Pe aceeași temă
UPDATE: Solicitarea privind începerea urmăririi penale față de Gabriel Oprea a fost trimisă la Senat, după ce a fost semnată de adjunctul procurorului general, Codruț Olaru. Inițial, solicitarea trebuia semnată de prim-adjunctul procurorului general, însă Bogdan Licu a anunțat că se abține. Asta în condițiile în care Oprea i-a fost coordinator de doctorat lui Licu, arată Digi24.
***
“Având în vedere obligaţia de rezervă specifică magistraţilor şi consecvent poziţiei adoptate întotdeauna în cazul dosarelor aflate în curs de soluţionare, domnul Tiberiu Mihail Niţu – procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că nu este oportun să facă nici un fel de declaraţii în ceea ce priveşte aspectele de la punctul 2 al comunicatului Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Totodată, procurorul general doreşte să sublinieze faptul că activitatea procurorilor este guvernată de principiul independenţei, astfel încât nimeni nu poate interveni în deciziile procurorului de caz.
În considerarea acestor principii, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a abținut de la soluționarea solicitării Direcției Naționale Anticorupție, aceasta urmând a fi soluţionată de prim adjunctul procurorului general”, transmite Parchetul general, într-un comunicat.
Punctul 2 din comunicatul DNA, la care face referire Parchetul, îl vizează în mod direct pe procurorul general Tiberiu Nițu, despre care procurorii anticorupție spun că a beneficiat ilegal de escortă a poliției în deplasările făcute.
Punctul 2 al comunicatului DNA:
“2. Infracțiunea de abuz în serviciu constând în încheierea unui protocol în baza căruia procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a beneficiat, în mod nelegal, de însoțirea deplasărilor efectuate cu echipaje ale poliției rutiere.
La data de 4 aprilie 2014, la Ministerul Afacerilor Interne s-a înregistrat Protocolul nr. 12 privind cooperarea în domeniul circulației rutiere, încheiat cu Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Ministerul Afacerilor Interne a fost reprezentat la încheierea protocolului de către ministrul Oprea Gabriel, iar obiectul a fost cooperarea dintre cele două instituții, în scopul însoțirii autovehiculului utilizat de către procurorul general cu echipaje ale poliției rutiere.
Temeiurile legale invocate în fundamentarea protocolului au fost Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și Regulamentul de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, aprobat prin H.G. nr. 1.391/2006, deși niciunul din cele două acte normative nu include procurorul general printre persoanele îndreptățite a beneficia de însoțire cu echipaje ale poliției rutiere. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție beneficiază, la rândul său, de protecție asigurată de Serviciul de Protecție și Pază, deplasările fiind realizate cu un autovehicul al acestei instituții care are un regim de circulație prioritară.
Protocolul a reprezentat temeiul în baza căruia, începând cu luna aprilie 2014, procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție i s-a asigurat, cu caracter permanent, însoțirea deplasărilor efectuate pe raza municipiului București. În condițiile în care procurorul general nu era îndreptățit să beneficieze de însoțire cu echipaje ale poliției rutiere potrivit prevederilor H.G. nr. 1.391/2006, fapta ministrului a produs o vătămare a intereselor legitime și un prejudiciu material Direcției generale de poliție a municipiului București, precum și un folos necuvenit procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
La data de 03 iulie 2015, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București a adoptat un plan-cadru care cuprinde o prezentare detaliată a modalității în care se desfășura activitatea de însoțirea a demnitarilor pe raza municipiului București.
Din documentul menționat rezultă că singurii demnitari care beneficiau de însoțire permanentă erau președintele României și prim-ministrul dintre categoriile de persoane îndreptățite legal (președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au solicitat), precum și ministrul de interne și procurorul general, care au avut acces la acest privilegiu exclusiv ca urmare a modului în care ministrul Oprea Gabriel și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu.
Cererii transmise i-au fost atașate referatul întocmit de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, precum și un număr de 15 volume cuprinzând copii ale dosarului de urmărire penală”, argumentează DNA.
DNA a anunţat astăzi că solicita Senatului României aprobarea cererii de urmărire penală a lui Gabriel Oprea, fost ministru de Interne, pentru două infracţiuni de abuz in serviciu.