Alternative şi soluţii private în completarea educaţiei de stat din România

Pe măsură ce România a devenit o des­ti­na­ţie mai sigură şi mai interesantă pentru in­vestiţii, ocuparea locurilor de muncă nou create cu angajaţi calificaţi a devenit tot mai dificilă, fiind unul dintre factorii principali luați în calcul în analiza de risc a unei investiții. Iar prin calificați în­țe­le­gem angajați pregătiți în mod specific (nu doar tangențial) pentru acel loc de mun­că, la nivelul exigențelor momentului an­ga­jării, familiarizați cu noile tehnologii din domeniu.

Printre cauzele discrepanței dintre ce­re­rea și oferta de abilități se numără uzura morală a unora dintre ocupaţiile vechi, modificarea specificului şi cerinţelor lo­cului de muncă, viteza cu care tehnologia modifică metodele și lanțul de producție și inadaptarea educaţiei de nivel mediu şi superior la cerinţele unei pieţe a muncii tot mai dinamice, mai diversificate şi spe­cializate.

Sistemul educației de stat rămâne, aseme­nea majorității domeniilor administrate de stat, în urma vremurilor. Înființarea de noi școli profesionale ori universități de stat este, practic, inexistentă, adăugarea de noi secții ori facultăți în cadrul celor vechi, de asemenea, iar introducerea de noi cursuri în programele existente este greoaie și nu ține pasul cu schimbările unei economii globale dinamice.

În anul 1995, în şcolile profesionale din România învăţau peste 285.000 de elevi, iar numărul acestora a scăzut de aproape 11 ori până în prezent, astfel încât, la în­ceputul anului 2014, erau înscrişi mai pu­ţin de 26.000 de elevi în astfel de insti­tu­ţii de învăţământ.

Din aceste motive, unii dintre angajatorii care au dorit să îşi deschidă ori extindă afacerile din România au apelat la cursuri de calificare/recalificare suplimentare pentru angajaţii lor ori au deschis şcoli profesionale proprii, pentru a-şi asigura noi generaţii de potenţiali angajaţi ca­li­fi­caţi.

De exemplu, Școala Profesională Ger­mană Kronstadt (Brașov) oferă elevilor săi un program de trei ani, timp în care practica ajunge să ocupe până la 75% din timpul petrecut în școală. Școala oferă trans­port și masă pe perioada studiilor și o bursă lunară în valoare de 400 de lei (din care 200 de lei de la stat și 200 de lei de la angajatorii privați). Diplomele sunt recunoscute național și internațional, iar absolvenții au prioritate la angajare.

În Arad, fabrica de vagoane Astra a des­chis anul acesta școala profesională cu ace­lași nume, oferind cursuri de calificare în meserii conexe producției de material rulant, mentenanță și reparare de loco­mo­tive și căi ferate. Școala oferă burse de 300 de lei lunar elevilor care locuiesc în afara școlii și 100 de lei lunar celor care stau în cămin, iar locul de muncă la ab­sol­vire este asigurat, elevii având obligația de a lucra cel puțin cinci ani pentru Astra Vagoane Arad. Asemenea școlii din Bra­șov, și școala Astra urmărește diver­si­fi­ca­rea calificărilor oferite și realizarea de par­teneriate cu alți angajatori interesați.

Școala Profesională Germană Alba Iulia și Colegiul Tehnic Independenţa Sibiu (sus­ținut de Asociaţia Româno-Ger­ma­nă de Formare Profesională în Sistem Dual din Sibiu) sunt parteneriate public-privat ce folosesc resursele alocate de către stat și de către potențialii angajatori privați pen­tru oferirea de calificări cerute de pia­ța muncii din zonă. Județele Sibiu și Alba Iulia înregistrează unele dintre cele mai reduse rate ale șomajului din țară, atră­gând în ultimii ani mari angajatori din in­dustrie și servicii.

Una dintre cele mai des întâlnite com­pa­rații referitoare la sistemul de învățământ românesc este cea dintre școlile de stat și cele private ori dintre facultățile de stat și cele private, cel mai adesea fiind eviden­țiate fie performanțele mai ridicate ale ce­lor dintâi, fie costurile mai ridicate ale celor din urmă. Aceste argumente sunt utilizate pentru a discredita ideea că un sistem de prestatori privați de servicii de educație ar fi scump ori ineficient. Com­pa­rația dintre un sistem de stat, cu finan­ța­re practic nelimitată, gratuită și indepen­den­tă de rezultate, și concurenții săi pri­vați este însă una incorectă. Pentru a ve­dea cum ar funcționa școlile private, e mai realist să privim la segmentul îngust, dar în creștere, al școlilor de meserii și la modul în care apropierea de angajatori modelează programa, crește eficiența pre­dării, interesul elevilor și șansele de an­ga­jare ale acestora.

OVIDIU NEACȘU,

SoLib