Andrei Pleșu prezintă volumul ”Regalitatea și marea” al autoarei Doina Păuleanu

Silvia Simion | 18.01.2016

2016-01-19

Pe aceeași temă

 

Volumul "Regalitatea şi Marea", semnat de Doina Păuleanu, director al Muzeului de Artă Constanţa, va fi lansat marţi, 19 ianuarie,  la ora 18.00, în Salonul Cerchez al Muzeului Naţional Cotroceni, şi va fi prezentat de scriitorul Andrei Pleşu şi Anca Ivaşcu, redactor-şef al Editurii Monitorul Oficial.

 

Potrivit autoarei, volumul se referă exclusiv la regele Carol I şi regina Elisabeta şi se concentrează în jurul proiectului regelui de a moderniza Dobrogea şi, implicit, Constanţa.

 

"Am pornit de la ideea că revenirea Dobrogei la patria mamă a fost foarte dorită de Carol I, care considera că este foarte important ca ţara să aibă ieşire la mare. Vorbesc, în acest volum, despre tot ce s-a întâmplat în Constanţa, în Dobrogea, din punct de vedere al investiţiilor, prin deciziile Regelui, ale Guvernului şi ale prefecţilor care s-au succedat: catedrala, Moscheea Carol I, faleza, Cuibul Reginei. Cu alte cuvinte, despre planurile lui Carol I legate de dezvoltarea şi de sincronizarea Constanţei, a Dobrogei cu valorile europene", a spus Doina Păuleanu, citată de Mediafax.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22