Tinerii, munca și inflația

Inflația, care se definește în mod clasic ca o creștere artificială a cantității de bani din economie, are efecte nesănătoase asu­pra prețurilor. Ea provoacă o redistribuire de avuție și, dacă este injectată prin piața creditului, duce la un avânt iluzoriu și apoi la prăbușirea generalizată a activității economice.

Redistribuirea inflaționistă, sau efectul Can­tillon, este legată de faptul că anumite persoane, instituții sau firme vor fi pri­me­le beneficiare ale inflației și vor putea achi­ziționa bunuri și resurse licitând cu bani noi la prețuri vechi, pe care le vor face să crească. Ceea ce vor câștiga primii po­se­sori ai noilor bani vor pierde cei care vor trebui să facă față unei creșteri genera­li­zate a prețurilor, în condițiile în care ve­niturile lor sunt fixe.

Cum sunt muncitorii afectați de inflație? În măsura în care au venituri fixe, vor fi sărăciți prin creșterea artificială a ni­ve­lu­lui prețurilor. Chiar dacă introduc în con­tractele de muncă clauze de indexare cu rata inflației, muncitorii rămân totuși cei mai afectați de efectul Cantillon. Rata ofi­cială a inflației este subestimată prin ma­nipulări statistice și nu redă decât o parte din inflația reală pe care o suferă sala­ria­ții. Este adevărat că o piață a muncii di­namică nu va împiedica muncitorii să-și rezilieze contractele și să se angajeze la firme concurente care oferă salarii mai mari. Aici, ajungem la a doua mare pro­ble­mă generată de inflație: ciclul economic.

Ciclul este efectul injectării banilor noi în economie prin piața creditului. Atunci când banca centrală și băncile comerciale creează masă monetară și o introduc pe piață sub forma creditelor necesarmente mai ieftine decât ar fi fost în absența exce­dentului monetar, antreprenorii sunt ten­tați să anticipeze că procesele de pro­duc­ție pot fi mai lungi și, implicit, mai pro­duc­tive. Cu cât mediul antreprenorial este mai concurențial, cu atât mai mulți vor fi cei care vor apela la credite ieftine, care vor fi folosite pentru achiziționarea de resurse, capital și, bineînțeles, muncă. Toate aceste categorii de factori de pro­ducție vor avea prețuri în creștere. Lu­cră­tori cu diverse calificări vor observa că se înmulțesc oportunitățile de angajare și sa­lariile cresc.

Dar rata dobânzii scăzută artificial prin ex­pansiunea creditului nu reflectă ade­vărata preferință socială pentru bunuri prezente față de bunurile viitoare. Sa­la­ria­ții au de obicei un rol hotărâtor de jucat în revelarea adevăratei preferințe de timp, prin deciziile lor de achiziționare a bunurilor de consum, în detrimentul eco­nomisirii. Va veni un moment în care se va vedea că procesele mai lungi de pro­duc­ție sunt în contradicție cu nerăbdarea piețelor, care le invalidează. Un val de fa­limente va duce la lichidarea activelor și desfacerea masivă a contractelor de mun­că. Mulți devin șomeri, cel puțin pentru o perioadă.

Tinerii sunt relativ mai dezavantajați atât de efectul Cantillon, cât și de efectele ci­clu­lui economic. Redistribuirea infla­țio­nistă îi va lovi mai tare pe tineri, pentru că au, de regulă, salarii mai mici și mai puțin dinamice. Iar un mediu de afaceri afectat de recurența ciclului economic va tinde să fie însoțit de un șomaj relativ mai ridicat în rândul tinerilor. Acest lucru se întâmplă din mai multe motive. Mediul inflaționist duce la o favorizare a con­su­mului, în defavoarea economisirii și in­ves­tirii, adică la o preferință mai mare pen­tru prezent și o neglijare a termenului lung. Firmele vor evita angajarea tinerilor la început de carieră, pentru că necesită investiții care vor da roade pe termen mai lung. De asemenea, un mediu în care se fac angajări intense în perioada de avânt, urmate de trimiteri la fel de intense în șo­maj în perioada de prăbușire va tinde să-i păstreze angajați pe cei cu experiență și să-i dea afară în primul rând pe cei cu mai puțină experiență. În fine, un astfel de mediu este relativ mai risipitor, ceea ce face ca formarea capitalului să fie mai înceată sau chiar să se consume capitalul acumulat în trecut, ceea ce va duce și la o cerere mai scăzută pentru muncă în ge­ne­ral, iar aici, din nou, sunt loviți cei a că­ror productivitate marginală este mai mi­că, printre ei aflându-se cu prepon­de­ren­ță tinerii.

În concluzie, inflația și expansiunea cre­di­tului îi condamnă pe muncitori la con­ti­nua sărăcire prin redistribuie in­fla­țio­nis­tă, în măsura în care au un salariu mai de­grabă fix, și la o carieră zbuciumată, în măsura în care sunt prinși în caruselul ma­niaco-depresiv al economiei afectate de ciclul economic, iar tinerii sunt printre cele mai expuse victime ale acestui proces.

TUDOR SMIRNA,

Institutul Ludwig von Mises România; Academia de Studii Economice