Summitul NATO 2016 ar putea sa nu mai fie organizat la Varsovia, din cauza noului guvern

Iulian Popescu | 29.12.2015

Summitul NATO programat a se desfășura în 2016 la Varșovia ar putea fi organizat în altă parte, iar Barack Obama ia în considerare amânarea întâlnirii cu președintele polonez, Andrzej Duda, potrivit unor surse americane citate de Gazeta Wyborcza, preluată de EuObserver.

Pe aceeași temă

 

Îngrijorările vin după ce liderul de la Varșovia a promulgat o lege care limitează puterile Tribunalului Constituțional și permite blocarea deciziilor pe care această instanță le-ar lua împotriva noii puteri.

 

Luna trecută, partidul PiS și-a numit cinci oameni la această instanță, printr-o procedură ce a fost contestată nu numai de opoziție, ci și de organizațiile neguvernamentale care militează pentru respecatrea statului de drept.

 

Partidul naționalist Lege și Justiție a câștigat alegerile parlamentare de la sfârșitul lunii octombrie.

 

Luni, președintele Duda a promulgat modificările aduse funcționării Tribunalului Constituțional.

 

Legea intrată în vigoare conține un amendament ce impune Curții să ia deciziile importante cu o majoritate calificată, adică cel puțin 13 judecători din cei 15, în loc de 9, ca până acum, scrie The Guardian.

 

Criticii susțin că această schimbare va încetini activitatea instanței  și a fost făcută pentru a-i putea instala cei cinci noi judecători, considerați ca  apropiați PiS, care vor putea bloca hotărârile defavorabile noii puteri.

 

Legea a fost criticată și de Consiliul Național al Justiției (KRS), care i-a cerut președintelui Andrzej Duda, să nu promulge noua lege înainte de a fi stabilită constituționalitatea acesteia.

 

Printre cei care au făcut apel la președintele Duda înainte de promulgare s-au numărat și vicepreședintele Comisiei Europene Frans Timmermans și președintele Parlamentului European, Martin Schulz.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22