Către o piaţă unică a resursei umane

Problema majoră de care ne lovim, în mo­mentul de faţă, atât ca indivizi, cât şi ca so­cietate este incapacitatea de a activa în­tr-un mod dinamic bazinul potenţial de resursă umană. Cauza sistemică este dată de faptul că instituţionalizarea este de­pen­dentă de calea istorică prin care s-a pro­dus. Mai precis, vorbim de o evoluţie is­to­rică pe două axe distincte ale resursei uma­ne, cea intensivă în piaţa educaţiei superioare şi cea extensivă în piaţa mun­cii. Datorită tendinţei intrinseci de pro­fesionalizare a resursei umane, ne aflăm în momentul de faţă într-un punct de con­vergenţă între cele două pieţe. Însă inerţia cadrelor instituţionale creează ba­riere în realizarea acestei convergenţe. În acelaşi timp, cadrul instituţional la nivelul Uniunii Europene oferă instrumente struc­turale care permit o tranziţie către o pia­ţă unică a resursei umane prin mij­loa­ce antreprenoriale.

Din perspectiva individului şi a încercării acestuia de a-şi maximiza şansele de reu­şită în viaţă (din punct de vedere profe­sional), opţiunea strategică de carieră pe care acesta o face prin investiţia într-un serviciu oferit de piaţa educaţiei supe­ri­oare nu oferă garanţii rezonabile pentru obţinerea unei calificări cerute în mod real pe piaţa muncii. Din perspectiva unei economii a resursei umane, tânărul ab­solvent universitar care tocmai a investit câţiva ani de zile în calificarea propriei resurse umane se află, adesea, în situaţia absurdă de a constata că respectiva cali­fi­care nu răspunde cerinţelor de resursă umană de pe piaţa muncii. Dincolo de sta­tistici, situaţia de fapt este că abilităţile de cunoaştere atestate teoretic prin di­plo­mă se dovedesc a fi complet irelevante pen­tru fişa postului jobului dorit.

Una dintre cauzele acestei stări de fapt este furnizarea de către instituţiile de învăţământ a două servicii distincte. Primul dintre ele este serviciul de profe­sionalizare a resursei umane oferit indi­vi­zilor ce ţintesc accesul ulterior pe piaţa muncii. Al doilea este serviciul de eva­luare a competenţelor dobândite de cei ce au folosit primul serviciu. Într-o piaţă func­ţională a resurselor umane, acest ser­viciu de evaluare ar veni să întâmpine ce­rerea angajatorilor. Însă, în cadrul ac­tual, funcţia de atestare este tratată, mai degrabă, ca un aspect pur birocratic. Iar din perspectiva angajatorului, diploma capătă valoarea unui simplu document birocratic, care prin el însuşi nu certifică nimic despre abilităţile reale ale po­se­so­rului. Pe aceste coordonate, cititorul poa­te explora câteva teme conexe: eficienţa unor instituţii specializate doar în ates­ta­rea unor anumite competenţe, precum tes­tele Cambridge pentru limba engleză; devalorizarea noţiunii de diplomă din cau­za universităţilor care au funcţionat mai degrabă ca fabrici de diplome, lucru care nu ar fi fost posibil dacă serviciul de ates­ta­re ar fi fost furnizat de instituţii in­de­pen­dente.

O altă problemă majoră este faptul că pia­ţa muncii este mult mai dinamică decât pia­ţa universitară, ducând astfel la apari­ţia unor abilităţi superprofesionalizate şi a unor metode mult mai eficiente de dobân­di­­re a lor. Aceasta se întâmplă din cauza fap­­tului că pe piaţa muncii resursa umană este complet nereglementată, având de-a face realmente cu o piaţă liberă a know-how-ului. În aceste condiţii, companiile de succes sunt într-o acerbă luptă pentru re­sursa umană de calitate, situaţie care a con­dus la apariţia unor sectoare care să su­pli­nească incapacitatea sectorului uni­ver­­si­tar, precum pieţele de training, re­pro­fe­sio­na­lizare sau de recrutare profesio­nală.

Revenind la cele două aspecte fun­da­men­ta­le introduse, cel instituţional şi cel an­tre­prenorial, adică un cadru abstract de reguli şi abilitatea indivizilor de a naviga acel cadru de reguli identificând opor­tu­ni­tăţi pentru creşterea bunăstării atât a lor ca indivizi, cât şi a societăţii pe ansamblu, este important de înţeles că trendurile so­cietale şi în special cele europene merg în direcţia creării unui cadru instituţional dinamic şi eficient, care să permită folo­si­rea oportunităţilor antreprenoriale.

În sensul exemplificărilor de înainte, ca­drul instituţional european este extrem de favorabil unor parteneriate între cele două pieţe, prin mecanisme an­trepre­no­riale. În măsura în care atât angajatorii, cât şi universităţile vor sesiza această opor­tunitate, cu siguranţă profesio­na­li­za­rea viitorilor angajati se va desfăşura di­rect la cursuri din curricula universitară, realizate de la bun început în parteneriat cu angajatorii de succes.

ANDREI TRANDAFIRA,

Centrul de Analiză și Dezvoltare Instituțională