Pe aceeași temă
România a convenit înaintea aderării sale la Uniunea Europeană să fie supusă unui mecanism special de monitorizare, din cauză că nu îndeplinea standardele unui stat de drept: Mecanismul de Cooperare și Verificare.
La data de 13 decembrie 2006, Comisia Europeană trasa României patru obiective de referință majore:
1) transparentizarea şi eficientizarea actului de justiţie, în special prin majorarea responsabilităţii CSM;
2) înființarea Agenției Naționale pentru Integritate;
3) continuarea investigării marii corupții;
4) combaterea corupției în administrația locală.
Angajamentul României în fața Comisiei prevede că mecanismul va continua până la atingerea obiectivelor MCV și îndeplinirea satisfăcătoare a tuturor celor patru obiective de referință. Pe 1 ianuarie 2007, România a devenit membru al Uniunii Europene.
14 rapoarte MCV au vizat progresele reformelor din România și Bulgaria
Comisia Europeană a prezentat 14 rapoarte care vizează progresul României și al Bulgariei în domeniul combaterii corupției și a reformelor din sistemul judiciar. Evoluția rapoartelor MCV a fost pozitivă din 2007 până în 2012, anul în care liderii USL au hotărât să atace fundamentele statului de drept. În raportul din 30 ianuarie 2013, Comisia Europeană cerea României să întreprindă mai mult pentru funcționarea statului de drept, purtătorul de cuvânt al CE Mark Gray precizând că s-au făcut câțiva pași, dar nu toți cei recomandați după raportul din vara anului precedent.
Din acel moment, rapoartele MCV nu au mai avut o frecvență semestrială, ci anuală, acestea fiind prezentate în ultima decadă a lunii ianuarie.
Raportul publicat în ianuarie 2015 este apreciat ca fiind cel mai pozitiv de până acum pentru țara noastră, subliniind că principalele instituţii judiciare cu responsabilităţi în materie de integritate în vederea combaterii corupţiei la nivel înalt şi-au menţinut “o dinamică remarcabilă”.
Cel mai dur raport MCV, cel din iulie 2012
După preluarea guvernării în luna mai, ca urmare a moțiunii de cenzură contra guvernului Ungureanu, prin votul majorității parlamentare deținute de USL, au fost schimbați președinții celor două Camere ale Parlamentului, Monitorul oficial a fost trecut în subordinea Guvernului pentru a putea deține controlul asupra publicării actelor normative, la timp sau tardiv, în funcție de interesele politice, au demis Avocatul Poporului înainte de expirarea mandatului, singurul care putea contesta la Curtea Constituțională ordonanțele de urgență emise de Guvern.
Guvernul condus de Victor Ponta a recurs la ordonanțe de urgență care n-au mai fost contestate la CCR în condițiile în care noul Avocat al Poporului era omul USL. Prin aceste ordonanțe, au modificat legi care reduceau responsabilitățile Curții Constituționale și a cvorumului necesar validării unui referendum. Apoi, l-au suspendat și pe președinte, stabilind pe 29 iulie, referendumul de demitere. Toate aceste mișcări de trupe parlamentare s-au petrecut rapid, fiind numite generic ”lovitură de stat”.
Atacul la adresa statului de drept este menționat în mod repetat în raportul MCV din 18 iulie 2012:
”Prezentul raport este adoptat într-un moment în care se pun întrebări importante legate de respectarea statului de drept și de independența sistemului judiciar din România. (…)
Un sistem judiciar funcțional și independent, precum și respectarea instituțiilor democratice sunt elemente indispensabile pentru existența unui climat de încredere reciprocă în cadrul Uniunii Europene și pentru a câștiga încrederea cetățenilor și a investitorilor. Comisia consideră că măsurile adoptate recent de Guvernul României generează preocupări serioase privind respectarea principiilor fundamentale (…)acțiunile respective ridică îndoieli serioase privind angajamentul față de respectarea statului de drept sau privind modul în care este înțeles statul de drept într-un sistem democratic pluralist.
Contestarea la nivel politic a unor decizii judiciare, subminarea Curții Constituționale, răsturnarea unor proceduri stabilite și eliminarea unor mecanisme-cheie prin care puterile în stat exercită controlul asupra activității celorlalte puteri pun sub semnul întrebării angajamentul guvernului de a respecta statul de drept și independența controlului jurisdicțional.
În special, Comisia este extrem de îngrijorată de informațiile privind manipulările și presiunea care afectează instituțiile și membrii sistemului judiciar și care, în cele din urmă, au un impact grav asupra întregii societăți. Deși prezentul raport analizează ultimii cinci ani în ansamblu, controversele actuale reprezintă o amenințare gravă la adresa progreselor realizate până acum și ridică întrebări serioase în ceea ce privește viitorul reformelor deja lansate. Prin urmare, prezentul raport conține recomandări specifice pentru a răspunde situației actuale și pentru a sprijini restabilirea respectării principiilor care stau la temelia democrației europene. (…)
Evaluarea generală a Comisiei cu privire la progresele înregistrate de la aderarea României arată că acum există multe dintre elementele esențiale necesare, deși evenimentele recente au pus sub semnul întrebării ireversibilitatea procesului de reformă. MCV a avut o contribuție majoră la un proces de transformare în România.”