Cum ar putea beneficia tinerii români de pe urma Pieței Unice Europene?

Dreptul fiecărui cetățean al Uniunii Eu­ro­pene de a călători liber în cadrul țărilor Uniunii este garantat de Articolul 45 al Tratatului de Funcționare al UE, iar aceas­tă mobilitate, când vine vorba des­pre forța de muncă, are efecte pozitive. Deschiderea piețelor este, pe termen lung, în avantajul tuturor, deoarece per­mite o diviziune a muncii mai eficientă, specializare mai mare și, în plus, o pro­duc­tivitate sporită, alături de o creștere economică mai rapidă. Aceste beneficii economice vor fi resimțite nu doar de ti­nerii europeni care își părăsesc țările de origine, dar și de către cei care decid să rămână acasă. Ceea ce contează, de fapt, nu este doar volumul mobilității, cât și ca­litatea acesteia, care se exprimă într-o mai bună potrivire a aptitudinilor cu lo­cu­rile de muncă disponibile. Nici efectele cul­turale nu sunt neglijabile: o mobilitate sporită va aduce și o înțelegere mutuală mai bună între diversele culturi care al­că­tuiesc UE.

Luate împreună, toate aceste aspecte ne conferă o viziune optimistă cu privire la viitorul cetățenilor europeni și, pe cale de consecință, cu privire la tinerii români ca­re intră pe piața muncii. În realitate, în­să, lucrurile sunt mai complicate. Spre exemplu, conform Directivei 2014/54, există un decalaj prevalent între „legea europeană și aplicarea acesteia“. Un stu­diu recent stabilește, de asemenea, fap­tul că, deși „ratele de mobilitate sunt mai mari în cadrul unei Uniuni în ex­pan­siune și sunt pe un trend ascendent de la mijlocul anilor 2000“, iar „acesta este re­zultatul fluxurilor din ce în ce mai mari de persoane din țările nou intrate, cu precădere din estul Europei, mo­bi­li­ta­tea în cadrul UE rămâne mai mică, în com­parație cu alte regiuni ale lumii“. Există, așadar, îndeajuns de mult loc pen­tru îmbunătățiri.

Aceste îmbunătățiri ar putea rezulta din schimbările care ar avea loc în ceea ce pri­vește comportamentul și aptitudinile indivizilor, dar și în urma unor modificări ale legislației și reglementărilor din cadrul statelor membre. Conform Directivei 2014/54/ a UE, Uniunea „respectă di­fe­ri­tele modele ale pieței muncii din țările membre, incluzând aici și modele ale pie­ței muncii reglementate de înțe­le­ge­rile colective“. Diferențele la nivelul mo­delelor au un impact puternic asupra pie­țelor muncii din țările Uniunii Europene. Pentru a oferi un singur exemplu, rata me­die a șomajului în țările membre care au un salariu minim pe economie era de 13,8% în 2011, cu mult peste cea din sta­te­le care nu aveau o asemenea reglementare (6,1%).

În­torcându-ne la cazul României, datele furnizate de OECD în raportul din 2015 (International Migration Outlook) scot în evidență că, „după o rată mare a emi­gră­rii din România în anii de după intrarea țării în UE, numărul de români care au plecat (165.000 de persoane) s-a apro­pi­at de cel al străinilor care au venit în ța­ră (172.000 de oameni)“. Imigranții ca­re vin în România provin cu precădere din Republica Moldova, urmați de cei din Turcia, China, Siria și SUA. Cel mai mare grup al cetățenilor europeni din România provine din Italia, țara în care regăsim cel mai mare număr de emigranți români (1,1 milioane de rezidenți în 2013), cu puțin înaintea Spaniei (796.000 de rezidenți în 2013) din totalul de 2,3 milioane de ro­mâni expați. Cum pot fi explicate aceste cifre? Exceptând aspectele privitoare la reglementările pieței muncii menționate anterior, studiile empirice scot în evi­den­ță faptul că elementele esențiale care ex­plică acest fenomen sunt factorii care țin de angajabilitate (cu o proporție de 60%, în cazul noilor state membre), urmați de familie, rețele sociale și condițiile de via­ță. Interesant de notat este faptul că acce­sul la ajutoare sociale nu pare a fi esențial. De cealaltă parte, principalele bariere în calea mobilității sunt limba și cultura, ur­mate de frica de a nu găsi un loc de mun­că adecvat.

Dacă ne uităm la tipul de studii urmate de tinerii români, reiese că aceștia pariază mai mult pe aptitudinile lor decât pe fami­li­a­rizarea cu alte culturi. La acest aspect mai pot fi aduse îmbunătățiri, nu nea­pă­rat prin schimbarea disciplinelor studiate, cât, mai degrabă, prin încercarea de a schim­ba modul în care li se predă tinerilor.

Această nevoie de o educație mai cu­prin­zătoare este motivată, de asemenea, de tendința evidentă către o rată mai mare de părăsire a locurilor de muncă din com­panii. Pe piața muncii din UE, „pro­porția de persoane angajate cu contracte non­stan­dard a crescut de la 44 la 46% în cazul contractelor part-time și de la 56 la 59% pentru contractele temporare“ (European Vacancy and Recruitment Report - 2014, Comisia Europeană). Pe viitor, indivizii care vor beneficia mai bi­ne de pe urma lărgirii pieței muncii sunt cei înzestrați cu educația „potrivită“. Da­că așa stau lucrurile, atunci ar fi greșit să ne bazăm exclusiv pe un sistem de edu­ca­ție superior care a fost conceput pentru un cu totul al tip de mediu economic. O soluție pentru acest impas ar fi aceea ca unor noi oferte educaționale, mai bine adap­tate la condițiile actuale ale pieței eu­ropene, să li se permită să concureze cu cele tradiționale. O piață a educației fără barierele existente le-ar permite tinerilor români să profite de pe urma unei piețe europene a muncii avantajoasă.

PIERRE GARELLO,

Institute of Economic Studies - Europe