Procurorul general nu demisionează: "Am acționat legal și responsabil"

Tudor Despina | 28.01.2016

Procurorul general nu pare dispus să demisioneze din funcție, în urma implicării sale în ancheta DNA asupra coloanelor oficiale ale lui Gabriel Oprea.

Pe aceeași temă

 

La patru zile distanță de la comunicatul DNA în care numele său apare în ancheta asupra fostului vicepremier Oprea, Tiberiu Nițu a venit cu un răspuns public. Deși opinia publică aștepta o demisie din funcție, procurorul general nu pare dispus să facă pasul în spate. Nițu spune că vrea să asigure activitatea normală și eficientă a Ministerului Public.

 

Comunicatul procurorului general:

 

“Având în vedere comentariile purtate în spațiul public referitoare la persoana mea, doresc să precizez că în întreaga mea carieră de magistrat, precum și în funcția de procuror general, am fost permanent preocupat de respectarea legii și a normelor deontologice.

 

Din acest punct de vedere, vreau să precizez că în cadrul activității desfășurate în calitate de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, am beneficiat doar de măsurile de protecție prevăzute de lege, proporțional cu riscurile și responsabilitățile acestei funcții.

 

Îi asigur pe toți colaboratorii mei din cadrul Ministerului Public, pe toți partenerii noștri instituționali și pe toți cetățenii României că activitatea noastră – a mea personal- nu este afectată, nu este influențată sau perturbată de demersurile judiciare desfășurate în vederea clarificării depline a acestei situații și, totodată, îmi asum obligația de rezervă ce îmi revine în raport cu activitatea desfășurată în acest sens.

 

Apreciez că este de datoria mea, în calitate de procuror general, să mă asigur că în această perioadă activitatea Ministerului Public se va desfășura în condiții normale și în parametrii eficenței consemnate în ultimul raport MCV”.

 

Ministrul Justiției nu exclude revocarea

 

Ministru Justiției spune că nu exclude nicio variantă în ce-l privește pe procurorul general al țării. Nițu a fost chemat, miercuri, la Ministerul Justiției. El a refuzat să facă vreo declarație.

 

Scandalul în care e implicat procurorul general al țării a izbucnit luni, atunci când DNA a cerut începerea urmăririi penale față de fostul vicepremier Gabriel Oprea, acuzat de două presupuse fapte de abuz în serviciu. Unul dintre capetele de acuzare îl aduce în prim-plan și pe Nițu. Procurorii anticorupție susțin că Oprea a încheiat un protocol prin care Tiberiu Nițu, procurorul general, a beneficiat abuziv de însoțirea deplasărilor făcute cu echipaje ale poliției rutiere.

 

La trei zile distanță, ministrul Justiției încă nu discutase cu procurorul general și spunea ieri că ia în calcul orice variantă, inclusiv propunerea revocării acestuia din funcție. “Încă nu am discutat cu domnul Nițu, urmează să mă întâlnesc cu domnia sa. Nu exclud nicio variantă în această chestiune, nu exclud revocarea din funcție”, a spus miercuri Raluca Prună, într-o conferintă de presă la Guvern.

 

DNA: Oprea, folos necuvenit pentru Nițu

 

Procurorii îl acuză pe Gabriel Oprea că ar fi facilitat crearea unui "folos necuvenit" pentru procurorul general al PICCJ.
 

Protocolul la care face referire DNA ar fi fost semnat în aprilie 2014 de către MAI şi PICCJ, implicând cooperarea dintre cele doua institutii in scopul insotirii autovehiculului utilizat de catre procurorul general cu echipaje ale politiei rutiere. DNA arată însă că actele normative pe care era bazat protocolul nu includeau procurorul general printre persoanele indreptatite a beneficia de insotire cu echipaje ale politiei rutiere.


Comunicatul DNA legat de a doua acuzaţie de abuz în serviciu adusă lui Gabriel Oprea :

 

"2. Infracțiunea de abuz în serviciu constând în încheierea unui protocol în baza căruia procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a beneficiat, în mod nelegal, de însoțirea deplasărilor efectuate cu echipaje ale poliției rutiere.
 


La data de 4 aprilie 2014, la Ministerul Afacerilor Interne s-a înregistrat Protocolul nr. 12 privind cooperarea în domeniul circulației rutiere, încheiat cu Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.


Ministerul Afacerilor Interne a fost reprezentat la încheierea protocolului de către ministrul Oprea Gabriel, iar obiectul a fost cooperarea dintre cele două instituții, în scopul însoțirii autovehiculului utilizat de către procurorul general cu echipaje ale poliției rutiere.


Temeiurile legale invocate în fundamentarea protocolului au fost Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și Regulamentul de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, aprobat prin H.G. nr. 1.391/2006, deși niciunul din cele două acte normative nu include procurorul general printre persoanele îndreptățite a beneficia de însoțire cu echipaje ale poliției rutiere. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție beneficiază, la rândul său, de protecție asigurată de Serviciul de Protecție și Pază, deplasările fiind realizate cu un autovehicul al acestei instituții care are un regim de circulație prioritară.


Protocolul a reprezentat temeiul în baza căruia, începând cu luna aprilie 2014, procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție i s-a asigurat, cu caracter permanent, însoțirea deplasărilor efectuate pe raza municipiului București.


În condițiile în care procurorul general nu era îndreptățit să beneficieze de însoțire cu echipaje ale poliției rutiere potrivit prevederilor H.G. nr. 1.391/2006, fapta ministrului a produs o vătămare a intereselor legitime și un prejudiciu material Direcției generale de poliție a municipiului București, precum și un folos necuvenit procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.


La data de 03 iulie 2015, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București a adoptat un plan-cadru care cuprinde o prezentare detaliată a modalității în care se desfășura activitatea de însoțirea a demnitarilor pe raza municipiului București.


Din documentul menționat rezultă că singurii demnitari care beneficiau de însoțire permanentă erau președintele României și prim-ministrul dintre categoriile de persoane îndreptățite legal (președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au solicitat), precum și ministrul de interne și procurorul general, care au avut acces la acest privilegiu exclusiv ca urmare a modului în care ministrul Oprea Gabriel și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu.

 

Cererii transmise i-au fost atașate referatul întocmit de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, precum și un număr de 15 volume cuprinzând copii ale dosarului de urmărire penală.

 

Prezenta cerere de efectuare a urmăririi penale intră sub incidența art. 305 alin 4 din C.P.P., prin urmare, persoana față de care s-a solicitat sesizarea Senatului pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale beneficiază de prezumția de nevinovăție", potrivit DNA.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22