Pe aceeași temă
Ambele tipuri de salarii, minim și maxim, sunt interdicții pe piața muncii. Produsul interzis la comercializare este forța de muncă la un anumit preț. În cazul salariului minim, nu ai voie să plătești mai puțin de un anumit prag. În cazul celui maxim, nu ai voie să plătești mai mult de un anumit prag.
Ce este relevant în analiza acestor interdicții este relația pragului impus de stat cu prețul pieței. Prețul pieței este prețul format prin interacțiuni voluntare. Este prețul care tinde să echilibreze cererea cu oferta. La prețul pieței, cine vrea să vândă muncă găsește, cine vrea să cumpere muncă găsește. Prin opoziție, salariul minim sau maxim este un preț controlat de stat. În mare, avem două tipuri de situații: una în care există conflict între prețul controlat și prețul pieței și una în care nu există un conflict între cele două. Aici norma nu contrazice prețul practicat pe piață.
Situațiile în care există conflict sunt și cele mai discutate. Acestea sunt situațiile în care:
– salariul minim este peste prețul pieței - salariul unui muncitor necalificat este de 1.000 de lei, iar salariul minim este de 1.500 de lei;
– salariul maxim este sub prețul pieței - salariul unui CEO ar fi de 8.000 de lei, însă salariul maxim este de 3.000 de lei.
Când salariul minim este peste prețul pieței, rezultă șomaj. Cererea de muncă va fi, la noul preț impus de stat, mai mică decât oferta de muncă. Dacă nivelul salariului minim este peste prețul pieței, rezultă stocuri, crește oferta de muncă în raport cu cererea. Cele mai afectate persoane de această măsură vor fi tinerii și persoanele necalificate. Lor li se va interzice instituționalizat să lase la preț. Apoi, când salariul maxim este sub prețul pieței, rezultă criză de forță de muncă de muncitori calificați, cum ar fi cei care sunt CEO, manageri etc.
Cel mai adesea, salariul minim este ambalat ideologic ca o obligație a patronului. Este o obligație a acestuia să plătească cel puțin un anumit preț pentru cutare muncă prestată. Însă orice obligație este o interdicție. Cei doi operatori deontici (obligatoriu, interzis) sunt interdefinibili. Obligatoriu non p = Interzis p. Dacă ești obligat să nu plătești mai puțin de un leu pe oră înseamnă că îți este interzis să plătești mai puțin de un leu pe oră. Însă pentru că it takes two to tango, interdicția este adresată nu doar patronului, cumpărătorului de forță de muncă, ci și vânzătorului de forță de muncă. Acesta nu are voie să vândă forță de muncă sub nivelul stipulat de salariul minim. Reglementarea afectează ambele părți ale schimbului.
Situația fără conflict este când:
– salariul minim este sub prețul pieței - prețul muncii unui muncitor calificat este de 1.000 de lei, iar salariul minim este de 300 de lei;
– salariul maxim este peste prețul pieței - prețul pieței pentru un manager este de 8.000 de lei, iar salariul maxim este stabilit la 80.000 de lei.
În aceste două situații, măsura impunerii unui preț minim sau maxim pentru forța de muncă este inutilă. De ce? Norma nu produce efecte. Nimeni nu vinde sau cumpără forță de muncă la aceste prețuri interzise. Este inutil să interzic salarii de 300 de lei sau 80.000 de lei, atât timp cât nu există pe piață astfel de salarii, așa cum este inutilă interdicția să nu se mai mănânce portocale într-o comunitate în care oricum nimeni nu mănâncă portocale, indiferent cum a emers și s-a stabilizat o astfel de preferință culinară.
Ca economist, mă interesează dacă, de exemplu, prin creșterea salariului minim, crește șomajul. Studiez o legătură cauzală între două fenomene, nu fac judecăți de valoare. Nu spun că șomajul este bun sau rău. Mă interesează doar dacă teoria economică care descrie aceste relații cauzale este adevărată sau falsă. Științific, nu mă interesează decât valorile de adevăr ale teoriei, nu valorile în genere. O valorizare a scenariilor descrise anterior a fost să se spună că, în situația de interferență cu prețul pieței, măsura este nocivă. Salariul minim creează șomaj în rândul tinerilor și al muncitorilor necalificați, iar cel maxim creează o criză de muncitori calificați. Apoi, s-a afirmat că, în situația de noninterferență, pragul salarial fixat de stat ar fi inutil. Acesta nu are efecte pentru că interzice lucruri care nu există. La aceste aprecieri am putea adăuga că salariul minim (ca și cel maxim) este nociv chiar și când este inutil. Vom avea costuri administrative suplimentare. Va fi nevoie de o armată de specialiști care să monitorizeze creșterea sau scăderea unor prețuri pe care oricum nimeni nu le-ar fi crescut sau scăzut. Și este greu de crezut că această liotă de funcționari va lucra pe salariul minim.
COSTEL STAVARACHE,
Centrul de Analiză și Dezvoltare Instituțională