Pe aceeași temă
Din punct de vedere teoretic, distincția cu care eticienii în afaceri încă operează este aceea dintre cele două modalități de a concepe responsabilitatea morală și socială a afacerilor. Avem, pe de-o parte, teoria stockholderilor (acționarilor) formulată pentru prima dată de către economistul Milton Friedman, conform căreia responsabilitatea socială a afacerilor este exclusiv sporirea profitului în limitele legii. Pe de altă parte, teoria stakeholderilor subliniază faptul că managementul unei companii are o serie de datorii specifice față de anumite părți care pot fi afectate de activitatea economică. Exemplele de asemenea părți cointeresate din literatura de specialitate variază de la furnizori și angajați până la comunitatea în care o companie își desfășoară activitatea economică.
Tinerii șomeri care fac parte din comunitatea sau statul în care activează o companie pot fi priviți ca stakeholderi. Putem spune însă despre managementul companiilor care decide să nu angajeze tineri că denotă un comportament imoral? Răspunsul la această interogație este unul negativ, deoarece trebuie să privim cu atenție matricea de costuri în care antreprenorii își desfășoară activitatea economică. Cu alte cuvinte, ipoteza de la care plec este următoarea: cu cât costurile cu angajarea tinerilor sunt mai mici, cu atât numărul de tineri pe care o companie îi va angaja va fi mai mare.
Deși pare o ipoteză banală, practica uzuală și cotidiană a creatorilor de politici publice din domeniul fiscal din România infirmă această (potențială) evidență, cu o singură excepție notabilă: industria IT. Companiile care operează în acest domeniu oferă cele mai avantajoase salarii, angajând cu precădere persoane tinere. Dinamismul companiilor care operează în acest sector este evident, dacă ne uităm doar la contribuția la PIB: dublu față de 2011, depășind în 2014 ramuri tradiționale ale economiei precum agricultura.
Au companiile care activează în această industrie un management mai moral în virtutea faptului că angajează cu precădere tineri și beneficiază, în aceste sens, de o „karma“ etică, ce se traduce într-o marjă sporită a profitului? Răspunsul este negativ și se regăsește în structura de costuri pe care aceste companii o au, în comparație cu celelalte. Pe lângă alte facilități fiscale, scutirea de la plata impozitului pe salarii pentru angajații din IT reprezintă o modalitate de optimizare a resurselor rare pe care le are un antreprenor. Mai multe resurse înseamnă, evident, posibilitatea de a angaja mai mulți oameni.
Nu trebuie să trecem peste acest aspect atunci când evaluăm moral managementul companiei în conjuncție cu stakeholderii tineri. Dacă de aceste facilități fiscale s-ar bucura toți antreprenorii, indiferent de sectorul economic în care activează, numărul de tineri angajați ar fi, cu siguranță, mai mare.
RADU USZKAI,
Centrul de Analiză și Dezvoltare Instituțională