Pe aceeași temă
Intenția României de a cere o forță navală a NATO în Marea Neagră – conform planului de acțiune al ministerului Apărării – reprezintă o măsură defensivă într-o regiune din ce în ce mai instabilă. Criza din Ucraina, anexarea și militarizarea Peninsulei Crimeea, aflată la câteva sute de kilometri de țărmul românesc, criza din Moldova și tot mai desele incidente cu rușii la Marea Neagră, toate fac din această regiune una cu un potențial conflictual ridicat.
În context, chestiunea a intrat și în atenția americanilor. Washingtonul acordă tot mai multă atenție evoluțiilor de la Marea Neagră, evoluții care îndreptățesc România să caute o întărire a prezenței militare aliate în zonă.
"În NATO, pe lângă îngrijorările cu privire la agresiunea din Ucraina și implicațiile pe care acest lucru le are pentru apărarea și securitatea aliaților noștri din regiunea baltică, suntem foarte îngrijorați și de implicațiile pentru regiunea Mării Negre”, explică ambasadorul SUA la București.
“Asta e ceva ce românii au solicitat de câtva timp NATO să analizeze mai atent. (...) Și SUA, care lucrează cu aliații din NATO, acordă tot mai multă atenție evoluțiilor din zona Marii Negre și dezvoltă potențiale contramăsuri pentru a spori apărarea în această parte a lumii", a punctat Hans Klemm, potrivit Agerpres.
Presiuni românești
Declarația oficialului american relevă îngrijorarea pe care acțiunile rușilor în zonă o provoacă și la Washington. Îngrijorare exprimată și de ministrul român al Apărării. Recent, Mihnea Motoc spunea într-o discuție cu Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, că Alianța trebuie să ia măsuri de securitate suplimentare în Flancul Estic, cu precădere în regiunea Mării Negre.
Și șeful Statului Major General a ridicat problema cu oficiali ai Alianței. În cadrul unei discuții purtate săptămâna trecută, generalul Nicolae Ciucă i-a semnalat situația comandantului Componentei Aliate Maritime a NATO, viceamiralul Clive C. Johnstone.
Flotă NATO pentru Marea Neagră
Ideea a întrat în dezbatere publică odată cu publicarea planului de acțiune al Ministerului Apărării Naționale, la începutul acestui an. În document este prevăzută ca prioritate strategic formarea unei forțe navale a NATO în Marea Neagră.
"Lansarea inițiativei pentru constituirea unei Grupări navale NATO în Marea Neagră, denumită generic Flotila Aliată in Marea Neagra / Black Sea Flotilla", apare la Planul de acțiuni strategice ale Ministerului Apărării pe 2016. Calendarul arată că demersurile vor începe în februarie 2016 și se vor finaliza în luna octombrie. Este un proiect fără costuri, potrivit aceluiași document.
Măsura vine probabil ca urmare a noilor poziționări din această zonă, după anexarea Crimeei de către Rusia în 2014 și întărirea flotei ruse din Marea Neagră. Flota rusă din Marea Neagră nu era una deosebită înainte de momentul Crimeea, dar pe parcursul anului trecut s-a observat o întărire a acesteia. Pe fondul tensiunilor Rusiei cu NATO, Flota rusă de la Marea Neagră a primit, în 2014, două submarine cu propulsie hibridă - diesel/electric - de tip 636.3, Novorosiisk şi Rostov-pe-Don.
În 2015, oficiali ruși au anunțat consolidarea flotei: "Anul acesta, ne aşteptăm ca fregata Grigorovici să se alăture Flotei din Marea Neagră, în Sevastopol; de asemenea, două submarine militare vor fi trimise la baza din Novorosisk", declara amiralul Alexander Vitko, comandantul grupului naval. Initiativa vine in contextul intaririi sensibile a prezentei rusesti in Marea Neagra, dupa anexarea ilegala a peninsulei Crimeea.
Recent, comandantul Forțelor Navale americane în Europa, amiralul Mark Ferguson, a vorbit despre noua strategie a forțelor navale americane. Mark Ferguson a arătat că toate capacitățile localizate pe continentul European operează constant pentru a-și acoperi locația și a menține un profil scăzut, ca parte a unei strategii care era rutină în timpul Războiului Rece și care e un răspuns la agresivitatea Federației Ruse.