Politicienii nu învață decât din lecția fricii

Andreea Pora 08.12.2015
SHARE 17

De același autor

Politicienii au învățat lecția străzii, dar își vor bate cât de repede joc de ea dacă Strada nu va învăța, la rândul ei, lecția civismului și în vremuri de pace.

 

Pentru ca societatea să se miște cu ade­vărat, furioasă și determinată să pună pre­siune pe autorități și politicieni, constant și în forță, așa încât acestora să le fie frică zi și noapte nu doar că vor fi măturați din funcții și își vor pierde beneficiile, ci și că vor ajunge la pușcărie, ar fi nevoie de mai multe tragedii de amploarea celei de la Colectiv (doamne, fe­rește!). Vedem că doar ast­fel se trezesc spiritele și conștiințele și începe cât de cât să se mai miște ce­va. Nu pentru mult timp în­să; emoția românească ostenește la drum lung pentru că în spatele ei nu se află un real spirit civic. Societatea e doar reactivă, nu are capacitate de mobilizare și monitorizare, fie și pe termen mediu. De aceea, autorităților și politicienilor nu le rămâne decât să aștepte ca valul să trea­că în mod natural (cu sarmaua de Cră­ciun), să ia niște măsuri pe moment, să mimeze preocuparea pe viitor și să pună în acțiune mașinăria de propagandă care să mute centrul de interes în altă zonă. Cred că la un scenariu de tipul acesta asistăm.

 

Nenorocirea de la Colectiv a declanșat re­ve­lații în lanț: 1) lipsa avizelor ISU - ba­ruri, cluburi, școli, supermarketuri, dita­mai Casa Poporului, unde viețuiește însuși Măria Sa Parlamentul, Arena Națională și multe altele asemenea; 2) bulina roșie - practic tot centrul Bucureștiului, în frunte cu Centrul Vechi sunt amenințate de pră­bușire în caz de cutremur major; 3) bom­ba infecțiilor nosocomiale din spitale. Oa­menii au descoperit revoltați ceea ce știau de mult, adesea chiar din experiență per­so­nală, toate de mai sus erau deja folclor, motiv de indignare, de comentariu la ca­fenea sau la serviciu. Bucureșteanul aș­teap­tă de aproape 40 de ani cu inima cât pu­ricele cutremurul cel mare, se roagă să-l prindă în câmp deschis, undeva la ța­ră, și nu în centru, se roagă să nu-i fie copiii la școală sau în club. Tot românul tremură de frica spitalului, vorba ceea, „operația a re­ușit, dar pacientul a mu­rit“, de regulă infectat cu microbi deveniți tot mai re­zistenți din cauza antibio­ticelor pe care medicii le vâră în pacienți, de multe ori preventiv, tocmai pentru că sunt conștienți de ceea ce poate urma. La rândul lor, autoritățile știau și ele că cen­trul Bucureștiului e o bombă cu ceas, că avizele ISU sunt fie făcături date pe șpagă, fie nu există pur și simplu, știau că infec­țiile intraspitalicești fac ravagii, că rapor­tările sunt falsuri grosolane, al căror scop este să bage mizeria sub preș. Și? S-a în­tâmplat ceva, ați auzit până la Colectiv de vreun protest masiv, de vreo mobilizare a societății? De vreo revoltă a medicilor, de exemplu, hotărâți să dea lucrurile pe față în privința infecțiilor și să forțeze mi­nis­terul să ia măsuri? Nu. Asistăm de ani de zile la o complicitate a tăcerii, irespon­sa­bilă, ticăloasă și, nu de puține ori, cri­mi­nală din partea tuturor factorilor implicați și responsabili - societate, autorități, po­li­ticieni, comunități profesionale.

 

Tragedia de la Colectiv a schimbat deja des­tule, nu mă refer la scena politică (aici e o altă discuție), s-au luat măsuri dictate de eveniment: autoritățile s-au pus pe ve­ri­ficat și au închis cluburi, teatre, cine­ma­tografe, restaurante care puneau în pericol viața oamenilor. E bine, dar insuficient. În privința infecțiilor intraspitalicești, mi­nisterul a promis o anchetă și a decis trans­ferarea ultimelor victime în străi­nă­tate. Sunt măsuri de suprafață, obligatorii, nimic de zis, luate însă sub imperiul pre­siunii publice de moment, a fricii de o eventuală responsabilitate, penală chiar (pă­rinții victimelor au de gând să facă plân­geri penale), dar fără să atingă fondul problemei, putreziciunea din adânc. Nici golirea Centrului Vechi sau a tuturor spa­țiilor în care se strâng mai mult de 100 de oameni de pe Bulevardul Magheru și Calea Victoriei nu sunt soluții pe termen lung, oricum rămân alte mii de oameni care locuiesc în acele imobile, expuse pe­ri­co­lului morții la cutremur. Așa cum nici ex­pedierea tardivă a infectaților în stră­i­nă­ta­te sau tirada falacioasă a noului ministru al Sănătății, Patriciu Achimaș-Cadariu (văd că merge în siajul lui Bănicioiu la ca­pitolul vorbe goale) nu au altă menire de­cât de a edulcora nemulțumirea publică.

 

Guvernul Cioloș este obligat să pună or­di­ne în aceste chestiuni, indiferent de prețul politic sau de campaniile împotriva sa, tocmai pentru că se certifică drept „teh­nocrat“. Va trebui să găsească bani pentru începerea consolidărilor pe scară mare a imobilelor cu bulină roșie (ceea ce pro­iec­tul de buget nu face), să înfrângă rezis­ten­ța sistemului de sănătate, cu a lui colcăială de interese și oportunisme, să dea hotărâri de guvern pentru obligarea declarării in­fecțiilor din spitale și bani pentru în­chi­derea și/sau dezinsecția secțiilor infestate, să iasă din minciună, devenind trans­parent, dând public săptămânal socoteală pentru ceea ce face în aceste zone. Mă li­mitez acum la discuția despre cele re­ie­șite din Colectiv, problemele fiind, evident, mult mai multe și, indiscutabil, la fel de grave, în educație, de exemplu.

 

Dar decisivă aș spune că este menținerea presiunii. Reactivarea străzii. De ce? Po­li­ticienilor le este încă frică! (Am vorbit zi­lele trecute cu câțiva parlamentari și erau terifiați de ideea că lumea va ieși în stradă după dezvăluirile despre infecțiile instra­spi­talicești; li se zbârlea părul pentru vii­toa­rele alegeri.) Această frică trebuie men­ți­nută și asta nu se poate face decât dacă se iese în stradă, masiv, pentru a obține mă­suri radicale, reforme măcar în zonele ca­re i-au omorât pe cei de la Colectiv. Nu cred că actuala clasă politică mai răspunde la alți „stimuli“. Din păcate. Așa cum ar fi regretabil să constatăm că societatea nu răspunde decât la stimuli emoționali, adi­că doar în fața morții și a catastrofelor de tip Colectiv. Politicienii au învățat lecția străzii, dar își vor bate cât de repede joc de ea da­că Strada nu va învăța, la rândul ei, lecția civismului și în vremuri de pace.

Comentarii 17

Vicentio B. - 12-14-2015

@Cornel. Pareti de buna-credinta. NU comentez opinia Dvs. Am insa intrebarea: stiti cum se poate realiza PRACTIC , adica LEGAL, ceea ce sustineti ? Ma refer exclusiv la "imunitatea parlamentara" prevazuta in Contitutie ! NU ati aflat pana acum, ca Instanta numita prescurtat CCR poate admite "exceptii de necostitutionalitate" , dar NU POATE declara NECONSTITUTIONAL insasi un text (articol, aliniat) al Constitutiei Romaniei. Va rog sa va exprimati fara retineri, mai als ca interventia mea, spre sa realizati, este de autentica BUNA-CREDINTA !

Răspunde

Cornel - 12-14-2015

Cred ca daca CCR ar declara neconstitutionale "imunitatea parlamentara" si Legile special" s-ar face un mare pas inainte in asanarea clasei politice actuale.

Răspunde

Andreea Pora - 12-13-2015

Nu inteleg exact la ce va referiti. Ce legatura are revista 22 cu cenzurarea comentariilor din Romania libera?

Răspunde

Andreea Pora - 12-13-2015

Nu inteleg exact la ce va referiti. Ce legatura are revista 22 cu cenzurarea comentariilor din Romania libera?

Răspunde

Ionescu - 12-13-2015

Cate ceva, despre cei doi - unul 'fost', celalat 'actual' presedinte: Mai intai, despre "inconsecventa" lui Traian Basescu: 'Traian Basescu este inconsecvent, nu este om de cuvant, deci este imoral', afirma unii critici ai sai. De cate ori si-a 'reevaluat pozitia fata de o situatie sau fata de o persoana, Traian Basescu s-a justificat cu : 'numai boul este consecvent'. Traian Basescu insista : inconsecventa este imorala numai in cazurile in care 'conditiile de referinta raman identice cu cele initiale', 'schimarea acestor conditii impune o reevaluare', o adaptare la noile conditii, impietrirea in starea de consecventa, in aceste cazuri, fiind atribuita unui bou. Si maestrul Liiceanu sublinia, intr-un articol scris in1990 (Apel catre lichele) cat de nociva este 'impietrirea in proiect' (consecventa inadecvata!). Fanii lui Basescu sustin ca acesta a fost si este un om extrem de serios, de dedicat, deosebit de tenace in profesia lui, inclusiv in 'meseria de presedinte al tarii', avand si mult umor, 'la vedere' (exacerbat!). Oamenii cu mult umor sunt mai intelepti decat cei lipsiti de acest dar natural, au un orizont mai larg in viata, sunt mai 'accesibili' pentru restul societatii, inspira mai multa incredere, insista fanii. Si Traian Basescu este un om al lucrului bine facut, pana la capat. El este 'omul-locomotiva'. Toti (prieteni si dusmani) ii i-au acordat calificativul de 'animal politic' excelent. Inchiderea in sine a unei persoane, ermetismul exagerat nu denota, neaparat, mai multa profunzime si seriozitate, dar nici nu le exclude. Iohannis are multe de invatat de la Angela Merkel. Iohannis va fi 'un elev constiincios'. Angela Merkel are multe de invatat de la Traian Basescu (in special despre aceasta zona geo-politica a Europei, despre lupta cu coruptia, etc.). Traian Basescu cunoaste 'la perfectiune' lucruri pe care Angela doar 'le miroase' de la mare distanta. Traian Basescu si-a dovedit, de la inceput, atasamentul puternic fata de America (axa Bucuresti-Londra-Washington!). El si-a castigat in timp increderea SUA, pe care a lasat-o mostenire lui Iohannis. Iohannis este in faza : 'o promisiune' pentru SUA. Trebue sa isi castige prin fapte increderea acestui stat. Iohannis eate, si el, inteligent, are un umor ascuns, rece, mai 'nemtesc'. Unii (francezii) spun ca nemtii sunt 'nesarati', ca : 'sa te fereasca Dumnezeu de umorul nemtilor'. Traian Basescu si-a dovedit capacitatea de a lupta cu coruptia, avand succese rasunatoare, acceptate pana si de dusmanii lui. Iohannis si-a anuntat hotararea de a lupta, si el, ferm cu coruptia. Sunt de asteptat rezultatele acestei lupte. Traian Basescu si-a indeplinit o mare parte din programul sau de reformare a institutiilor statului, mai ramanand, insa, multe de facut. Iohannis a promis ca va reforma din radacini statul. Este laudabila aceasta intentie, cu precizarea ca nu trebue sa distruga ce a facut bine Traian Basescu. Asteptarile populatiei pentru realizarea promisiunilor facute de Iohannis sunt enorme.

Răspunde

Vicentio B. - 12-13-2015

Stimata Doamna Andreea Pora, dispuneti de dovezile necesare, afirmatiile mele repetate, prin care personal imi doresc ca VOCEA Revistei 22, sa fie AUZITA de competentii ZILEI in Romania, spre binele real al Tarii, al POPORULUI dominant amagit, manipulat, deziluzionat la limita suportabilitatii. NUMAI ca in acesta “VOCE” a Revistei 22, Dvs. personal induceti, dupa imprejurari, o altfel de PARADIGMA, decat acea care ar trebui sa se regaseasca prin insasi definitia stiintifica a notiuni in sine. Dvs., din motive perceptibile, dar care au precis o anumita explicatie, doriti o altfel de PARADIGMA adica acea afiliata numelui A. Pora, pe care se pare ca doriti sa o ridicati la nivel de DOGMA. Peronal imi doresc sa gresesc, dar astfel va etalati, astfel va percep ! Ca intodeuna ma explic: 1. Stiti foarte bine ca in UE/ Romania sunt urmatoarele PUTERI legale: Legislativul, Executivul, Justitia, Pressa (mass – media); 2 Dvs. “induceti” o “NOUA” PUTERE, de care toate celelate (politice) “TREMURA DE FRICA” : “spiritual civic/reactivarea strazii”! Dvs. afirmati: “Am vorbit zielele trecute cu cativa parlamentari (…) erau terifiați (…) li se zbarlea parul (…). Aceasta frica trebuie mentinuta si asta nu se poate face decat daca se iese in strada masiv (…); 2. Daca facem “impreuna” analiza obiectiva, LEGALA, deci argumentata stiintific, al formulariilor Dvs., veti realiza, indiscutabil foarte repede, asa numitul “POPULISM”, pe care doriti, din motivele care le posedati, sa-l etalati. Implict inseamna ca Dvs., prezentati opiniei publice realitatea, ca in Romania NU sunt prezente caracteristicile de baza ale Statului de Drept ! Mentionez clar: demonstratiile populare, in special cele de nemultumire sociala, sunt absolut NECESARE. NUMAI ca, aceste demonstratii, exemplul Occidentului, sunt, asa dupa cunoasteti, bine ORGANIZATE ! Chiar daca acestea sunt spontane, dispun de PROGRAME si LIEDERI credibili, autentici, legali ! Deci Dvs. induceti formulari imperative, FARA existenta conditiilor LEGALE preliminare. Atunci care este ROSTUL strict MORAL a afirmatiilor Dvs.? 3. Deasemeni afirmatiile Dvs. (va citez) : “Asistăm de ani de zile la o complicitate a tacerii, iresponsabila, ticaloasa și, nu de putine ori, cri¬mi¬nala din partea tuturor factorilor implicate si responsabili - societate, autoritați, politicieni, comunitati profesionale.” , cee ce reprezinta o REALITATE incontestabila, NUMAI CA , din motivele precise care amandoi le cunoastem, apare intrebarea:, la care NU raspundeti si anume: "dar Dvs. , UNDE va aflati in problema, spre exemplu, PLAGIAT PONTA, de vreme ce la propunerile mele adresate Dvs. de mine, DIRECT si in mod REPETAT, ati indusa TACEREA TOTALA ! 4. In cee ce privesc pe ALTII sunteti “vorbareata” si imperativa (va citez): “Guvernul Ciolos este obligat sa puna ordine in aceste chestiuni, indiferent (…). Va trebui sa gasească bani pentru inceperea consolidarilor pe scara mare a imobilelor cu bulina rosie “. Dar Dvs. personal considerati ca aveti OBLIGATII de a pune in ordine chestiuni pe care Dvs., le OCOLITI , vizibil, INTENTIONAT, dupa care doriti sa vorbiti despre acestea, exact dupa aceleasi repere de DOGAMA !

Răspunde

silenzio-stampa - 12-12-2015

care este legatura dintre "frica strazii" si basescu care a "salvat" economia? doi pupunicuristi pupa din ambele parti? criza din 2008 nu a fost cauzata de masuri "socialiste" ci mai degraba de speculatii "capitaliste". cu alte cuvinte s-au cheltuit prea multi bani pe prostitutie si economia a intrat in criza. traiasca criza!

Răspunde

Ionescu - 12-12-2015

In 2008, criza mondiala era dupa coltul tarii noastre, ne pandea ca un cutremur imprevizibil, nu isi infipsese coltii in noi, economia duduia (nu simtea ca a intrat in 'anul mortii'), cum ne asigura dl. Tariceanu, banet era cu sacul, din vanzarea BCR, din miliardele de euro trimise de romanii din strainatate. PNL guverna linistit desi avea numai 17% in parlament, datorita sustinerii, mai prin fata, mai prin dos, de catre PSD. Moliceanu, astfel sustinut, a devenit si mai Tariceanu decat ni se aratase atunci cand, ca sa respecte ordinul puternicului Patriciu, i-a evacuat din guvern pe pedisti si pe stolojeni. Dantura impecabila, masiva, de model vestimentar, cu care ni se recomanda atunci cand Traian Basescu, dupa castigarea alegerilor din 2004, il prezenta, tinandu-l de mana ridicata : 'acesta este premierul tarii!', l-a muscat grav chiar pe marinarul care il lansase la apa, l-a injunghiat pe la spate, dupa modelul 'Brutus'. Sustinerea de catre PSD-ul doctrinar (cel care nu a intinat cele mai nobile aspiratii ale socialismului), a trebuit sa fie onorata : PNL a aplicat masuri de tip socialist. Printre altele, a majorat masiv si brusc salariile si pensiile. Toate masurile vizau cumpararea electoratului la alegerile din acel an, nu erau izvorate din vreo sincera compasiune pentru populatie. Traian Basescu l-a avertizat pe cel devenit Tariceanu ca majorarile salariilor si pensiilor nu vor putea fi finantate in continuare - dupa alegeri-, avand in vedere criza globala care se extindea veriginos, si asupra tarii noastre. Previziunea presedintelui s-a adeverit, n-au mai fost BCR-ri de vandut luna de luna, pe banda, intrarea de bani de la romanii din strainatate s-a redus masiv, din cauza crizei; ca urmare, n-au mai fost bani pentru plata salariilor si a pensiilor, tara a inceput sa fie destabilizata financiar. Desi era constient ca va pierde enorm din simpatia romanilor, Traian Basescu a luat, de unul singur, hotararea de reechilibrare a situatiei financiare a tarii, prin reducerea intempestiva a salariilor si a pensiilor, practic pana la nivelul din 1998 (cel dinaintea majorarii facute de PSD, via PNL). Astfel, tara a fost stabilizata financiar. Daca, Traian Basescu ar fi diminuat treptat salariile si pensiile cu trepte de cateva procente, populatia ar fi acceptat, popularitatea lui Traian Basescu nu ar fi scazut sensibil, dar tara nu ar fi fost stabilizata in timp util. Dar, pe buna dreptate, dupa ce se vede omul cu o majorare masiva, instantanee, surprinzatoare, a saraiului/pensiei si apoi i-o iei brusc inapoi,”pagubitul” iti devine un dusman de neimpacat, pe vecie. Majoritatea populatiei, tarata in saracie lucie, de lacomia agresiva a politicienilor (instaurata si tolerata de Iliescu, din primele momente de dupa inscenarea din dec. ’89), vrea bani pentru mancare, pentru cresterea copiiilor, pentru plata intretinerii la bloc, etc., etc., nu vrea si nu este interesata de “stabilitatea” financiara a tarii, ‘camasa ii este mai aproape de corp decat haina’, considera ca stabilitatea tarii este doar o tema de dezbatere conflictuala dintre politicienii chivernisiti prin politica, ipocriti, farisei, insensibili, in realitate, la problemele vitale ale ei - majoritatea populatiei. Saracimea nu vrea investitii, nu vrea “drumuri europene”, pe care sa se plimbe (in viziunea ei), catre tarile bogate, imbuibatii, borfasii si beizadelele lor, pe care sa circule evazionistii, firmele straine care ii conditioneaza viata, aducandu-i 80% din mancare produsa in alte tari, cele care ii sufoca pe micii producatori romani. Populatia, invrajbita de saracie, si-a pierdut statutul de ‘popor roman’. N-o intereseaza ca, pentru a i se plati pensii si salarii, trebue sa se faca, de catre politicienii indestulati, imprumuturi de la banci, pe dobanzi foarte mari, inrobitoare ale tarii, pe termen lung, tara fata de care ea - populatia - a devenit indiferenta, instrainata. A fi muritor de foame sub stapanirea unor straini, nu este mai rau, pentru saracime, decat a fi flamanzita de romanii tai, de “fratii” tai (ha, ha!). Apelurile lacrimogene facute de politicienii verosi, catre romani, de a ramane in tara, este calificata, de flamanzi, ca o dorinta a stapanilor lor de a avea populatie de condus, de pe care sa ia sapte piei. In aceasta situatie, populatia il va ierta vreodata pe Traian Basescu pentru “stabilizarea financiara” generala a tarii, pentru ca a fost 'presedinte jucator', marcator de goluri in poarta coruptiei, jucand pe tot terenul, si in aparare - in apararea justitiei? (Se pare ca 'nu', dupa semnele de pana acum).

Răspunde

FriBtura de Berberita - 12-12-2015

Da'......poate vreti sa dezbateti subiectul alaturi de Dan Andronic si ceilalti amici de partid - nu? :)

Răspunde

Ionescu - 12-11-2015

Din istoria recenta! Vizita fulger! Tariceanu a asteptat la usa premierului Victoras pana i-a spus usierul : 'poti sa intri, batrane, ca nu mai e nimeni la domnu' premier, tocmai a iesit, prin usa secreta, ungurul - consilierul sau personal, de taina'. Batranul, morfolindu-si in maini palarioara, a intrat tiptil, tiptil, timid, transpirat de emotie si s-a asezat cu spatele lipit de usa pe care a inchis-o meticulos, ca si cum ar fi fost facuta din sticla de doi mm. A asteptat cu capul aplecat, pana cand premierul Victoras a considerat ca e frezandat destul, cand i s-a adresat cu : 'ia zi, batrane, ce problema ai!'. Batranul : 'stiti, domnu' premier, am venit pentru postu' pe care mi l-ati pregatit, asa cum mi-a spus domnu' purtator de de cuvant Mirel, printr-un secretar de-al dansului'. Premierul Victoras : 'uite ce e, batrane, daca pui repede de-un nou partidulet liberal, vreo 'aripa tanara', ca alea din anii '90, te fac presedintele tarii, ca te stiu mort dupa postu' asta. Asta e decizia, deja sfintita,a lu' tata-socru si a lu' nea Hrebenciuc am nevoie de un L sa il pun dupa US, ca sa nu ii dezamagesc pe 7,44; ce zici, batrane, te-inhami la treaba asta?; daca iti convine, iesi, ca am treaba si spune-i lui Mirel sa te treaca pe locul unu, pe lista aia lunga, cu candidati pentru postul de presedinte. Hai, valea!

Răspunde

Ionescu - 12-11-2015

Romanul este pripit din fire, vrea sa termine cat mai repede o treaba, nu sa o 'proceseze' cat mai bine (metodic, nemteste)., temeinic. Ciuguleste in graba, ici si colo si 'gata!, am terminat!', 'am scapat si de asta!'. In acest 'context' national, este aproape de neevitat ca si 'galagios-anuntata' reforma a clasei politice (schimbarea radicala) sa fie un obisnuit esec. Daca am avea necesara rabdare, sa luam treaba metodic, ar trebui sa incepem prin a recunoaste ca nu cei alesi (clasa politica) poarta vina principala pentru starea de 'esec permanent', ci cei care i-au ales pe conducatorii lor - poporul roman. Esecul poporului, si, in aceasta privinta, cauza este nu numai de firea lui, ci, poate, in primul rand, 'lipsa lui de educatie generala', in special 'cetateneasca'. Poporul nu stie ce nu stie, trebue sa fie invatat ca sa stie bine, adica sa si poata face un lucru temeinic, nu 'de mantuiala'. In tarile pe care le numim 'evoluate', poporul, in ansamblu, este evoluat, ca atare, este evoluat si politic, are capacitatea sa ii selectioneze, prin alegeri, pe cei carora le va incredinta conducerea tarii, adica gestionarea si a intereselor personale ale lor - alegatorii. Procesul de educare a intregii populatii a Romaniei este extrem de complex si de foarte lunga durata . Ar trebui sa se inceapa in familie, daca parintii ar fi ei destul de educati. Daca nu este indeplinita aceasta conditie (situatie 'de fapt'), trebue ca educatia cetateneasca sa se faca in scoala, pe langa obisnuita instruire scolara. Educatia trebue sa includa, in primul rand, folosirea frecventa a apei si sapunului, a pastei de dinti. In tarile civilizate, toti oamenii fac 'un dus' in fiecare zi; fac si fiindca au apa curenta in casa, instalatii sanitare, canalizare; situatia precara din tara noastra, la acest capitol, ne-a facut 'celebri' in toata Europa (50% din polpulatie nu dispune de astfel de 'facilities'). Asadar, un guvern compus din oameni cinstiti, cu adevarat bine-intentionati, trebue sa alcatuiasca un program amplu, pe termen lung, cat mai complet, de educare a intregii populatii, pe toate planurile, evident si pe planul politic (ca alegator al conducatorilor sai, ca actor reformator radical al clasei politice).

Răspunde

un roman - 12-11-2015

rolul presei si al televiziunii este acela de a informa si nu a slujiii un guvern sau altaul . avem dreptul la informatie si la exprimarea, nu la cenzurarea comentariilor. am postat un comentariu la unul din articolele din ziarul romania libera aceasta saptamana iar dupa doua zile comentariul a disparut. oare ce trebuia sa scriu in acel comentariu, "traiasca marea adunare nationala in frunte cu mult iubitul nostru conducator".pacat erati singurii in care mai aveam un pic de incredere.

Răspunde

un roman - 12-11-2015

aveti dreptate, doamna, "rectivarea strazii.

Răspunde

Ionescu - 12-10-2015

Manelismul de la varful politicii! Manelismul in politica! DEX : MANECHÍN, manechine, s. n. 1. Figură de lemn, de ceară, de material plastic etc., care înfățișează corpul omenesc sau o parte a lui și este folosită ca model în pictură și sculptură, ca suport pentru a proba ori a expune o haină etc. ♦ Fig. Epitet dat unui om care execută servil și mecanic ceea ce i se cere; om lipsit de personalitate, ușor de condus și influențabil. In tinerete, Tariceanu era angajat, ca manechin, al unei fabrici care confectiona haine. La batranete, face ce a invatat in tinerete : sa fie manechin; acum, manechin angajat al PSD - fabrica de resapare a traseistilor, a devenit un manelist politic.; ingrose randurile manelistilor- traseisti. A tradat josnic partidul pe care l-a creat si care l-a creat politic pe el, a adoptat un gest politic extrem (extremist), trecand, din randurile camarazilor de lupta, in randurile adversarilor, ca doctrina, ideologie si in fireasca lupta pentru putere, a devenit 'omul de incredere' al adersarilor PNL. Intr-un fel, un simbrias al celor care nu il stimeaza, care il folosesc vremelnic. Este ros de ambitia de a se razbuna pe cei care nu l-au ales presedinte al PNL, este ros de ambitia de a fi in varful politicii? Ce-o fi cu el? Are o avere de zeci de milioane, se poate retrage din lupta pentru putere politica si administrativa, poate sa infiinteze fundatii de binefacere, sa scrie carti cu specificul meseriei lui, sa isi scrie meditatiile privind evolutia Romaniei dupa '89, sa faca si sa fie macar la nivelul lui Ion Iliescu, intr-un cuvant, sa fie DEMN. Unii spun despre el ca 'imbatraneste urat'. A trait in casa cu parintele lui adoptiv, domnul cu baston - venerabilul liberal Lazarescu. Este uluitor ce se intampla cu manechinul!

Răspunde

Gheorghe Popescu - 12-09-2015

Populatia nu prea are ce face intr-o asemenea situatie. Si eu ma numar printre cei care ii critic pe romani (pentru lipsa de civism, pentru delasare, pentru microcoruptie etc), dar daca te gindesti bine nu e vina lor. E vina scolii, a presei, a intelectualilor (foarte putini la numar). E vina tuturor la un loc si nu vad cum o asemenea situatie se poate schimba peste noapte. Romania are nevoie de zeci de ani sa evolueze, sa devina democrata. Nu exista hocus pocus aici. Trebuie oprita mai intii hemoragia de oameni care pleaca dupa o viata mai buna (ca pleaca cei mai descurcareti), trebuie restabilita intelegerea intre romani, distrusa inclusiv de presa. Trebuie imbunatatita scoala (si nu ma refer la matematica si limba romana, ma refer la stiintele sociale). Dar mai ales TREBUIESC BANI. Saracia a generat intotdeauna discordie, rea vointa, avaritie, CORUPTIE, in general toate cancerele societatii. Romanii sint saraci si degeaba doreste autoarea sa-I vada iesiti in strada, sau cinstiti, sau mai putin corupti, daca acestia au matele goale. Sa ma scuze autoarea (adica nu, sa nu ma scuze, ca n-am nevoie de scuzele dumneaei), dar cei mai neprofesionisti si cei mai corupti dupa mine sint jurnalistii. Influenta lor asupra populatiei e uriasa si de cele mai multe ori nefasta. Jurnalistii de azi sint propagandistii de ieri. In marea lor majoritate sint in cel mai bun caz pafaristi. In ce priveste infectiile din spitale, recomand autoarei sa lase senzationalismele si citeasca articole de specialitate, scrise de doctori. A aparut zilele trecute un articol al unui doctor de la Fundeni care explica de ce e practic imposibil sa cureti un spital de bacterii rezistente la antibiotice. Este plaga secolului nostru. Evident ca spitalele romanesti sint intr-o stare deplorabila, ca exista hotie si coruptie in sistemul de sanatate, dar in primul rind exista SARACIE. Si p-asta n-o poate combate Binomul multlaudat de autoare. Cind madam Covesi va fi in stare sa combata saracia, o s-o votez si eu in functia de presedinte (Pariez ca habar n-are de subiect). Si pe doamna Pora Prim Ministru.

Răspunde

Cititor - 12-09-2015

Intr-o societate dezvoltata si civilizata, societatea civila, oamenii, cetățenii au un cuvânt de spus si cuvântul lor e ascultat. Cu alte cuvinte, au putere. De aceea sunt activi, informați( nu deformați sau manipulați), si încrezători. La noi, di păcate, oamenii gândesc(?) si acționează sub impulsul momentului. N-au idei clare, planuri si nu au impulsul de a acționa pentru binele general. Cred ca mobilizarea de câteva zile care a dus la demisia celui mai bun si inamovibil guvern a fost un lucru foarte bun si neașteptat. Emoția a fost prea mare, frustrările generate de cohorta de minciuni ale dlui Ponta prea puternice, refuzul coaliției de a pleca urechea la comentariile societății prea încăpățânat - si s-a ajuns la acea manifestare tăcută, apoi strigata a durerii, a silei, a enervarii. Nu cred ca se poate repeta așa de ușor. Nu cred ca oamenii obosiți, decepționați, manipulați care suntem pot sa ne mute in strada ca să-i amenințe permanent pe cei care conduc cum vor ei. Nu cred ca asta e soluția, după cum nici tehnocrația nu cred ca a fost cea mai buna soluție. Soluția e data doar de educație si de conștiința. La noi ambele sunt relative.

Răspunde

FLORIAN D. MIREA - 12-09-2015

In aceasta toamna societatea a ratat din nou o buna ocazie de a determina o schimbare de substanta pe scena vietii politice romanesti. Este evident ca guvernul Ciolos e un guvern slab, cu care Dragnea ori Tariceanu, cu tot ce se afla ca forte politice indaratul lor, le vor da oamenilor in cap, ca sa se razbune. Istoria neinvatata se repeta la fotograma. Refuzul sau incapacitatea de a se concentra forta strazii intr-o miscare politica viguroasa, cu program si cu lideri adevarati, va duce mereu la esec sau la fluturarea unor revendicari jalnice gen "Capul lui Motoc vrem", care odata satisfacute nu vor schimba absolut cu nimic sistemul politic fondat de Iliescu si tovarasii sai, prin convertirea PCR-ului in FSN.

Răspunde

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22