Pe aceeași temă
Calitatea mediului de afaceri ar trebui să fie o preocupare nu doar pentru întreprinzători, ci și pentru consumatorul obișnuit, deoarece toate lucrurile care ne fac viața mai lungă, mai simplă, mai plăcută sau mai interesantă sunt rezultatul unor inițiative antreprenoriale. Tinerii ar trebui să fie cei mai interesați de un mediu favorabil antreprenoriatului, deoarece ei au înaintea lor mai mulți ani în care să beneficieze de toate inițiativele antreprenoriale trecute, prezente și viitoare. Nu este vorba numai de cei care vor deveni întreprinzători, ci și de cei care vor fi salariați. Salariul fiecăruia dintre ei va depinde în principal de doi factori: productivitatea muncii lor și alternativele de angajare disponibile. Într-adevăr, niciun angajator nu va fi dispus să le plătească un salariu mai mare decât valoarea muncii lor (adică, superior productivității) și nici un salariu cu mult mai mare decât cel oferit de un angajator concurent.
Calitatea mediului de afaceri depinde de o multitudine de factori, unii mai greu de cuantificat, cum ar fi atitudinea publicului față de antreprenoriat și antreprenori. Autoritățile publice nu au nici posibilitatea și nici incitațiile necesare pentru a schimba mentalitățile, în general, și atitudinea față de antreprenoriat, în special, deoarece un astfel de proces este de o durată mult mai mare decât un ciclu electoral. În locul măsurilor cu efecte pozitive pe termen lung, decidenții politici le preferă pe cele cu efecte pozitive vizibile pe termen scurt (chiar și dacă ele au consecințe negative ascunse sau pe termen lung). Din acest motiv, atenția acordată de autorități încurajării antreprenoriatului se manifestă preponderent prin subvenții. O abordare cu impact mai mare și mai durabil asupra activității antreprenoriale este eliminarea (reducerea) barierelor administrative artificiale din calea antreprenoriatului.
O inițiativă din 2004 a Băncii Mondiale permite compararea a 189 de țări din perspectiva ușurinței derulării afacerilor de către micii întreprinzători. În ultimul raport disponibil (Doing Business 2016, cu date din 2014), România ocupă locul 37 din 189 țări și locul 19 din UE. La prima vedere, situația pare mulțumitoare, chiar surprinzătoare pentru cei familiarizați cu dificultățile din mediul de afaceri românesc. România înregistrează însă performanțe modeste în aproape toate cele zece aspecte evaluate de raport, cu excepțiile notabile ale comerțului transfrontalier (locul 1/189, la egalitate cu mai multe țări UE) și ale creditării (locul 7). În două domenii contraperformanțele sunt remarcabile: conectarea la electricitate (locul 133) și autorizațiile de construcție (locul 105). Alte suferințe ale mediului de afaceri sunt cunoscute: înregistrarea proprietății (locul 64), protejarea investitorilor minoritari (locul 57) și fiscalitatea (locul 55).
O strategie pentru ameliorarea calității mediului de afaceri poate fi creionată pornind de la comparația cu alte țări membre ale UE. Autoritățile române s-ar putea întreba de ce este nevoie de 15 proceduri pentru o autorizație de construcție, în condițiile în care sunt suficiente 9 în Franța, o țară care nu face parte dintre campionii dereglementării. Cum reușesc bulgarii să acorde autorizațiile de construcție în 110 zile, adică în mai puțin de jumătate din cele 257 de zile necesare în România? La noi, conectarea la curent electric necesită 8 proceduri și durează 182 de zile. Pentru același lucru, germanii au nevoie de 3 proceduri și 28 de zile, slovenii au 5 proceduri întinse pe 38 de zile, iar grecii, 6 proceduri și 51 de zile. Care o fi secretul portughezilor, care înregistrează o proprietate într-o singură zi, cu o singură procedură administrativă? De ce la noi este nevoie de 8 proceduri și 19 zile? Numărul de plăți făcute aferente prelevărilor obligatorii a fost redus semnificativ în ultimii ani, de la 84 la 14. Încă un efort și-i ajungem pe polonezi și pe letoni, care-și achită dările în numai 7 plăți pe an. Poate simplificăm și stabilizăm un pic și legislația fiscală, astfel încât să nu fie nevoie de 159 de ore/an pentru conformare fiscală, ci doar de 81 de ore/an, ca în Estonia. Chiar și în domeniile în care înregistrăm performanțe relativ acceptabile (Enforcing contracts, locul 34) am avea de învățat de la foștii colegi de lagăr socialist: impunerea respectării unui contract necesită 512 zile în România și numai 395 în Ungaria sau 300 în Lituania.
Desigur, ne putem consola cu ideea că suntem mai buni decât unele țări mai dezvoltate, cu mai multe decenii sau secole de capitalism în urma lor. Dar putem face asta numai dacă uităm că bogații își pot permite mai multe greșeli și extravaganțe decât cei care încă nu și-au clădit un nivel de prosperitate mulțumitor.
RADU NECHITA,
Centrul Independent pentru Studii în Economie şi Drept
