De același autor
Ministrul Educației, Adrian Curaj, avea o misiune istorică: era chemat să salveze sistemul de învățământ de deteriorarea galopantă indusă de PSD și să restabilească acea cultură a valorii compromisă de scandalurile de plagiat care vizează actuali și foști demnitari, căci astăzi avem un fost premier dovedit a fi plagiator de către Universitatea din București, precum și un fost vicepremier, un ministru de Interne în funcție și un procuror general interimar acuzați că și-au plagiat tezele de doctorat – și lista continuă cu diverși politicieni de vază. Iată însă că, deși pedepsirea demnitarilor plagiatori a fost una din cerințele societății civile la adresa guvernului Cioloș, tocmai acest guvern, care se laudă că este independent și competent, tergiversează rezolvarea problemei, iar ministrul Educației, Adrian Curaj, refuză cu obstinație să tranșeze cazurile demnitarilor plagiatori și să reformeze sistemul.
Promovat de fostul ministru Daniel Funeriu, cu care a făcut echipă la Legea Educației Naționale, domnul Curaj ar fi putut să ceară abrogarea prin ordonanță a celor 96 de modificări nefaste operate de PSD asupra LEN prin trei ordonanțe de urgență, având în vedere că acestea introduceau măsuri garantate să scadă calitatea actului de învățământ: posibilitatea celor fără bacalaureat de a se pregăti la o facultate, organizarea de doctorate și la formele de învățământ cu frecvență redusă, numirea directorilor de școli de către inspectorate, deci politic etc. De ce nu a desființat noul guvern această nefericită ordonanță? Mister. Reticența față de schimbarea în bine a noului ministru a fost confirmată recent și de Oana Moraru, unul din experții cooptați într-un grup însărcinat cu reformarea curriculei gimnaziale, care a declarat pentru HotNews că „ministrul nu își asumă formarea, descentralizarea și depolitizarea școlilor și atunci orice inserție de viziune nouă moare din fașă“.
Nu ar trebui deci să ne mirăm că domnul ministru Curaj nu a făcut până acum nimic pentru a restabili demnitatea titlului de doctor, pe care au compromis-o politicienii acuzați de plagiat. Putem însă să ne revoltăm și o facem, pentru că avem temeiuri să considerăm că ministrul Educației încearcă să manipuleze opinia publică. În toate interviurile și conferințele de presă, ca și la dezbaterea organizată de GDS pe 4 februarie pe tema recentelor cazuri de plagiat, domnul Curaj a refuzat să se angajeze că le va retrage titlurile de doctori demnitarilor dovediți plagiatori, pe motiv că nu ar avea un „cadru legal funcțional“. Dar, dacă citim legislația în vigoare, vedem că acest cadru există: este vorba de art. 170 din Legea nr. 1/2011 şi art. 50 alin. 1 şi art. 69 alin. 2 din HG nr. 681/2011. Nu mai este nevoie decât de un articol de procedură aprobat printr-un ordin al ministrului Educației, similiar celui cu nr. 3504/2012, care a fost abrogat în 29 iunie 2012, în plin scandal legat de plagiatul lui Victor Ponta. Dar în loc să dea acest ordin și să schimbe componența CNATDCU, populat de fostul ministru PSD Liviu Pop cu personaje convenabile partidului lui, și apoi să emită ordinul de retragere a titlului lui Victor Ponta, în baza solicitării Comisiei de Etică a Universității din București, domnul Curaj ne anesteziază pretinzând că legea nu permite astăzi retragerea titlului de doctor în caz de plagiat, deși în lege scrie că titlul se retrage la propunerea CNATDCU, prin ordin al ministrului. Mai mult, în loc să completeze procedura și să se folosească de legea actuală, domnul Curaj o schimbă și transferă universităților responsabilitatea retragerii titlului de doctor, CNATDCU devenind un fel de instanță de apel. Propunerea este de-a dreptul dubioasă, căci universitățile devin în același timp arbitri și jucători. Mai interesant este că noul „cadru legal“ nu este în beneficiul lui Victor Ponta, ci mai degrabă al domnilor Gabriel Oprea și Petre Tobă, împreună cu toți doctorii creați de Academia Națională de Informații Mihai Viteazul (ANIMV) a SRI, care se regăsesc și la Academia de Științe ale Securității Naționale (ASSN), creată în ultimă instanță tot de SRI. Vorbim despre două aberații instituționale cu specific românesc. În țările civilizate, serviciile de informații nu dispun de școli doctorale; ele recrutează doctori formați la marile universități, nu încearcă să se substituie acestora din urmă, cum se întâmplă la noi. Dar Adrian Curaj este membru remunerat al ASSN și are misiunea să-și apere superiorii. Iar în guvern se supune comenzii vicepremierului Vasile Dâncu, cel care conduce de facto guvernul. Or, domnul Dâncu, fost ministru PSD, este chiar directorul școlii doctorale a ANIMV. Așadar, nu pentru a salva bunul renume al universităților românești, ci pentru a-i salva pe falșii doctori ai ANIMV de rușinea retragerii titlurilor a decis ministrul Curaj să schimbe legea și să lase spinoasa chestiune a retragerii titlurilor la latitudinea celor care le-au acordat. Probabil că doar așa poate fi salvat titlul de doctor al ministrului Petre Tobă, de pildă, căci nu ne imaginăm că ANIMV își va denunța singură plagiatorii. Este guvernul „lor“ și „strada“ a pierdut din nou. Orice discuție despre valori și reformă devine inutilă. Iar dacă scandalul demnitarilor plagiatori se va înfunda în hățișul birocratic generat de noul „cadrul legal“, atunci domnul Curaj se va fi dovedit un artist al manipulării și își va fi servit superiorii. Victimă colaterală, învățământul românesc va fi compromis pentru mulți ani de acum înainte.
Comentarii 6
Maria - 02-13-2016
Bine v-am recitit d-na Culcer .Asa este cum aratati in articol.D-l ministru Curaj nu va face nimic numai va zimbi si va compromite tot ce am sperat ca va face acest guvern.Din pacate dl.Ciolos este tras pe sfoara.si se compromite.Daca cineva iti spune sa te culci ca esti obosit si tot repeta atunci ar trebui sa crezi.Dl Curaj are o sarcina importanta :"sa nu faca nimic" pentru a nu supara.Nu doreste sa se implice,nu se informeaza si nu stie.Dau un exemplu si anume elevii claselor a III-a ar fi trebuit sa aiba manuale noi.Incepem semestrul II si aceste manuale nu au sosit.Ce impostor este acest ministru!Oare l-am "defaimat"?
RăspundeAlinaP - 02-10-2016
Problema doctoratelor este un lant al slabiciunilor. "Strada" a cerut presedintelui in primul rand sa faca schimbari radicale in politica,si sa desfiinteze parlamentul. Presedintele e prima pierdere a "strazii" pentru ca a decis sa aleaga un guvern techocrat. S-a schimbat ceva in politica cu numirea acestui guvern tehnocrat? Nu. Apoi, Ciolos a fost numit de presedinte ca prim ministru tehnocrat - "strada" a piedut a doua oara - primul ministru a adus aceaisi oameni care cica nu fac politica dar suporta politicienii, coruptia lor intelectuala. Primul Ministru este responsabil pentru problema doctoratelor deasemeni. El poate cere ministrului educatiei numit de el - a treia pierdere a "strazii" - sa actioneze astfel incat sa rezolve definitiv si irevocabil problema doctoratelor, ca sa nu mai aducem in discutie problema educatiei in general care il depaseste cu totul pe actualul ministru al invatamantului.
RăspundeFlorian - 02-10-2016
Deci,cineva spunea cam așa"nu te obliga nimeni sa fii idiot".deci ce zici?
RăspundeIuliu M - 02-09-2016
Da, deci salut cu entuziasm revenirea Doamnei Colonel Culcer in paginile prestigioasei reviste civile si umoristice 22, deci comunismul si coruptia moscovita incaseaza astfel o noua lovitura deci mortala si chiar grava. Ma bucur deci enorm. Hai noroc!
RăspundeMarius Nicolescu - 02-09-2016
Bine ati revenit la Revista 22, doamna Culcer. Eu cred ca inversarea valorilor "activata" de comunisti (sa nu-i mai amestecam pe rusi, Securitatea romana a practicat metode oribile nemaiintalnite nici de rusi) nu a reusit sa fie indreptata nici azi. Manipularea ministeriala nerusinata, om nou nemodificat din '90 si pana astazi (uitati-l pe dl. Curaj cum isi apara nelegiuitii din preajma si primul-ministru Ciolos e fara de reactie), nationalizarea bine musamalizata douazeci si sase de ani cu casele nefericitilor urmasi executata cu maiestrie securistica prin ANRP. Aceeasi oameni care incearca, fara sa reuseasca, sa-si puna masti noi. Raman aceeasi securisti exersati in rele. Lor sa le fie bine. Ce mai conteaza restul lumii? Plebea? Si plebea, din nefericire, este exagerat de "blanda". Ei cred ca sunt mai destepti decat plebea dar sunt la fel de "blanzi" si de fragili in fata Divinitatii. Banul furat si furtul intelectual le da mai multa incredere. Doar atat. Cu cele mai distinse ganduri, M. Nicolescu
RăspundeIrina - 02-09-2016
De ce-l mai tine Ciolos pe acoperitorul de plagiate si academician(la ASSN) pe viata in Guvern?La fel si cu Toba!!
Răspunde