Cum apare OU, Universitatea din București e pregătită să-i retragă titlul de doctor lui Ponta

Tudor Despina | 28.01.2016

Universitatea din București e pregătită să retragă titlurile de doctor demnitarilor care au plagiat. Rectorul instituției spune că așteaptă cadrul legal.

Pe aceeași temă

 

Demnitarii dovediți plagiatori ar putea rămâne fără titlurile de doctor. Universitatea din București e gata să ia o decizie în acest sens din moment ce legea va permite.

 

Așteptăm o Ordonanță de Urgență la începutul lunii Februarie prin care universităților li se recunoaște acest drept de a retrage diplome, titluri și alte certificate universitare”, a spus rectorul UB, Mircea Dumitru.

 

El a ținut să sublinieze că Universitatea și-a asumat încă din 2012 – odată cu evaluarea tezei de doctorat a fostului premier Pont a – o inițiativă în acest sens.

 

"În momentul în care această Ordonanţă va fi publicată în Monitorul Oficial, dacă ea va trebui să fie completată de o metodologie, vom aştepta şi metodologia, dacă nu, vom face exact ce spune acea ordonanţă. În cazul în care ordonanţa permite rectorului să anuleze diploma de doctor şi ordinul (de ministru prin care s-a acordat titlul de doctor), vom face acest lucru”, a adăugat rectorul Universității, potrivit agențiilor de știri.

 

Recent, Guvernul a adoptat o ordonanță care scoate plagiatele demnitarilor din analiza Consiliului Național de Etică. Componența acestu for care i-a scăpat de plagiate pe Victor Ponta și Gabriel Oprea a fost revocată la finalul anului trecut, printr-o decizie a ministrului Educației.

 

Ministrul Adrian Curaj a explicat că, în noul mecanism de verificare a plagiatelor, numai universitățile vor retrage titlul sau vor anula diploma, indiferent de momentul și modalitatea în care acestea au fost atribuite”.

 

De altfel, rectorul UB spunea în Decembrie 2015 că Universitatea așteaptă cadrul legal pentru a putea retrage titlurile de doctor de la cei care au fost dovediți că au plagiat în lucrările lor.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22