Pe aceeași temă
Singură pe Drumul Mătăsii e un adevărat tom de rigoare academică făcut pe o materie fierbinte care este călătoria însăși: o traversare a Asiei Centrale cu actualizarea Drumului Mătăsii și reflecția socio-politică și geostrategică asupra rutei legendare.
Am mai făcut observația că, în spațiul societății românești de azi și în diferite componente ale acesteia (politică și activism civic, magistratură și jurnalism, istoria comunismului și reportaj social), femeile dovedesc mai multă inițiativă și un curaj care de multe ori lipsește bărbaților.
Aceasta ar fi deja o mostră de discriminare pozitivă, dacă ea n-ar fi susținută de realitățile din „teren“. În timp ce atâția dintre noi, prinși în plasa narcisismului, vorbim cu aplomb despre ce am face dacă am fi puși în anumite condiții, sunt jurnaliste și scriitoare care chiar ies din discursul despre realitate și preferă să facă experiența ei directă. În cercuri concentrice, realitatea poate fi văzută la scara unui bloc „cu probleme“ (cazuri sociale grave), la cea a unui oraș din care întreaga forță de muncă a migrat spre Italia sau Spania (falimentul socialismului industrial), la cea a unei țări care poate fi România (autoscopie) sau oricare alta (jurnal de călătorie); ori la cea a unei suprafețe geografice uriașe, însumând state, națiuni, populații cu care de obicei românul „atotștiutor“ nu are de-a face.
La ultima experiență s-a încumetat o jurnalistă de valoarea Sabinei Fati; și ea s-a materializat printr-o carte cu totul neobișnuită, nu numai ca dimensiuni, ci și prin multipla ei încadrare. Singură pe Drumul Mătăsii e un adevărat tom de rigoare academică făcut pe o materie fierbinte care este călătoria însăși: o traversare a Asiei Centrale cu actualizarea Drumului Mătăsii și reflecția socio-politică și geostrategică asupra rutei legendare.
Proiecția cărții nu este una mitologizantă și nici măcar ficțională. Sabina Fati traversează această lume (o suită de lumi) reconstituindu-i în detaliu istoria și mentalitățile, structura politică, economică și socială, amprenta identitară. Autoarea, care și-a asumat riscul unei asemenea călătorii ce pare desprinsă din Jules Verne, a vrut să înțeleagă pe cont propriu miza Asiei Centrale în trecutul istoric, prezentul satului global și viitorul in statu nascendi. În capitolul intitulat Concluzii, lucrurile vor fi văzute de sus, de la o distanță convenabilă pentru a le cuprinde cu privirea, după ce au fost asumate timp de aproape trei luni, cu acoperirea a 15.000 de kilometri. Harta străbătută de Sabina Fati în real arată - istoric și geografic, politic și lingvistic - așa: „Toate variantele terestre, vechi și noi, ale Drumurilor Mătăsii traversează Asia Centrală, care, după căderea URSS, a devenit un mozaic de granițe și enclave disputate de Kîrgîzstan, Tadjikistan, Uzbekistan, Turkmenistan. La acestea se adaugă statele prin care trec rutele laterale: Kazahstan, Afganistan, Pakistan și Iran. Sufixul «stan» înseamnă în persană «țară» sau «ținut», amintind, într-un fel, de imperiile iraniene care au dominat această regiune (...) Persana a rămas însă și după venirea arabilor lingua franca a Asiei Centrale, iar apoi, limba elitelor. Alexandru cel Mare, Genghis-Han și Timur Lenk, cei trei mari cuceritori ai Asiei Centrale, erau multilingvi, iar persana făcea parte din instrumentarul lor. Asia Centrală se împarte între vorbitorii de limbi turcice (Kazahstan, Kîrgîzstan, Turkmenistan, Uzbekistan) și vorbitorii de limbi iraniene (Tadjikistan, Afganistan, Iran). Această evidență nu readuce însă în cadru vechii actori ai regiunii: turcii și persanii, popoare mari, dar lipsite de resursele și anvergura necesare pentru a controla un teritoriu fragmentat, în care noile state inventate de ruși, stăpânitorii ultimilor două sute de ani, încearcă, din 1991, de la căderea Uniunii Sovietice, să-și creeze identități naționale proprii și să se impună ca entități individuale. Alte trei mari puteri, care nu aparțin acestui spațiu, Statele Unite, Rusia și China, au intrat în «Marele Joc» pentru «inima» sau, cum a numit geograful britanic Halford Mackinder Asia Centrală, «Heartland-ul lumii»“ (p. 395). Iar acum, concluzia Concluziilor: „Moscova și Beijingul s-au susținut deja reciproc în confruntările din Ucraina și din Hong Kong, sugerând că împreună pot schimba actuala ordine mondială. Dacă puterile vestice nu vor reuși să contrabalanseze acest tandem, Rusia-China, Noul Drum al Mătăsii va fi o cale prin care cele două își vor împărți hidrocarburile și continentul extins al Eurasiei, între cele două mari oceane, cel cald și cel rece“ (p. 397).
Sabina Fati avea încă dinaintea traversării conștiința riscurilor pe care o astfel de experiență le implică pentru un „subiect cunoscător“, mai ales pentru unul de gen feminin. E vorba de spații și lumi în care femeile au, nu doar în istorie, ci și în realitatea de azi, mai puține drepturi decât bărbații - iar sub eufemismul „mai puține drepturi“ stau nenumărate atrocități. Pe un alt palier, și individualul, și umanul au, în regimurile autoritariste sau totalitare care s-au instalat și s-au menținut aici, altă accepție și alt referent decât cele valabile pentru un cetățean european format la școala valorilor democratice. Este nu doar o altă lume cea traversată de Sabina Fati. E și o altă mentalitate, pe care autoarea a fost capabilă s-o surprindă în directul experienței sale de teren: o mentalitate care, în primă și ultimă instanță, modelează realitatea însăși, făcând-o să arate într-un fel, pentru noi, frisonant.
Vreau să spun că exoticul, pitorescul, „parfumul“, „mirodeniile“ ce rețin adesea interesul călătorilor în Orient întorși apoi în confortul categoriilor occidentale nu reprezintă, prin raportare la această carte analitică, decât un strat de cunoaștere cu totul superficială. Sabina Fati merge mult mai în profunzimea lumilor pe care le traversează, forând în istoria propriu-zisă și în tradiția deja constituită și sedimentată a raporturilor sociale. Din această perspectivă, „revelația“ este relativă și detaliul „semnificativ“ pe care îl observă zeci de mii de turiști în Istanbul în fiecare an, cu totul irelevant.
Autoarea descoperă ceea ce deja știa sau intuia și are curajul confruntării cu un spațiu mentalitar în care o femeie singură, liberă și curioasă e ceva inconceptibil altfel decât ca un inamic public. Autoritățile? Dacă ieșim din sfera turismului și a reprezentărilor edulcorate asupra locurilor „pitorești“ în care ne petrecem o vacanță „minunată“ și dacă vedem lucrurile cu ochii unei jurnaliste veritabile, secvențele ce se derulează nu vor mai justifica aerul extatic al producătorului de selfies: „Drumul din Hudjand spre frontiera uzbecă e aproape pustiu și nu a fost prea simplu să găsesc o mașină care să mă ducă într-acolo. Între cele două puncte de graniță, tadjic și uzbec, pe o distanță de vreo doi-trei kilometri e doar un teren gol pustiu, unde n-am întâlnit decât câțiva soldați care mi-au cerut pașaportul. N-am văzut nici un vehicul care să traverseze acest spațiu al nimănui. Mi-am târât cu greu glezna umflată după căzătura din Dușanbe, pe când încercam să-mi salvez rucsacul. (...) Odată ajunsă pe teritoriul uzbec, șase persoane diferite mi-au controlat atent actele, iar la vamă, după ce am trecut rucsacul prin aparatul de verificare, un polițist zelos mi-a scos aproape tot din bagaje, pungi cu lenjerie, creme, tricouri, cabluri de încărcat telefonul, computerul și aparatul de fotografiat, ghidurile Lonely Planet, pachetul cu medicamente de urgență, hanoracul de vânt, sacul de dormit. Le-a întins pe o masă lungă, în văzul tuturor, fluturând o bustieră portocalie, ca pe-un steag interzis, și arătând cu ea în mână spre computer și tabletă, răsturnate printre haine“ (pp. 212-213).
Scena este simbolică pentru condiția femeii într-o lume profund diferită de a noastră, dar și pentru cea a jurnalistului (fie acesta femeie sau bărbat), într-o epocă în care practicarea meseriei a devenit mai riscantă ca oricând. În timp ce „armele“ jurnalistului veritabil, după care scotocește vameșul alertat, sunt telefonul, computerul, aparatul de fotografiat, armele fără ghilimele împotriva reporterilor au fost, în ultimii ani, tot mai des folosite, pentru a-i reduce la tăcere.
Făcând în Singură pe Drumul Mătăsii o sinteză uimitoare de specii și genuri (reportaj istoric și analiză pe teren), Sabina Fati a dat o carte ce re-fixează standardele pentru mai multe discipline și arii profesionale.