Ministrul Justitiei cere raport cu toate actele de procedura din Dosarul Revolutiei

Iulian Popescu | 20.12.2015

Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, va cere Ministerului Public un raport privind toată activitatea procurorilor și toate actele de procedură făcute în dosarul Revoluției, în perioada mai 2011 (data primei hotărâri CEDO pe acest subiect) - octombrie 2015 (data clasării dosarului).

Pe aceeași temă

 

Anunțul a fost făcut după ce ministrul, Raluca Prună, s-a întâlnit sâmbătă cu Teodor Mărieș, președintele Asociaţiei 21 Decembrie.

 

"Din păcate a fost nevoie de hotărâri CEDO în dosarul privind evenimentele Revoluţiei din decembrie 1989 şi dosarul Mineriadei. Sunt convinsă că, în urma acestor hotărâri, sistemul judiciar din România va acorda atenţia cuvenită astfel încât din raţiuni de simetrie şi logică juridică ambele dosare sa aibă acelaşi tratament procedural", a declarat Raluca Prună, după întrevedere, citată de Mediafax.

 

Dosarul privind evenimentele Revolutiei din Decembrie 1989 a fost clasat la sfarsitul lunii Octombrie, dupa o decizie in acest sens luata de procurorii militari de la Parchetul Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Este vorba despre dosarul 11/P/2014 ce priveste fapte comise in contextul evenimentelor din Decembrie 1989 care au avut ca rezultat decesul, ranirea, lipsirea de libertate a unor persoane si distrugerea unor bunuri, transmite Parchetul ICCJ.

 

Faptele avute in vedere in aceasta cauza au facut, initial obiectul a 4.544 de dosare penale. In 112 dintre acestea, Sectia Parchetelor Militare a dispus trimiterea in judecata a 275 de inculpati: 25 de generali, 114 ofiteri, 13 subofiteri, 36 de militari in termen, 87 de civili. In celelalte dosare, mai arata Parchetul, au fost dipuse solutii de netrimitere in judecata dupa ce au fost constatate “cauze care au impiedicat punerea in miscare a actiunii penale”.

 

Potrivit comunicatului Parchetului Instantei Supreme, perioada 16 Decembrie – 22 Decembrie 1989, pana la fuga lui Nicolae Ceausescu din cladirea Comitetului Central al Partidului Comunist Roman, “a fost caracterizata de actiuni violente de reprimare a manifestatiilor anticomuniste si antidictatoriale” organizate in Timisoara, Cluj si Bucuresti. In plus, fortele represive comuniste au luat masuri de impiedicare a extinderii actiunilor de protest in celelalte localitati ale tarii. Mai mult, arata procurorii militari, Nicolae Ceausescu a actionat inca de la inceputul tulburarilor sociale “pentru reprimarea brutala a manifestatiilor, dispunand implicarea unor forte supranumerice si eterogene, apartinand militiei, securitatii si armatei”.

 

Conducerea politica si militara centrala a dispus catre autoritatile locale reprimarea manifestatiilor, fapt ce a dus la “uciderea, ranirea prin impuscare, vatamarea corporala si retinerea unui numar mare de persoane”. Ulterior, de la 22 Decembrie si pana la finalul anului 1989, perioada “a fost caracterizata prin vid de putere, stare de confuzie, panica si haos”.

 

CEDO – condamnari in serie

 

In luna Iunie a acestui an, CEDO a decis condamnarea Romaniei pentru tergiversarea solutionarii dosarului timp de 25 de ani. In acest caz, statul a fost obligat la plata a 800.000 de euro cu titlu de daune catre 76 de membri ai Asociatiei “21 Decembrie 1989”. "Decizia CEDO survine in lipsa unei anchete efective cu privire la crimele savarsite in timpul evenimentelor din Decembrie 1989 si prin tergiversarea finalizarii plangerii depuse de catre Asociatia '21 Decembrie 1989', inca din anul 1990”, potrivit unui comunicat al Asociatiei.

  

In 24 Mai 2011, Romania a fost condamnata de aceeasi Curte Europeana a Drepturilor Omului in procesul intentat de Asociatia "21 Decembrie" si alte persoane pentru incalcarea dreptului la viata si la respectarea vietii private, legat de ancheta in dosarul Revolutiei. Completul de sapte judecatori de la sectia a III-a a CEDO a decis atunci ca statul roman a incalcat articolele 2 si 8 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, referitoare la dreptul la viata si, respectiv, la viata privata si de familie.

 

Prin urmare, Curtea a decis ca statul roman sa acorde despagubiri de 15.000 de euro catre Nicolae si Elena Vlase, pentru incalcarea articolului 2, in ancheta privind moartea fiului lor, precum si de 6.000 de euro presedintelui Asociatiei “21 Decembrie”, Teodor Maries, pentru incalcarea articolului 8, intrucat SRI nu i-a raspuns unei solicitari privind interceptarea sau nu a telefonului ori daca a fost filat. Totodata, Guvernul roman s-a vazut obligat la plata a 20.000 de euro avocatilor Antonie Popescu, Ioana Sfiraiala si Ionut Matei, care l-au reprezentat pe Maries. Sotii Vlase sunt parintii unui tanar care, la 19 ani, in timpul Revolutiei din decembrie 1989 a fost ucis la Brasov, in cadrul unei manifestatii anticomuniste reprimate de fortele de ordine.

 

Vinovatii din dosarul Revolutiei sunt aceiasi cu cei din dosarul Mineriadei, a spus recent presedintele Asociatiei 21 Decembrie 1989. Teodor Maries a anuntat ca Asociatia va ataca la Inalta Curte decizia Parchetului Militar de clasare a cauzei Revolutiei. “Solutiile pe care le avem sunt cele legale: prima – vom ataca la ICCJ decizia Parchetului. (…) Este vorba despre aceiasi trei procurori care au decis clasarea dosarului in 2009. Ei nu mai aveau ce cauta in Parchetul General dupa 2009”, a spus Teodor Maries, citat de Agerpres. Mai mult, el a aratat ca va cere mediere in acest dosar din partea presedintelui Klaus Iohannis: “precedent exista, a facut-o Traian Basescu, (…) nu ma indoiesc ca domnul Iohannis nu va face la fel”, a punctat Maries.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22