Negustorii fricii transformă Franța

Populismul proliferează. Unda de șoc a ajuns în Franța, în Ungaria, se manifestă și în Polonia. Terenul comun este insecuritatea economică și teama de atentate. Imigrantul devine țapul ispășitor.

Și dacă Marine Le Pen ar câștiga alegerile prezidențiale franceze din primăvara anu­lui viitor? Ipoteza nu mai pare una ne­verosimilă. În primul tur al alegerilor re­gio­nale, Frontul Național a obținut cele mai multe voturi. Deși au pierdut la punc­te în turul al doilea, au obținut totuși de trei ori mai multe locuri în consiliile re­gio­na­le decât la regionalele precedente. Acum FN controlează o cincime din totalul de lo­curi la nivel național. Ascensiunea e vi­zibilă cu ochiul liber.

Apetitul unei părți dintre ale­gătorii francezi pentru FN nu ar trebui subestimat. Cele mai recente sondaje arată că șefa par­tidului ar termina prima în­tr-o primă rundă care i-ar include, ipo­tetic, pe François Hollande și, fie Nicolas Sarkozy, fie pe rivalul său din cadrul for­mațiunii conservatoare, Alain Juppé. Și, indiferent cu cine ar intra în a doua rundă a prezidențialelor, nu există nimic care să garanteze că reprezentantul stângii ori al dreptei ar putea mobiliza alegătorii contra lui Marine Le Pen, așa cum s-a întâmplat la alegerile regionale.

Chiar și înainte de atacurile de la Paris, ex­trema dreaptă era în creștere. Iar lucrurile se accelerează în fiecare zi. Și nu doar în Franța. În Europa, populiștii au reușit să preia puterea executivă și în Ungaria, și în Polonia. Sunt parte, de asemenea, din co­alițiile aflate la guvernare în Elveția și Fin­landa. Sunt în fruntea sondajelor în Olan­da, iar popularitatea lor e la un nivel re­cord în Suedia.

Discursul e diferit, stilul e diferit, însă te­renul comun este insecuritatea economică și teama de atentate. Șomajul din Europa a lăsat o masă enormă de muncitori mai în vârstă nemulțumiți, care își simt sluj­bele amenințate nu doar de globalizare și tehnologie, ci și de imigranți, care, în vi­ziunea lor, au ca scop doar încasarea unor beneficii nemeritate, iar în același timp comit infracțiuni și nesocotesc obiceiurile locale. Elitele politice naționale și eu­ro­pene sunt văzute ca neputincioase și, tot­o­dată, imposibil de pedepsit pentru de­ra­paje. La aceștia fac apel politicieni ca Ma­rine Le Pen, care le promit stoparea imi­gra­ției. Peste teama de imigranți se adau­gă pericolul jihadismului. De câte ori ISIS comite sau inspiră vreun atentat, reușește să amplifice în țările civilizate teama de imigranți.

Venirea la putere a lui Marine Le Pen ar avea consecințe dezastruoase pentru ceea ce reprezintă Franța, simbolic, economic, social. Ideile FN au produs stupoare nu o dată, iar între timp au fost doar cos­me­tizate puțin, dar esența a rămas aceeași. Ideile sunt utopice, imposibil de aplicat și ar produce un val distructiv imposibil de controlat, dacă va fi lăsată să și le pună în aplicare. În ciuda faptului că strategia lui Le Pen este contestată, plină de con­tra­dicții, numărul adepților Frontului e în creștere constantă. Dacă politicienii main­stream nu vor face schimbări curajoase, dacă această creștere va fi una sub­stan­țială, ar putea face diferența în alegerile de anul viitor.

Propunerile pot fi într-adevăr se­ducătoare pentru cei suficient de dezamăgiți atât de elitele na­ționale, cât și de cele europene. Într-un interviu pe care mi l-a acordat în urmă cu trei ani, Marine Le Pen spunea că singura soluție concretă pen­tru ieșire din criza economică este re­nunţarea la euro şi la Uniunea Europeană, pe care o numea, cu convingere, „Uni­u­nea Sovietică Europeană“: „experimentul euro a eşuat. Euro a fost un mijloc de a ne forţa mâna pentru a pune pe picioare ceea ce eu numesc Uniunea Sovietică Eu­ropeană. O Uniune care se impune po­poarelor contra voinţei lor. Scopul ei es­te să ne ia toată substanţa suveranităţii. (...) Nu avem euro decât de zece ani, nu trebuie să ne gândim că e o fatalitate dacă dispare, ce a fost făcut de om poate fi desfăcut de om“.

De când a preluat controlul partidului, Ma­rine Le Pen a pledat mereu pentru aceleași idei. Dincolo de suveranitatea economică și politică ce ar impune renunțarea la euro și UE, lidera extremei drepte propune și protecționism economic, utilizarea re­sur­selor naționale și păstrarea lor strict pen­tru francezi. „Avem mijloacele pentru a întreţine sistemul social, dar resursele tre­­buie păstrate pentru francezi, nu le pu­­tem da întregii lumi, adică tuturor ce­lor care vin şi rămân pe teritoriul fran­cez, legal sau ilegal. (...) atât timp cât vom con­tinua să îngrăşăm pieţele fi­nan­ciare în această spirală a îndatorării, nu vom putea să ne dăm seama de justeţea aus­terităţii care e pe cale să ne fie im­pu­să. Pentru că, în realitate, e vorba de a face po­poarele să se întoarcă la Epoca de pia­tră a economiei“, spunea politicianul, re­fe­rindu-se la CE, Banca Mondială și FMI.

În această lume posibilă a extremei drep­te, dați pe ușă afară ar fi nu doar imi­granții, ci și restul cetățenilor europeni: „Refuz Uniunii Europene orice drept de a acorda «cartea verde», de a autoriza imi­granţi să vină pe teritoriul meu na­ţional pentru a munci sau pentru a trăi. Poporul fran­cez e singurul care trebuie să decidă ci­ne intră şi cine rămâne în Franţa“ , îmi declara, în urmă cu trei ani, lidera ex­tre­mei drepte franceze. Când am întrebat: „Îi includeţi aici şi pe ceilalţi europeni?“, Marine Le Pen mi-a răspuns: „Da, bi­ne­în­ţeles. Cred că fiecare stat are dreptul să fie stăpânul propriilor fron­tie­re“.

Marine Le Pen explica, de­zin­voltă, din spatele pupitrului său din Nanterre, că extin­derile succesive ale UE, in­clusiv cea care a adus Ro­mâ­nia în UE, au fost nişte greşeli și promitea că va demola, una câte una, deciziile tehnocraţilor de la Bruxelles, care au pre­luat „libertatea şi specificitatea po­poa­re­lor europene“. În cazul în care ar ajunge președinte, insista ea, ar numi un mi­nis­tru al Suveranității, care va avea în sarcină inclusiv să renegocieze tratatele europene „pentru a reda francezilor suveranitatea bugetară, fiscală, legală, teritorială“.

Pe plan intern, dincolo de efectele atrase de renunțarea la euro și dezmembrarea UE, Marine Le Pen are o sumă de pro­puneri la fel de absurde. „Voi insera o se­rie de propuneri, printre care Re­pu­blica să nu recunoască nicio comunitate, pen­tru a lupta împotriva comuni­ta­ris­mu­lui, care e un pericol grav pentru socie­tatea noastră. Voi propune şi priorităţile na­ţionale - accesul egal la un loc de mun­că, la locuinţă socială pentru cei care au naţionalitate franceză. Dar, mai presus de toate, voi instaura modalitatea re­fe­rendumului ca iniţiativă populară.“

Deși și-a mai moderat puțin dis­cursul pentru a atrage votanți dinspre centru și stânga, şefa FN își urmărește agenda cu per­severență. Ce spune acum? Ce­le mai importante direcții de pe agenda sa națională sunt: „lupta fără milă contra imi­grației ilegale“ și expulzările automate ale străinilor fără documente; o redu­ce­re dramatică a imigrației legale, cu re­nun­țarea definitivă la acordarea dreptului de ședere pentru reunificarea familială; re­nunțarea la azilul pentru refugiați; re­ins­tituirea pedepsei cu moartea; sfârșitul multiculturalismului anglo-saxon.

Disprețul față de tot ceea ce reprezintă UE rămâne la fel de profund și azi. Deși este membră a Parlamentului European din 2004, a fost totodată unul dintre inițiatorii rezoluției menite să forțeze Comisia Eu­ro­peană să întocmească un document care să prevadă dizolvarea UE, document care să fie ulterior supus la referendum în sta­tele membre. În egală măsură, platforma partidului său cere „oprirea nefericitei ex­periențe cu moneda euro“, întoarcerea la moneda națională și dizolvarea imediată a acordului Schengen și a spațiului fără frontiere. Pe aceeași linie se situează și promisiunea ca, odată ajunsă la putere, să retragă Franța din orice structură militară a NATO, pentru că nu e cazul ca Hexa­go­nul să fie „pudelul SUA“ și să fie atras în războaie care nu sunt ale sale. Nu în ultimul rând, Marine Le Pen și-a exprimat clar și în mod repetat sprijinul și ad­mi­rația față de acțiunile lui Vladimir Putin în Ucraina și Siria. Nimic nu s-a schimbat, așadar, cu excepția numărului de francezi atrași de acest discurs. Marine Le Pen știe să vorbească pe limba celor care simt că au involuat economic, care s-au în­de­păr­tat de liderii pe care îi percep ca elitiști, care sunt iritați sau speriați de valul de imigranți care le-ar amenința identitatea națională și securitatea personală.

Sprijinul pentru politicienii extremiști și populiști în Europa (dar și în America) este la cote fără precedent după 1945. Ne­gustorii fricii profită de pe urma creșterii terorismului și a degradării situației eco­nomice și devin o amenințare tot mai se­rioasă la adresa deschiderii și a toleranței cultivate de Occident. Politicieni main­stream încearcă să le spulbere ar­gu­men­te­le prin dispreț, etichetându-i ca fasciști sau extremiști. Dar atitudinea riscă să se întoarcă împotriva lor: elitele nu sunt interesate de suferințe reale pe care po­pu­liștii mizează. La fel de grav, alții preiau din discursul extremist și promit, de pil­dă, excluderea imigranților de la bene­fi­ciile sociale, o formă de xenofobie care validează teza extremei. Răspunsul ar fi ca guvernele legitime să ia în seamă serios și să elimine treptat temerile pe care le spe­culează extrema dreaptă și populismul. Un lucru e cert însă: teama de criză și de te­ro­rism nu pot fi tratate cu extremism.