Reformele amânate sufocă economia

Când vorbim de investiţiile publice, trebuie să ne gândim că nu doar statul trebuie să fie investitor, cu banii bugetului, ci şi companiile sale. Din păcate, marile companii din portofoliul statului nu sunt în stare să facă investiţii, aşa încât să creeze locuri de muncă sau să-şi mărească productivitatea. Majoritatea sunt copleşite de efortul de a plăti salariile şi de a menţine activitatea pe linia de plutire.

Nu este încă foarte clară agenda de re­for­me a Cabinetului Cioloş, cel puţin în ches­tiunea gestionării companiilor statului. Exis­tă aici o listă lungă de reforme amâ­nate, cum ar fi listările la Bursă sau privatizările, sau aplicate cu minim efort, cum ar fi celebra Or­do­nan­ţă 109, aceea cu selectarea şi numirea unor conduceri profesioniste la cârma com­paniilor statului. Potrivit unui studiu al Băncii Mondiale, Ordonanţa de Urgenţă 109 s-a aplicat, sfios, precaut şi temporar, doar în 33 de companii dintre cele aproape 250 de companii controlate de stat. Între timp, mulţi profesionişti au fost alungaţi din poziţiile cucerite prin con­curs, pentru care s-au cheltuit însă bani, eforturi şi speranţe. Nu se întrezăreşte o reevaluare a situaţiei din teren, un teren din ce în ce mai alunecos pentru multe afa­ceri, de altfel. Nu pare să existe vreo ambiţie de a relua procesul de numire a unor conduceri competente, ceea ce lasă impresia că tot politicul este cel care vrea, poate şi insistă să controleze afacerile pri­vate ale statului. Una dintre problemele acestor companii a fost chiar ingerinţa po­litică în afacerile acestora, potrivit ace­lu­iaşi studiu al Băncii Mondiale.

Listarea la Bursă a colosului energetic Hi­droelectrica a fost amânată sine die de insolita insolvenţă în care a fost captivă com­pania. În vara aceasta, se pare că Hi­droelectrica va ieşi din insolvenţa ar­ti­fi­cială şi astfel ar putea relua procedurile de listare. Despre listarea CFR Marfă nu se poate vorbi, deoarece la Bursă se ca­li­fi­că strict companii cu is­torie de profit, ceea ce nu este cazul transportatorului feroviar național. Totuşi, CFR Marfă are nevoie de injecţii de capital, are deci nevoie de bani pentru a se moderniza şi a deveni efi­cient. Desigur, este dificil să cauţi investitori mari în an electoral, deoarece aceştia pun înainte riscul politic provocat de alegeri. Totuşi, în acest an ar trebui să fie făcute eforturi de pregătire a listărilor sau a privatizărilor.

Anul trecut, fostul premier anunţa pre­gătiri pentru listarea, cel mai târziu în 2016, la bursele din Bucureşti şi Londra, a unor pachete de acţiuni ale Aeroportului In­ternaţional Bucureşti-Otopeni, Portului Constanţa, Hidroelectrica şi Romtelecom. Posibilitatea ca fostul Cabinet Ponta să fi declanşat operaţiuni de iniţiere a listărilor este infimă, dar ceva mişcări se vor fi fă­cut. Până la urmă, agenda aceasta de lis­tări nu trebuie să fie doar în atenţia vre­u­nui guvern vremelnic, dimpotrivă.

Lipseşte, desigur, o strategie naţională de dezvoltare, dar, chiar şi aşa, companiile statului ar trebui să fie revi­go­ra­te. Stra­te­giile naţionale prezentate embrionar până acum păcătuiesc prin ambiguitate, ambiţii locale ale politicienilor şi prin incon­sis­tenţă şi lipsă de eficienţă şi de realism. Poate că un cabinet tehnocrat ar putea li­vra o strategie inteligentă, europeană, efi­cientă şi aplicabilă.

Amânarea unor decizii de privatizare a dis­trus multe companii. Cel mai recent caz este cel al Regiei Autonome pentru Ac­ti­vităţi Nucleare (RAAN), aflată în insol­venţă din septembrie 2013 şi lăsată să moa­ră lent, sufocată cu perna datoriilor. Fa­li­mentul regiei a provocat pierderi în lanţ tuturor furnizorilor şi a demonstrat că re­formele amânate sufocă economia. Putea fi evitat? Probabil că, dacă ar fi existat o preocupare serioasă pentru a privatiza afacerea cu apă grea a ţării, atunci s-ar fi găsit un investitor. Cel mai simplu gest al guvernanţilor ar fi însă resuscitarea OUG 109 şi căutarea unor manageri competenţi, supravegheaţi de consilii de administraţie profesioniste şi ele, nu politice. Situaţia ar da mai multă libertate de mişcare pro­fesioniştilor şi, probabil, ei sunt cei care, cunoscând domeniul, pot sugera şi po­tenţialii investitori.

De altfel, interesele politice suprapuse pes­te afacerile statului au slăbit afacerile in­dustriei româneşti şi, deseori, le-au fali­mentat. Fostul şef al Trezoreriei Statului, Dragoş Neacşu, care conduce acum o com­panie de investiţii, sugera chiar adoptarea soluţiei poloneze în chestiunea gestionării companiilor statului. În Polonia, toate com­paniile statului sunt în gestiunea Mi­nisterului Finanţelor, iar modelul este con­siderat eficient, deoarece are o mai ma­re claritate, nu există suprapuneri de coor­do­nare şi singurul interes este cel finan­ciar.

Oricum, agenda de reforme minimalist ac­ceptată în acordurile cu FMI ar trebui să poată fi continuată fără probleme, de­oa­rece acordul a avut şi ştampila par­la­men­tului, deci o aprobare politică.