Moldova: unde greșește România

Există un vechi principiu britanic potrivit căruia « trade is followed by the flag ». Cu alte cuvinte, comerțul și prezența economică într-un anumit loc atrag influența politică. Acest principiu a ajuns și la noi prin Gheorghe Brătianu care, enunțând una dintre etapele decisive ale formării statului medieval al Moldovei, afirma că « drumul a creat statul ».

Impasul strategic în care se află astăzi România vis-à-vis de Republica Moldova este determinat în primul rând de ignorarea acestui principiu. Din 1991 și până acum s-au elaborat strategii pe dosarul Republica Moldova, s-au făcut declarații politice, s-au încheiat acorduri, s-a acordat uneori și asistență financiară, s-au finanțat ONG-uri și promovat fundații dar s-a ignorat instalarea unei prezențe economice durabile de care să profite atât românofonii cât și rusofonii.

Este știut că parteneriatele strategice ale Bucureștiului sunt mai mult o recunoaștere a poziției internaționale a partenerului decât un instrument eficient de cooperare multiformă. În anul 2008, în colecția de parteneriate strategice și speciale intră și cel semnat cu Republica Coreea. La momentul respectiv, președintele României afirma, pe bună dreptate, că așa cum există două Corei există și două state românești. Si totuși nu am învățat deloc din exemplul sud-coreean. Exemplul Seulului nu este nicidecum crearea unui minister al Reunificării ! O asemenea creație nu ar face decât să radicalizeze și mai mult societatea din Republica Moldova și să dea apă la moară tuturor celor care bănuiesc România de agendă ascunsă în relațiile cu Chișinăul. Cei care propun în aceste zile crearea unor instituții speciale care să gestioneze relația noastră cu Republica Moldova, instituții care nu ar face altceva decât să « mănânce » bani din care s-ar putea finanța proiecte economice, arată cât de puțin au înțeles din actuala criză de la Chișinău. Exemplul pe care îl poate oferi Seulul este parcul industrial sau zona industrială intercoreeana de lânga Kaesong. Acest parc industrial a fost realizat pe baza unui acord între guvernele de la Seul și Phenian pentru a facilita colaborarea economică dintre cele două țări. Între 1998 și 2008, statul sud-corean a investit la Kaesong suma de 2,9 miliarde de dolari, bani pe care și Romania îi putea investi în Moldova dar elitele de aici aveau alte proiecte (Probabil că cei care la Bucuresti sunt binevoitori față de dl. Plahotniuc o fac și dintr-un soi de solidaritate de clasă…). În prezent, 123 de companii sud-coreene dau de lucru pentru 50.000 de nord-coreeni. Un proiect asemănător ar fi cu atât mai binevenit cu cât 65,5 % din remitențe provin din Federația Rusa, 9,1 % din Italia, 5,4 % din Israel (la nivelul anului 2013, potrivit Biroului Național de Statistică al RM, dar situația nu cred că s-a schimbat prea mult în ciuda devalorizării rublei).

Alt aspect neînțeles nici până astăzi la București și care nu face decât să înrăutățească poziția României pe dosarul Republica Moldova : declarațiile politice de susținere a unei părți a eșicherului politic, respectiv guvernul Pavel Filip. Este normal ca la București să se exprime în mod deschis afinitatea pentru românofoni și pentru toți cei care își doresc apropierea Republicii Moldova față de România și Uniunea Europeană. Însă în condițiile actualei crize de la Chișinău, o criză care depășește clasicele clivaje pro-Uniunea Europeană/pro-Uniunea Vamală, este nevoie de mai multă reținere. Această parte a eșicherului politic, aflată la guvernare, va pierde alegerile ce vor avea loc fie în vară, fie în toamnă, poate chiar mai devreme. Riscul este ca autoritățile care vor urma la Chișinău să fie ostile cooperării aprofundate cu România.

Partidele politice din România trebuie să înceteze în a mai vedea Republica Moldova doar ca pe o sursă de voturi ! Există, în mod indiscutabil, o vină a partidelor politice românești în divizarea așa-numitului front unionist sau pro-UE. Este nevoie ca forțele politice românești să își determine primarii să fie mai activi în relația cu malul stâng al Prutului pe dimensiunea cooperării descentralizate, inclusiv a proiectelor transfrontaliere în localitățile de graniță.

În vara acestui an, marile capitale europene așteaptă cu nerăbdare ridicarea sancțiunilor economice la adresa Federației Ruse (sancțiuni care înseamnă pierderi pentru economia Uniunii Europene de cca. 100 de miliarde de euro pe an). Declarațiile domnului Emmanuel Macron, ministrul francez al Economiei, făcute pe 24 ianuarie a.c., pe tema ridicării sancțiunilor economice la adresa Moscovei, au fost întărite și de cele ale secretarului de stat, John Kerry, la Davos (« Sancțiunile ar putea fi ridicate peste câteva luni »). În acest context, de normalizare a relațiilor Occidentului cu Rusia, rămâne de văzut dacă Bucureștiul va reuși să își redefinească relațiile cu Moscova pe baze pragmatice și consistente și astfel să amorseze și un dialog și o destindere pe tema Republicii Moldova. Ne facem iluzii dacă vom crede că NATO sau Washingtonul vor discuta în locul nostru cu Moscova pe propria agenda bilaterală !

Dar dacă tot se manifestă la București interesul pentru bune practici în relația cu Republica Moldova, poate că nici nu ar trebui să mergem până în Coreea, la mii de kilometri distanță. Surse de inspirație se găsesc și mai aproape de noi. O țară mai săracă decât Romania dar mai pragmatică, Albania, a construit o autostradă Tirana-Prishtina (cu faimoasa companie americană Bechtel, care a folosit utilajele aduse inițial în Transilvania…) care a orientat fluxurile economice ale Kosovo spre Albania, încât vom putea vorbi în curând de o piață unică. Totodată, guvernul de la Tirana a acordat facilități pentru transformarea portului Shëngjin în port kosovar la Marea Adriatică, a semnat un acord cu Prishtina pentru unificarea serviciilor consulare (un acord similar există și între Grecia și Cipru), a semnat un protocol, pe linia ministerelor de resort, pentru o ofertă unică în materie de turism Albania-Kosovo iar ședințele comune ale guvernelor de la Tirana și Prishtina au devenit ceva obișnuit. E drept, la Tirana au fost mai puține ONG-uri, experți și specialiști care să facă din strategiile cu privire la țara-soră doar o sursă de câștig și de parvenire în așa-zisul sistem.