corect! Mai ramane sa reflectam care ar fi solutia de iesire din impas...daca nu cumva procesul e ireversibil
RăspundeDorothea - 12-07-2015
In locul frazelor stufoase abundând in prețiozitatea termenilor , tot materialul de mai sus putea fi succint prezentat in trei patru idei-puncte. Am inteles că autorul nu mai vrea să fie BOR, adică credincioșii-laicatului și clerul, asa cum îi vede el. Daca este un credincios apartinând acestei colectivități numite Biserica Ortodoxă, ar trebui să știe că dezbaterile și propunerile de îmbunătățire a vieții bisericii se fac in cadrul acestei colectivități, ceea ce ar trebui să știe de la preotul-duhovnic personal. Daca nu aparține ca aderență și comunitate de credință Bisericii Ortodoxe, este treaba domniei sale ce crede despre viața, atitudinea și ,, imaginea" BOR in ochii publicului agnostic sau de credințe diferite, nu are motiv să pretindă a fi luat in seamă. După tragedia de la colectiv, BOR este tot BOR, clericii serioși iși văd in continuare de treabă, cei neserioși iși văd de rele până sunt rejectați de credincioși și de ierarhie, politicienii vor fi când cu biserica majoritară, când impotriva ei, după cum au interesul, deci ,, câinii latră, ursul trece". Hiperintelectualismul ăsta cu ifose omnisciente și condescendente este hilar. ,,Stiu că nu știu nimic". Avea bun simt omul, nu ? Noi numim asta smerenie. Cand vă mai vine să filozofati despre ce ar trebui sa facă PR-ul ierarhilor ortodocși, amintiți-vă de Socrate.
RăspundePS - 12-06-2015
Nimic nu va mai fi ca înainte ? Dar cand a fost "ca inainte"? Nici inainte nu a fost ... ca mai inainte. Si nici nu trebuie, dupa cum arata si firea lucrurilor.Exista o crestere, dar si o descrestere in orice trup, respectiv si in trupul Bisericii. Suntem datori, desigur, sa facem mai mult, dar nu in alte conditii, ci in insesi conditiile date. Si cu siguranta ca este posibil, dupa cum ne indeamna si Hristos: "Adevărat, adevărat zic vouă: Orice veţi cere de la Tatăl în numele Meu El vă va da...Acestea vi le-am grăit, ca întru Mine pace să aveţi. În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea"(Ioan, 16).
RăspundeGheorghe si Ion - 12-06-2015
Cata dreptate aveti, domnule Gheorghe si Ion! O coada de topor, un vandut, un papistash. Sa ne lase Ortodoxia in pace.
RăspundeGheorghe si Ion asupriti de straini - 12-05-2015
articol pervers impotriva maicii neamului românesc, si implicit impotriva poporului român ! pentru ca steagul fals este politica mai marilor zilei, steagul fals, provocarea, manipularea, minciuna, diversiunea, pentru a justifica atacul impotriva bunul simt, impotriva traditiei, legii stramosesti, pentru a justifica constrangerea, limitarea drepturilor si libertatilor, dictatura uraciunii pustiirii in locul cel sfant ! "lumea nu va mai niciodata ca inainte" - au zis marionetele papusarilor iudeomasoni din occidentul nelegiuit apostat dupa steagul fals de la 11sept, pentru a justifica restrangerea drepturilor, razboiul, varsarea de sange, controlul total prin card si cip dictatura globala, uraciunea pustiirii in locul cel sfant ! "lumea nu va mai fi ca inainte"-debita sforaitor marionetele atunci ! "nimic nu va mai fi ca inainte pentru BOR" - debiteaza satisfacuti, dupa atita amar de ani de atacuri marsave, mincinoase impotriva maicii neamului românesc, lupii la oi, strainii de neamul românesc, lacheii, cozile de topor, javrele....
RăspundeCHARLIE - 12-05-2015
Oare Romanismul trebuie sa fie echivalat cu biserica ortodoxa? Daca nu crezi cuvant cu cuvant ce iti spune popa sau cei suprapusi nu esti patriot roman? Exista o primejdie ca multi dintre noi vor intra in iad!
RăspundeCam asa ceva! - 12-05-2015
"Motivul este unul simplu: lipsa cronică de teologi de calibru din cadrul BOR, capabili să emită o opinie avizată în acest caz, dublată de discreditarea teologiei, în ansamblu, de către religia populară. Pelerinul român nu este dornic de lecturi teologice, ci de emoţie şi minuni la purtător. Locul gol al teologiei a fost luat acum de ceea ce marele teolog rus Gh. Florovski denumea „un populism religios iresponsabil“, efectele fiind amplificate de mass-media." Cred ca fenomenul este chiar si mai periculos, in sensul ca toate abaterile dogmatice, canonice etc. sunt trecute cu vederea din interese financiare si pentru a nu deranja marea masa avida de miracole, in mod voit, si nu doar din lipsa de teologi. BOR nu a incercat sa explice oficial nici macar daca a fost caterisit sau doar oprit de la slujire de catre ierarhie sau a fost o optine personala a lui Arsenie Boca, dupa cum spune Parintele Arsenie Papacioc ("s-a lasat si de preotie si de calugarie"). Plus manipularea media cu poza de calugar la tinerete (un fel de Eminescu). De ce nu cea in pantaloni scurti cu rucsacul in spate...? Doamne fereste! de nu l-om vedea si-n calendar, fie singur, fie pe langa marturisitori din inchisori, de-a valma, poate nu se baga de seama! Un fel de Medjugorje (unde trimitem anual reprezentanti oficiali BOR !!!) care "functioneaza" dupa acelasi rationament gaunos, desi comisiile oficiale romano-catolice care au analizat fenomenul sunt foarte sceptic-rezervate daca nu categoric impotriva. Foarte bun articolul!
Răspundegabi - 12-05-2015
Tinerii multinationali de azi risca sa devina anti-nationali fie si prin modul de a fi egoisti si total integrati in "sistem" - un sistem pe care nu ei l-au facut, dar caruia i se supun neconditionat, daruindu-i ore, zile si ani din viata lor. Cand capul Bisericii Ortodoxe este Iisus Hristos iar tu te ridici contra Lui de fapt - "vrem spitale, nu catedrale" de parca BOR ar fi inchis spitalele si ar fi trimis medicii in exil, nu politicul anti-national lacom si egoist - atunci tu, tanar destept si (mult mai putin decat altii) bine platit de multinationale (si care esti lasat liber de aceste multinationale special ca sa demonstrezi in strada contra BOR) iti dovedesti limitele spirituale si natura stapanilor tai. Va veni un moment cand tu, tanar destept si bine platit, va trebui sa alegi: banii sau poporul tau, care te-a nascut si crescut asa cum a putut el si asa cum l-au lasat stapanii tai. Pana atunci, sa auzim de bine! (si sper sa iasa acesti tineri in strada si pentru spitale, crese, paduri, aur, sosele, etc, nu doar contra BOR sau guvern sau presedinte. N-am vazut pana acum mitinguri uriase care sa ceara guvernantilor stoparea defrisarilor sau oprirea colonizarilor cu imigranti sau construirea de spitale noi, lipsite de germeni, sau mai multi bani pentru educatie si cultura, sau pentru mai multe locuri de munca bine platite, sau... sau... Doar mitingurile contra BOR - oricate pacate ar avea si institutia BOR, ca toate institutiile din Romania - nu rezolva absolut nimic! Dar absolut nimic! Schimbam doar jugurile de lemn cu cele de fier.)
RăspundeGeorge T - 12-04-2015
foarte bine si frumos scris, m-a facut sa iert patetismul de final.
Răspundeconstantin - 12-04-2015
conform raportului APA (Asociația Americană de Psihologie) - august 2015, religia (credința în supranatural) este o afecțiune psihică; acești pacienți au halucinații (prieteni invizibili acolo ... sus), își fac iluzii (cred că cei “de sus” îi pot face bogați, îi pot vindeca de cancer, pot aduce pacea în lume etc.), sunt incapabili să învețe și să distingă realitatea de fantezie, sunt paranoici (convingerea credincioșilor că cei care nu le împărtășesc conceptul supranatural despre realitate sunt “necuratul”, “unealta satanei” etc.) și, evident, violenți (cei care nu le împărtășesc iluziile trebuie pedepsiți - vezi Paris, etc.) ... din păcate, paranoia este ... obiect de studiu în școlile românești ... și apropo domnule Banica, cei care vor să înlăture obscurantismul din viața publică nu sunt o sectă; e tocmai invers!
RăspundeUn cititor - 12-03-2015
Eu știu cum și când a apărut Revista 22 și știu și ce valori promovează. Te-arată fața cum ți-e viața. Râsul lumii!
RăspundeUn cititor - 12-03-2015
Eu știu cum și când a apărut Revista 22 și știu și ce valori promovează. Te-arată fața cum ți-e viața. Râsul lumii!
RăspundeVasile Gavrilescu - 12-03-2015
O radiografie foarte precisa a perceptiei ortodoxiei de catre societate. Ar fi in avantajul BOR si al celor care au un cat de mic fior religios daca BOR ar fi constienta de aceasta realitate si s-ar conforma.
RăspundeP.A. - 12-02-2015
Excelenta analiza ,Domnule Mirel Banica ! Multumiri ! Sper ca toti actorii socilai invocati, in special BOR si mass media,sa reflecteze la realitatile dezbatute.
RăspundeRaptorul - 12-02-2015
Un articol pe care il asteptam de mult. Clar si la obiect. BOR nu va mai fi ce a fost.
Răspunde