Lecția lui 24 Ianuarie

Dacă există o lecție a lui 24 Ianuarie, care alta ar putea fi dacă nu aceea a oportunismului inteligent care fructifică norocul?

În preajma lui 24 Ianuarie este momentul de a reflecta puțin asupra norocului (șan­sei) în istorie și mai ales în istoria ro­mâ­nilor. Aș spune că în epoca modernă ro­mâ­nii au avut noroc, prin comparație cu ve­ci­nii lor și în ansamblul zonei Europei de Est. Ceea ce nu vrea să însemne că norocul n-a fost și plătit adesea destul de scump, uneori cu multe vieți; ci vrea să spună numai că alții, cu pierderi echivalente, au obținut ce­ea ce au obținut mai târziu, mai greu sau în măsură mai mică. Nu spun că nu am „aju­tat“ uneori norocul, ci doar că am avut ce anume să ajutăm.

Dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor, întâi în Moldova și apoi în Va­lahia, a fost, desigur, formula isteață de a specula o prevedere imprecisă a Tratatului de la Paris din 1856. Dar, dacă Rusia n-ar fi pierdut războiul Crimeei, dacă Franța lui Napoleon al III-lea n-ar fi arbitrat pacea, dacă Turcia, deși printre învingători, n-ar fi fost în declin major, nu numai că unirea Principatelor n-ar fi avut loc, dar, în cazul unei victorii rusești, am fi fost probabil anexați de Rusia, după modelul polonez.

Aproape nu mai trebuie să vorbesc despre marea șansă din 1918, când România, deși bătută crunt în război, câștigă pacea, ob­ți­nând nu numai Transilvania și Banatul, dar și Basarabia și Bucovina. Se cunosc vorbele amare ale germanofilului Petre Carp care, comentând situația, ar fi spus că România are prea mult noroc pentru a mai avea ne­voie și de oameni politici.

Este adevărat, după 1945, o lungă perioadă norocul ne-a ocolit. Dar zona întreagă, nu doar noi, s-a pomenit lipsită de șansa unei dezvoltări normale, fiind cuprinsă în im­pe­riul comunist al URSS. S-ar spune însă și că, spre deosebire de Ungaria și de Ce­ho­slovacia, noi n-am fost invadați de so­vie­tici, lucru de care, în 1968, se pare că nu eram departe. Am avut totuși și un ghinion propriu, major: Ceaușescu.

Apoi a urmat imensul, neprevăzutul noroc – nu doar al nostru, ci al zonei, ba chiar al lumii: prăbușirea fără război a co­mu­nis­mului în Europa și destrămarea pașnică a URSS. Simplul fapt de a fi apucat să trăim acest grandios eveniment ar trebui să ne facă să ne simțim un fel de câștigători la ru­leta istoriei.

Dacă ne uităm la ultimii 25 de ani, cons­tatăm că, în pofida întârzierilor noastre, a marilor orbiri și prostii, a corupției și in­com­petenței care i-a caracterizat atât de des pe conducătorii noștri postcomuniști, iarăși am avut destul de mult noroc. Am prins la limită fereastra de opor­tu­ni­tate pentru intrarea în NATO și în UE. Fereastra s-a închis apoi destul de repede, iar redeșteptarea Rusiei, criza economică, criza instituțională a UE și, în general, noua situație geopolitică a lumii ne-ar fi lăsat probabil în afară. Să privim la Ucraina, la Republica Mol­dova ori la Georgia: iată țări care au avut ghinion.

România a avut și alte șanse: victoria lui Traian Băsescu din 2009 a sfârșit prin a arunca un mafiot precum Că­tă­lin Voicu în închisoare, în loc să-l facă ministru de Interne. Și nu-i vorba, de­sigur, numai de acest personaj, ci des­pre o întreagă „famiglia“, care, odată având toată puterea în stat, ne-ar fi ne­norocit pe toți. Iarăși scenariul mol­dovean sau ucrainean – evitat la li­mi­tă. Presiunile europene și americane din vara lui 2012 (când agenda in^­ter­na­țională nu cuprindea încă Ucraina, Siria, Grecia sau refugiații) au ză­dăr­ni­cit încercarea de „puci parlamentar“ a USL – ceea ce a fi însemnat, din nou, îngenuncherea definitivă a jus­tiției. Vic­toria din 2014 a lui Iohannis îm­potriva lui Victor Ponta a oprit as­cen­siunea acestui impostor și a zdrun­ci­nat serios PSD. A determinat – ce-i drept – și o explozie a „literaturii car­cerale“, dar parcă tot e preferabil ca infractorii printre politicieni și afa­ce­riști să fie „scriitori“ la închisoare. De ce numesc toate aceste momente „șan­se“? Fiindcă niciunul dintre rezul­ta­tele favorabile nu părea, la momentul lui, probabil. S-ar zice deci că „ne-au su­râs zeii“ la momentul critic.

Care ar fi lecția de învățat din toate as­tea? Nu, desigur, că ar trebui să stăm cu brațele încrucișate, așteptând ca norocul să ne scoată la liman din orice situație grea, iar în rest lamentându-ne de zor că am tras numai lozuri rele la loteria istoriei. Ar trebui să fim mai stoici și mai recunoscători pentru șansele trecute, fie că am contribuit mai mult sau mai puțin la ele. Ba chiar, ar trebui să admitem că nu de puține ori am primit mai mult decât am meritat. Și, desigur, ar trebui să rămânem capabili de a specula șansa, fiind conștienți că Fortuna ne face cu ochiul numai o clipită. Dacă există o lecție a lui 24 Ianuarie, care alta ar pu­tea fi dacă nu aceea a oportunismului inteligent care fructifică norocul?