Cârcotașul

Ce poate fi mai înălțător moral decât că un concetățean condamnat vrea să se reabiliteze în ochii noștri, ai lumii și ai lui, nu bătând cuie în pingele, nici sădind salcâmi, ci oferindu-ne comori de gândire, de tipul: Omenirea, încotro?

Românul și mai ales intelectualul român este – ne pare rău s-o spunem – cârcotaș. Nu mai știi cum să-i intri în voie! Până nu de­mult, se plângea că oamenii citesc tot mai puține cărți, că tineretul dis­prețuiește cartea și învățătura, că școala nu fa­ce nimic spre a îndrepta lucrurile, că situațiunea cu cercetarea științifică la noi e gravă. Și de­o­dată, taman când cartea științifică revine ma­siv în aten­ția publică, dovedindu-se un instrument de preț și în reeducare, și în mo­delarea morală a tinerei ge­nerații, și mai ales în dezvoltarea multilaterală a cu­noaș­terii în patria noastră, el se opune. Ba chiar strigă, se indignează, proclamă impostura. Cum? zice, VIP-urile din pușcării scriu și publică sute de vo­lume, spre a-și scurta pe­depsele! Opriți-i! Dar noi spunem, dom­ni­lor, că asta e cârcoteală!

Căci să cugetăm responsabil: ce poate fi mai înăl­ță­tor moral decât că un con­ce­tă­țean condamnat – nu contestăm actul de jus­tiție – vrea să se rea­bi­li­teze în ochii noș­tri, ai lumii și ai lui, nu bătând cu­ie în pin­gele, nici sădind salcâmi, ci oferindu-ne co­­mori de gândire, de tipul: Omenirea, în­co­tro? În­trebarea, de primă însemnătate, e fi­losofică și na­țională. Și tot „Dom’ Profesor“ (Dan Voiculescu) răspunde printr-un alt vo­lum, ce are șanse să de­vină un best-seller: A patra cale. Nu-i așa că sun­teți curioși să aflați pe ce cale se va mântui lumea, după ce nici comunismul, nici capitalismul, nici „a treia cale“ a lui Blair n-au reușit? Ce? Vă gân­diți că a patra cale ar putea fi „mân­tuirea prin șpăgi“? Gândiți urât...

Sau să luăm un fost primar, precum An­to­nie So­lo­mon. Și-a băgat până la coate, ba chiar până la sub­suori brațele în banul pu­blic, craiovean și eu­ro­pean, e adevărat. Dar, tocmai de asta, omul are ce împărtăși ma­relui public. De aceea o contribuție pre­cum Principii europene în administrația pu­blică, apărută la celebra editură cra­io­veană Sitech, nu poate decât trezi un fior de interes, pe care îl putem răsplăti cu șter­gerea a 30 de zile de „mi­ti­tica“. O re­co­mandăm și Comisiei Europene, ca să vadă că „nasc și în Oltenia oameni“.

Cârcotașul protestează: astea nu sunt lu­crări știin­țifice! Dar cine ești dumneata, dom­nule cârcotaș, ca să impui o definiție uni­formă a științei? Poate că lucrezi cu o pa­radigmă autoritară, perimată! Iei în cal­cul numai edituri precum Brill sau Cam­bridge University Press? Greșit. Așa că dă-i voie cunoscutului politolog și analist po­litic Dan Pavel să decidă cu cea mai pură conștiință postmodernă că un vo­lum cu titlul Becali și politica. În­ce­pu­tu­rile nu poate fi decât o notabilă con­tribuție la pro­gresul cunoașterii „vie­tății politice“, vorba lui Aris­totel. La urma-urmelor, dacă „Gabi“ (Oprea) dă doc­torate, de ce n-ar face „Gigi“ știin­ță? Ce? „Vie­tatea Gigi“ e anal­fabetă? (Și „vietatea Gabi“ cre­dem că nu-i de­parte.) Nu-i nimic, vechiul lui con­­si­lier i-a transferat pe hârtie, pesemne, adânca-i știință orală. Ce? Platon n-a făcut la fel cu Socrate?

Și fiindcă veni vorba despre Platon: n-a spus el undeva că cel care știe cel mai bine să fure știe și să pă­zească cel mai bine (sau viceversa)? Păi și atunci, dragă cârcotașule, de ce te superi că fostul deputat Păsat Dan, închis pen­tru corupție, vrea să aibă beneficiul legii scriind o car­te intitulată Corupția ca fenomen? Doar nu voiai să scrie des­pre Platon ca fenomen! Asta s-o faci dum­nea­ta, dacă roata destinului te va pră­văli în locul lui Păsat – ceea ce nu-ți dorim.

Sunt multe exemple minunate, dar unul mai ales ar trebui să ne miște prin sublimitatea lui: Dan Dia­co­nes­cu, indiscutabil, cel mai mare om de te­le­viziune român din toate tim­purile, con­damnat pentru șan­taj, a publicat, la edi­tura Aius, volumul Teh­nici știin­ți­fi­ce de rea­lizare a in­terviului mo­dern. Sun­tem convinși că, alături de șantaj, și tehnica mo­dernă a căutării Elo­diei figurează acolo la loc de cinste.

Nemulțumiți în continuare, câr­co­tașii cer acum ministrului să anu­leze prin ordonanță de urgență po­si­bilitatea re­du­cerii pedepsei pen­tru cercetătorii de după gratii. Ce nedreptate! Adică, dacă tâl­ha­rul manual face traforaj în ate­lierul închisorii, obține re­du­c­e­re, dar dacă tâlharul in­te­lec­tu­al Cătălin Voi­cu asudă cu frun­tea, scriind Stările de criză în de­mocrație – să nu obțină ace­eași înțelegere? Traforarea unui pla­caj e mai de preț decât tra­forarea de­mocrației? Se poate o mai mare dis­cri­minare a mun­cii intelectuale? Și cât de­zin­teres au acei intelectuali bom­­bă­nitori pentru binele in­dustriei cărții! Și câtă ne­în­cre­dere au în mediul aca­demic, ca­re, prin recomandările sale, s-a dedicat fără rest depistării unor valoroase talente, care, pâ­nă acum trei ani, somnolau în taina nescrisului! Cică me­diul academic e corupt, ori in­competent, ori ambele! Cum, fostul pro­curor militar Dan Voi­nea, cel cu ne­soluționarea timp de 15 ani a do­sarului Re­voluției și care i-a dat re­co­mandarea lui Cătălin Voicu, să fie co­rupt, sau incompetent, sau ambele? Nu se poate!

Dar avem și o veste re­con­for­tantă: d-na ministru al Justiției, Raluca Prună, nu va utiliza or­do­nanța de urgență pen­tru schim­barea legii. Cică nu-i ca­zul, nu-i urgență, nu-i bine. De­sigur, va analiza, va pro­pu­ne măsuri. Eventual, va numi o comisie.