Patru luni de lovituri ruse în Siria. Suhoiurile Moscovei continuă să-l protejeze pe Assad

Tudor Despina | 04.02.2016

Rusia susține că regretă suspendarea discuțiilor pentru pace în Siria. Drept urmare, Moscova a decis să întărească prezența militară în conflictul din Orientul Mijlociu.

Pe aceeași temă

 

Mai bine de 250.000 de morți și 10 milioane de persoane dislocate de la domiciliile lor reprezintă un bilanț provizoriu al războiului din Siria, în condițiile în care continuă să fie duse lupte. Coaliția occidentală condusă de americani îl vor pe Bashar al-Assad plecat de la putere, pe care îl acuză de crime împotriva propriului popor. De cealaltă parte, liderul sirian are sprijinul Iranului și al Rusiei, stat care a lansat o campanie militară în Siria începând cu 30 Septembrie 2015.

 

Recent, la Geneva sunt desfășurate – în premieră, în ultimii doi ani – negocieri pentru găsirea unei soluții de pace în sângerosul război. Primite cu entuziasm, eforturile coordonate de Națiunile Unite pentru oprirea luptelor ce sunt duse de aproape cinci ani au cunoscut un blocaj subit. Situația ar fi comică, dacă nu e dramatică. Părțile implicate (guvernul Assad și reprezentanții rebelilor) se află în același loc, însă nu și la aceeași masă. Discuțiile sunt suspendate, ambele părți evitându-se reciproc. Asta în timp ce lupte sunt duse în continuare pe teritoriul sirian, unde oamenii continuă să moară.

 

Regrete și Suhoiuri

 

De la 30 Septembrie, 2015, complicatul conflict din Siria a cunoscut o nouă evoluție, atunci când rușii au decis să se arunce în luptă cu aviația militară. De atunci, Moscova continuă să lovească la sol. Argumentul rușilor este acela al luptei antiteroriste. Iar dacă inițial indicau gruparea Daesh (Stat Islamic) drept principala depozitară a terorismului în Siria și Irak, treptat, discursul Moscovei a suferit modificări, astfel că și “alte grupări” sunt vizate de loviturile Suhoiurilor. Prin alte grupări, Kremlinul face referire bine înteles la rebelii moderați care luptă împotriva lui Bashar al-Assad, cu sprijinul Occidentului. Iar cum Assad este unul dintre principalii aliați ai Rusiei în Orientul Mijlociu, acțiunea militară a Moscovei vine ca o reasigurare a influenței zonale.

 

Acum, în timp ce aviația de luptă continuă să survoleze aerul Siriei, Federația susține că regret faptul că negocierile pentru pace de la Geneva au fost suspendate. Nimeni nu se aștepta ca totul să decurgă rapid și ușor, explică purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin, Dmitri Peskov, citat de Tass. Miercuri, Moscova anunța că nu are nicio intenție să oprească intervenția militară din Siria. Cel puțin nu înainte de a fi “învins cu adevărat grupările teroriste”, așadar grupări la plural, și nu o grupare, în speță Daesh/Statul Islamic.

 

Mai mult, se pare că Federația caută să desfășoare capacități militare dintre cele mai moderne. Siria devine, încet, terenul de testare pentru noutățile din industria militară rusă. Potrivit presei ruse, Kremlinul a decis să reactiveze avioanele de vânatoare de generație nouă Suhoi Su-35S, cunoscute în limbajul NATO drept Flanker-E. Ministrul Apărării afirma săptămâna trecută că noile Suhoiuri au început să facă misiuni de luptă la baza aeriană Khmeimim din Siria. Su-35S e considerat drept unul dintre cele mai capabile și periculoase avioane de luptă aflate în activitate la acest moment, alături de F-22 americanilor, avionul de luptă aflat la a cincea generație.

 

Teroriștii, diferiți de la o capitală la alta

 

Rușilor le merge bine în Siria. În timp ce coaliția occidentală condusă de americani urmărește să restrângă spațiul de manevră de care dispune Daesh în Siria și Irak, rușii continuă ceea ce numesc campania antiteroristă. Cele mai recente raportări arată că Moscova a lovit 875 de ținte “teroriste” în Siria, în luna Februarie.

 

Asta înseamnă peste 200 de lovituri pe zi. La finalul anului trecut, un raport publicat de Reuters indica faptul că, în ciuda statisticilor prezentate de Kremlin, situația de pe teren arată că majoritatea loviturilor rușilor în Siria cad în zone în care nu e recunoscută o prezență puternică Daesh, ci mai degrabă e vorba despre regiuni controlate de rebelii anti-Assad.

 

Nici subiectul bazelor militare ruse în Siria nu e clar. Moscova respinge orice intenție privind ridicarea de noi baze militare aeriene în statul din Orientul Mijlociu, însă Vestul nu e convins de buna credință a Federației.

 

Baze militare? Niet!

 

Oficial, Moscova nu intenționează să ridice noi baze militare aeriene pe teritoriul sirian. Cel puțin asta au ținut oficialii ruși să transmită la sfârșitul lunii trecute. De la ministerul Apărării, varianta adoptată în dialogul cu presa neagă orice plan privind noi baze. “Nu există niciun plan pentru ridicarea de noi baze aeriene pentru avioanele de luptă ruse în Republica Arabă Siriană”, a transmis purtătorul de cuvânt al ministrului Apărării, punctând un refuz al Kremlinului pentru comentarii pe marginea subiectului.

 

Dar subiectul nu e nou, mediile de informare occidentale și oficiali militari americani vorbind despre intenția rușilor pentru noi baze militare în Siria încă din Septembrie, odată cu declanșarea campaniei aeriene a Moscovei în Orientul Mijlociu. La începutul lunii Decembrie a anului trecut, presa scria despre o presupusă intenție a Kremlinului de a-și consolida prezența militară în Orientul Mijlociu. Astfel, potrivit informațiilor de la acel moment, Moscova ar pregăti instalarea unei noi baze militare aeriene în centrul Siriei, la Homs, fapt ce ar deveni a doua astfel de facilitate, după cea din Lattakia, în nord-vestul țării. Rușii au negat această variantă.

 

Trei luni mai devreme, în Septembrie, presa occidental scria că moscoviții au pe masă opțiunea suplimentării prezenței militare în fieful aliatului lor, Bashar al-Assad. Britanicii de la The Telegraph scriau la începutul lui Septembrie, citând oficiali americani, despre o bază militară în centrul Siriei. Sursele spuneau încă de atunci că rușii au ridicat un turn de control al spațiului aerian și au transportat unități prefabricate pentru casele a până la 1.000 de oameni ca parte din personalul ce urma să activeze în bază. Trei săptămâni mai târziu, în 30 Septembrie, rușii lansau operațiunea militară în sprijinul lui Assad.

 

La începutul lunii Decembrie, și cei de la The Times scriau despre o zonă din apropierea orașului Homs, acolo unde se află baza pentru elicoptere de atac al-Shayrat și unde ar fi apărut o echipă rusească cu “echipament nou”. Iar cei de la AFP, citând surse militare siriene, spuneau în context că Rusia se pregătește să instaleze o nouă bază militară care ar urma să servească Suhoiurilor care bombardează în Siria. “Lucrările de amenajare la baza siriană al-Chayirat vor fi finalizate în curând. Ea va deveni o bază militară rusă”, spunea atunci o sursă care a cerut anonimat. La 40 de km sud-est de Joms, aeroportul al-Chayirat e situat într-o regiune intens disputată de forțele guvernamentale și teroriștii Daesh (Statul Islamic). Rewcent, militanții SI s-au retras din zonă ca urmare a unei masive ofensive a armatei loiale lui Assad, susținută din aer de aviația rusă. Moscova deja dispune de o bază militară în Siria, la Hmeimim, în Lattakia (vestul țării).

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22