Statul produce fantomele lui Biriș

Statul român este principalul vinovat al prezenței printre noi a strigoilor socio-economici.

Discuțiile din ultimele zile, contradictorii, dezordonate, nervoase sau adesea ilare, pe marginea „fantomelor“ secretarului de stat din Ministerul Finanțelor Publice, Ga­briel Biriș, aduc în lumină o chestiune extrem de se­ri­oasă. Oare cât adevăr ex­primă de fapt afirmația ne­fericită și răstălmăcită? Câ­te „fantome“ are România și câte dintre acestea se as­cund de ochiul fiscului pen­tru că pur și simplu statul nu le dă altă soluție? Pe ci­ne vrea Biriș să aducă la lu­mină?

Noul Cod fiscal prevede că persoanele fi­zi­ce care nu realizează venituri datorează o con­tribuție lunară de 5,5% din salariul mi­nim brut pe economie: la valoarea actuală a salariului minim brut pe economie, de 1.050 de lei, asta înseamnă 57,75 de lei pe lu­nă. Potrivit Economica.net, vizați de aceas­tă măsură sunt circa 3,36 de mi­li­oa­ne de români neasiguraţi la sănătate, în­scrişi pe listele medicilor de familie. Ga­briel Biriş spunea că noul Cod fiscal va scoa­te la lumină tocmai neasiguraţii la să­nătate. Dar nu toți neasigurații sunt rău-platnici (fantome fiscale). Eu cred că, dim­po­trivă, majoritatea neasiguraților sunt mai curând strigoi economici ai societății, care se târâie de azi pe mâine sub pragul de sărăcie, neavând cum să raporteze un venit financiar din economia de sub­zis­tență (acea economie mai puțin cunoscută prin birourile civilizate ale tehnocraților bucureșteni, dar care asigură traiul a sute de mii de familii din spațiul rural, aproape medieval, românesc). Spusele lui Biriș ar tre­bui să ne ducă cu gândul la săracii reali ai României, la cei pentru care noțiunea de venit este mai curând abstractă, iar ba­nii pe care statul dorește să-i colecteze de la aceștia sunt, de fapt, o hi­meră care nu va îmbogăți bugetul public.

Să plecăm de la date sta­tis­tice care ne pot explica de ce avem peste 3 milioane de neasigurați la sistemul de sănătate publică: Ro­mânia se află pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește rata să­ră­ciei relative, cu un procent de 25,4%, potrivit unor date ale Eurostat (pe locul al doilea e Spania, cu 22,2%, pe al treilea — Bulgaria, cu 21,8%). Potrivit INS, în România sunt 8,5 milioane per­soa­ne în risc de sărăcie sau excluziune so­cială, dar rata sărăciei, ca atare, are în jur de „2,5 milioane persoane“, declara anul tre­cut Silvia Pisică, director general în cadrul Institutului Național de Statistică. Peste 66% din familiile din mediul rural nu au venituri suficiente pentru traiul de zi cu zi. În termeni reali, 4,3% din po­pu­lația României trăiește în sărăcie absolută, iar traiul sub limita sărăciei absolute în­seamnă lipsa resurselor materiale necesare satisfacerii nevoilor de bază: lipsa unei lo­cuințe adecvate, a hranei zilnice, a îm­bră­căminții corespunzătoare, lipsuri ce duc la degradarea totală a condițiilor de trai, inclusiv lipsa serviciilor și a asigurărilor de sănătate. Georgiana Runceanu, în ana­li­za Ce înseamnă sărăcia în România? (pe www.openpolitics.ro), arăta că, în 2013, pra­gul sărăciei absolute a fost stabilit la suma de 307,3 lei/lună pentru fiecare adult echivalent, iar rata sărăciei absolute a fost de 4,3% din totalul populației (în­semnând aproximativ 900.000 locuitori). Iar proiectul Strategiei naţionale privind incluziunea socială şi reducerea sărăciei (2014-2020) arată că unul din cinci ro­mâni se confruntă cu sărăcia determinată de venitul insuficient, iar o mare parte din sărăcia bazată pe venit este per­sis­ten­tă, trei sferturi dintre persoanele sărace aflându-se în această situaţie de cel puţin trei ani. Strategia vizează persoanele şi/sau familiile sărace al căror venit anual este sub 60% din venitul mediu exprimat per echivalent adult, categorie care, în 2008, când economia „duduia“, număra aproape cinci milioane de români. Asta este realitatea românească: avem foarte mulți cetățeni extrem de săraci și, im­pli­cit, incapabili să achite dări la stat, pre­cum aberanta contribuție CASS de 5,5% pe venit, când venitul este realmente ine­xistent. Dincolo de strategii și rapoarte în­tocmite pe marginea sărăciei, observăm o mare lipsă a acțiunilor menite să reducă numărul „fantomelor“ socio-economice, și nu doar al fantomelor fiscale (al ne­plă­titorilor voluntari de contribuții). Actualul cabinet cântă încă pe partitura lăsată de Gu­vernul Ponta și aprobată de un par­la­ment imoral, preocupat de creșterea sala­riilor și indemnizațiilor proprii și deloc preocupat de sărăcia națională.

În plus, statul român este principalul vi­no­vat pentru înmulțirea fantomelor fiscale: povara taxelor și a impozitelor (mai ales po­vara fiscală pe muncă) a dus la o eco­nomie ascunsă de 28% din PIB-ul Ro­mâ­niei, cu 10% mai mare decât media Uni­u­nii Europene, susținea anul trecut preșe­dintele Consiliului Fiscal, Ionuț Dumitru, citat de Agerpres.

Deși secretarul de stat Biriș susține că nu poate fi tolerată neplata impozitelor și ta­xe­lor, indiferent de motiv, părerea mea es­te că statul trebuie să fie mai atent la pro­priile acțiuni care conduc la neachitarea poverilor fiscale. Statul român este imoral și incorect cu cetățenii săi: este incapabil să sporească nivelul de trai și să scoată din sărăcie câteva milioane de con­tri­bua­bili, dar este capabil să-i penalizeze prin ta­xe, impozite și contribuții sociale. Statul ro­mân este principalul vinovat al pre­zen­ței printre noi a strigoilor socio-eco­no­mici, statul produce fantomele lui Biriș.