DNA, către Parchetul General: “Eliberarea condiționată nu e un drept, ci doar o vocație”

Tudor Despina | 12.02.2016

Procurorul șef al DNA a sesizat Parchetul Înaltei Curți în vederea analizării promovării unui recurs în interesul legii pentru aplicarea unitară a legii privind eliberarea condiționată.

Pe aceeași temă

 

Solicitarea Laurei Kovesi vine în condițiile în care jurisprudența națională în materie nu e unitară. „Eliberarea condiționată nu e un drept al condamnaților, ci doar o vocație pe care o au, prin voința legiuitorului, toți condamnații, după ce au executat fracțiunile de pedeapsă stabilite de lege și îndeplinesc condițiile exprese”, explică Direcția Națională Anticorupție la solicitarea Revistei 22.

 

În aceste condiții, DNA subliniază că eliberarea condiționată poate fi dispusă dacă cel condamnat a executat fracția sau a îndeplinit integral obligațiile civile, potrivit codului penal.

 

Astfel, procurorul șef al DNA a transmis în 5 Februarie o sesizare către Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru analizarea oportunității promovării unui recurs în interesul legii în vederea interpretării și aplicării unitare a legii în materia dispozițiilor aplicabile eliberării condiționate.

 

Argumentele existente în cuprinsul unor hotărâri judecătoreşti au ca premisă obiectivul principal al procedurii în care se realizează analiza cererii de liberare condiţionată  şi anume ca un condamnat să beneficieze la liberarea condiţionată de cele mai favorabile condiţii, indiferent de legea avută în vedere la momentul începerii executării pedepsei, formulării cererii de liberare condiţionată sau al condamnării definitive”, precizează DNA, pentru a sublinia că legea penală aplicată în momentul cererii de eliberare condiționată ar trebui să se refere la dispozițiile aflate în vigoare la data formulării cererii.

 

În aceste condiții, unele instanțe consideră dispozițiile privind eliberarea condiționată după executarea fracției sau îndeplinirea integrală a obligațiilor civile a fi mai severe. “Considerate a fi mai severe aceste condiţii, nu sunt aplicate de către unele instanţe, nici în situaţia în care condamnarea definitivă s-a dispus prin aplicarea dispoziţiilor din noul cod penal, care la momentul condamnării reprezentau legea penală mai favorabilă”, mai explică DNA.

 

Potrivit Digi 24, propunerea DNA are în vedere stipularea conform căreia condamnații nu vor mai beneficia de eliberare condiționată dacă nu achită prejudiciul creat în dosarul respectiv.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22