Pe aceeași temă
Recunoscut drept unul dintre cele mai inchise si dure regimuri dictatoriale, statul nord-coreean pare sa piarda chiar si sustinerea putinilor aliati pe care ii are pe glob. Recentul test nuclear anuntat de Pyongyang a atras criticile rusilor si ale chinezilor. Intr-o reactie rapida, Moscova a spus ca, daca va fi confirmat, testul cu o bomba de hidrogen reprezinta o violare grava a legilor internationale de catre Coreea de Nord.
„Asemenea actiuni agita si mai mult situatia din peninsula coreeana, care e deja marcata de un potential foarte ridicat de confruntare politica si militara”, a transmis purtatorul de cuvant al ministerului rus de Externe, citat de Moscow Times.
Si chinezii s-au alarmat in urma testului cu o bomba de hidrogen anuntat de nord-coreeni. Beijingul si-a exprimat „opozitia ferma” si a anuntat ca va transmite un protest catre Pyongyang, potrivit Reuters. Chinezii si rusii se alatura, astfel, comunitatii internationale si Occidentului in condamnarea testului nuclear anuntat de nord-coreeni.
NATO: Nord-coreenii submineaza securitatea internationala
Si Alianta Nord-Atlantica a reactionat la testul nuclear din peninsula coreeana. Coreea de Nord submineaza securitatea regionala si internationala si actiunea desfasurata de Pyongyang reprezinta o violare clara a rezolutiilor Consiliului de Securitate al ONU, a transmis Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg.
Oficialul a condamnat continua desfasurare nucleara a Coreei de Nord si retorica sa inflamatoare si amenintatoare. “Cer Coreei de Nord sa respecte in totalitate obligatiile internationale asumate. Coreea de Nord ar trebui sa abandoneze programele sale nucleare intr-o maniera completa si ireversibila”, spune Stoltenberg.
Bucurestiul reactioneaza si el
Actiunile agresive ale Coreei de Nord au provocat ingrijorare si in Romania, Ministerul de Externe de la Bucuresti avand o reactie rapida in acest sens. Daca se confirma informatia privind testul unei bombe cu hidrogen, arata MAE roman, situatia creata incalca rezolutiile Consiliului de Securitate al ONU. Romania urmareste cu si mai mare atentie situatia din peninsula coreeana, cu atat mai mult cu cat Bucurestiul detine la acest moment presedintia Comisiei Pregatitoare a Organizatiei privind interzicerea totala a testelor nucleare.
„Comisia Pregatitoare a CTBT reprezinta forul politic decizional vizand promovarea semnarii si ratificarii Tratatului pentru a permite intrarea sa in vigoare si reuneste reprezentanti diplomatici ai celor 183 de state semnatare ale Tratatului”, arata MAE roman. Daca va fi confirmat, testul nuclear efectuat de Coreea de Nord vine in continuarea altor trei teste nucleare derulate de regimul dictatorial de la Pyongyang, in 2006, 2009 si 2013.
Context
Autoritatile din Coreea de Nord au anuntat că au testat cu succes, miercuri dimineata, o bomba cu hidrogen. Institutul american de Geologie anunţase deja faptul că a inregistrat un cutremur cu magnitudinea de 5,1 in apropierea unui poligon de teste nucleare din Coreea de Nord.
Departamentul Apararii Statelor Unite "examineaza informatiile despre un posibil eveniment seismic langa instalatiile nucleare nord-coreene", a declarat marti un oficial american, sub acoperirea anonimatului, arata Reuters. Casa Alba a anuntat ca nu poate confirma ca Phenianul a efectuat, intr-adevar, un test nuclear, insa ca va continua sa monitorizeze situatia.
Agentia meteorologica a Coreei de Sud a anuntat mai devreme ca statul nord-coreean"probabil" a efectuat un test nuclear ce a provocat un cutremur in apropierea unui sit de testare cunoscut in aceasta tara izolata. Testul a fost în cele din urmă confirmat de televiziunea de stat din Coreea de Nord care a transmis că o bombă cu hidrogen a fost testată cu succes, aceasta fiind necesară în lupta contra Statele Unite care deţin multe arme nucleare, transmite The Guardian.
Comunitatea internaţionala a criticat acţiunea Coreei de Nord. Consiliul de Securitate al ONU a anunţat că se va întâlni astăzi pentru a discuta noua situaţie creată de acest test efectuat în Coreea de Nord. Casa Alba a transmis că nu va accepta ca statul nord koreean să devina o putere nucleara. Coreea de Sud şi Japonia au criticat de asemenea testul, considerându-l o ameninţare la adresa securităţii lor. Julia Bishop, ministrul de Externe al Australiei, a declarat că ţara sa condamnă în cei mai duri termeni comportamentul provocator şi periculos al Coreei de Nord.