Pe aceeași temă
Membru important al miscării comuniste, Leon Troțki pleacă în 1928 din Rusia. Piesă de bază în mecanismul revoluției bolșevice din 1917, Troțki intrase în conflict cu Stalin. Aflat în exil, el moare în 1940, în Mexic. A fost lovit în cap de către un agent stalinist cu un ciocan folosit la spargerea gheții, la ordinul Moscovei. La mai bine de 75 de ani distanță, noua elită rusă păstrează vechile metode de lucru.
A fost nevoie de un ceai verde și de 30 de minute pentru ca Alexander Litvinenko să sufere pentru mai bine de trei săptămâni înainte să moară. Fost agent KGB (actualul FSB), rusul a cerut și a primit azil în 2000 în Marea Britanie. El acuza persecuții din partea conducerii politice a Rusiei. La Londra, Litvinenko a lucrat cu serviciile de informații britanice într-o anchetă privind presupe legături ale unor înalți oficiali de la Moscova cu mafia rusă și o schemă de spălare a banilor. În 2006, el urma să participe la o anchetă spaniolă asupra afacerilor rușilor, însă nu a mai apucat. La 1 Noiembrie în acel an, Litvinenko a servit un ceai verde la un hotel central din Londra, alături de alți doi ruși, ceai dovedit a fi otrăvit cu poloniu-210, un puternic material radioactiv.
Zece ani mai târziu, o anchetă britanică a concluzionat că asasinarea lui Litvinenko a fost, “probabil”, aprobată de către Vladimir Putin. Ancheta i-a găsit direct reponsabili pe doi foști agenți KGB, Andrei Lugovoi și Dmitri Kovtun, nimeni alții decât cei doi cu care Litvinenko a băut ceaiul radioactiv. “Operațiunea FSB pentru uciderea domnului Litvinenko a fost probabil aprobată de către domnul Patrușev, la acel moment șef al FSB, și de asemenea de către președintele Putin”, a spus Robert Owen, judecătorul responsabil de anchetă, provocând replica Moscovei, Kremlinul acuzând ironic o posibilă “otrăvire” a relațiilor bilaterale. Relații puternic conectate, dat fiind că statutul de nod financiar al Londrei se bazează în bună măsură pe banii oligarhilor ruși. “BP (fostul British Petroleum) deține aproape 20% din compania petrolieră rusă de stat Rosneft, care e controlată de Igor Secin, un apropiat al lui Putin. (...) Vladimir Asurkov, un promotor rus anti-corupție, susține că a raportat multiple cazuri privind înalți oficiali în companii ruse de stat, precum VTB sau Transneft, implicați în spălare de bani prin Londra, fără nicio urmare din partea serviciilor de securitate financiară ale Marii Britanii”, arată Peter Pomeranțev.[1]
(Marina, soția lui Alexander Litvinenko, în fața Înaltei Curți din Londra / Foto: Reuters)
Cazul lui Alexander Litvinenko arată numai rafinarea pe care rușii au atins-o în materie de asasinate politice, în secolul XXI. Acțiunea în sine nu aduce nimic nou. Critic al Kremlinului, Litvinenko s-a confruntat cu o moarte lentă. Anna Politkovskaia, Alexander Perepilichni, Boris Berezovski și, cel mai recent, Boris Nemțov – cu toții s-au contrat cu regimul Putin. Cu toții au murit. Dar moartea lui Litvinenko pe pământ britanic a marcat o degradare semnificativă în relațiile Moscovei cu Londra. A fost semnalul unei transformări a politicii externe a Federației, care a culminat cu anexarea Crimeei, alimentarea separatismului din Ucraina, doborârea cursei MH17 și implicarea în conflictul din Siria. Momentul Litvinenko “a anunțat transformarea Rusiei dintr-o simplă bătaie de cap internațională într-un stat așezat complet în afara legii”, punctează Brian Whitmore.[2]
Primii ani cu Putin la conducere au redat speranțele Vestului pentru o colaborare productivă cu statul rus. Treptat, timpul a reconfirmat ADN-ul Kremlinului. Asasinatele comandate politic, dublate de un limbaj ambiguu și de o constantă suspiciune, păstrează linia directoare rusă. De la Troțki la Litvinenko, de la Stalin la Putin.
