Finantele promit ca proiectul redeventelor va fi gata in primul trimestru din 2016

Iulian Popescu | 11.12.2015

Ministrul Finanțelor, Anca Paliu Dragu, a anunțat vineri că proiectul legii redevențelor este destul de avansat și va fi terminat în primul trimestru al anului 2016, urmând să fie supus spre dezbatere publică pentru o perioadă mai lungă decât cea prevăzută de lege, iar în 2017 să fie aplicată.

Pe aceeași temă

 

"Ne aflăm într-o fază avansată de elaborare a acestei legi (privind redevențele n.r.). Noi dorim ca în primul trimestru să o punem în consultare publică, unde să stea suficient de mult timp, (...)Am dori ca în 2017 să avem o lege funcțională și să nu mai funcționăm pe prelungiri", a declarat ministrul Anca Paliu Dragu, potrivit Agerpres.

 

Guvernul Victor Ponta a prelungit cu un an redevențele aflate în vigoare din 2004 și care erau fixate pentru o perioadă ce trebuia să se limiteze la 10 ani, justificând întârzierea prin faptul că este nevoie de timp pentru elaborarea unui sistem echilibrat, care să aducă mai mulți bani la buget, dar care să fie convenabil și pentru companii de exploatare.

 

El a fost criticat de Opoziție pentru amânarea care înseamnă bani mai puțini la buget li chiar de FMI care a insistat în toate misiunile de evaluare că trebuie introduse noi redevențe.

 

Economistul Lucian Isar sustine ca “studiile pentru fundamentarea unei decizii cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2014 erau finalizate cu circa 18 luni inainte”.

 

De asemenea, în opinia sa, „pastrarea status-quo in acest segment de fiscalitate si lipsa unei decizii clare privind urmatorii 10 ani este favorabil doar beneficiarului privatizarii din 2004 si respectiv politicienilor facilitatori cu univers scurt de asteptari.”

 

Redevențele vizează două mari companii: producția de gaze este asigurată în proporții aproape egale de Romgaz și OMV Petrom, iar în ceea ce privește gazele țițeiul, singura care extrage această resursă este OMV, care a obținut  acest drept prin contractul de privatizare din 2004.

 

***

 

 Marian Vanghelie explica întârzierea introducerii unor noi redevențe printr-o înțelegere pe care Sebastian Ghiță ar fi făcut-o cu OMV:

"Trebuie sa vorbim, indiferent de ceea ce se intampla, spunea dl presedinte Mircea Geoana, de redevente, da, de re-de-ven- te, da, am spus acum cateva seri domnului acela mucalit care se numeste Ghita, Ghita de la portita, si l-am intrebat frumos: stiti cumva de niste bani de la OMV? Si s-a blocat! L-am intrebat: niste bani, de la OMV, luati prin doua off shore-uri...Multa presa s-a suparat si a zis ca nu am fost direct. Sunt direct: sunt niste bani luati pentru redeventele cu OMV, luati de Ghita in numele lui Victor Ponta si lucrurile astea trebuie spuse! Cu curaj!", afirma Marian Vanghelie, în februarie anul acesta, înainte d a fi arestat pentru fapte de corupție.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22