Ministrul Apărării: Nu a fost abolită posibilitatea de dialog între NATO și Rusia

Iulian Popescu | 14.02.2016

Ministrul Apărării Naționale, Mihnea Motoc, a declarat sâmbătă, la Realitatea TV, că indiferent de declarațiile dure făcute de oficiali de la Moscova, în momentul de față "nu a fost abolită posibilitatea de a exista un dialog" între NATO și Rusia.

Pe aceeași temă

 

"Desigur, tot ceea ce s-a clădit, în special de la Summitul NATO din Țara Galilor și până acum, a fost declanșat de anexarea ilegală a Crimeii, de evoluțiile separatiste din estul Ucrainei, de acumulările, între timp, de prezența militară, de capabilități militare, navale, aeriene la Marea Neagră - toate aceste lucruri sigur că sunt chestiuni concrete, la care ne raportăm și ipoteze documentate în raport de care se face planificarea, dar nu suntem într-un scenariu care se privează de dialog, dialog care merge de la cel aplicat, respectiv definirea unor proceduri de evitare a incidentelor (...) la Rusia și coaliția care acționează în Siria, în principal.

La NATO, după cum știți, nu a fost abolită posibilitatea de a exista un dialog, un dialog între NATO și Rusia, un dialog care nu poate fi 'business as usual', nu poate să se poarte în aceiași termeni ca acum câțiva ani, dialog care trebuie să aibă o anumită agendă care poate fi purtat la un anumit nivel, până la un anumit nivel, care probabil se va materializa în perioada următoare. Deci este o abordare duală", a declarat Mihnea Motoc, la Realitatea TV.

 

Despre România în NATO

 

Ministrul a amintit că în Romania există două entități NATO de comandă și control, care definesc tipul de forțe, procesul decizional într-o situație de criză sau de amenințare directă:

"Deci avem structurile de planificare și de comandă. Vom avea — și există toate asigurările în acest sens — până la Summitul de la Varșovia, două planuri pentru România și pentru Bulgaria, planuri de răspuns gradual și (...) care definesc tipul de forțe, procesul decizional care ar fi luat într-o situație de criză sau de amenințare mai directă. Deci, formula aliată de răspuns la aceste scenarii. Deci avem aceste componente, comanda, controlul, planul aliat. Trebuie să vedem exact cărei combinații de forțe și de mijloace li se vor aplica acestea în zona noastra, în partea noastră de Europa", a explicat Mihnea Motoc, la Realitatea TV.

 

Creșterea bugetului apărării dă o impresie de seriozitate

 

"Maniera în care noi ne apropiem foarte credibil de alocarea a 2% - 1,6 anul acesta dacă nu ma înşel – 1,7 credite de angajare, ceea ce înseamnă că putem parcurge până la anul drumul de la 1,5 alocat din 2015 la 2%, ceea ce face obiectul acordului politic girat de preşedintele Românie da o impresie de mare mare seriozitate pentru că arata ca poti sa îţi susţii aceste obiective şi că poţi să te angajezi alături de ceilalţi în tipul acesta de exemple din ce in ce mai complexe, intense, pe care poţi sa îl pui alături de aliaţii pe care îi doreşti alături", a spus Mihnea Motoc.

 

Mihnea Motoc a detaliat şi modificările din interiorul Alianţei Nord Atlantice. El a mai precizat că vor exista programe de instruire pentru eventuale agresiuni asupra unui stat membru al Alianţei.

 

***

 

Relatiile dintre Rusia si Occident au intrat intr-un nou razboi rece, a afirmat sambata premierul rus Dmitri Medvedev, la Conferinta de Securitate de la Munchen.

 

"Putem spune clar: am alunecat intr-o noua perioada de razboi rece", a declarat Medvedev la Conferinta de Securitate de la Munchen, citat de Hotnews, care preia AFP.

 

De asemenea, el a respins acuzatiile ca Rusia ar bombarda tinte civile in Siria ajutandu-l astfel pe Bashar al-Assad in ofensiva sa impotriva opozitiei, așa cum susțin nu doar rebelii sirieni, ci și statele occidentele care participă la coaliția internațională. Acest lucru "nu este adevarat", a spus Medvedev, scrie Reuters.

 

Relatiile dintre Rusia si Occident s-au inrautatit semnificativ după anexarea Crimeei, in martie 2014, si instituirea, in replica, a sanctiunilor economice, de catre UE si SUA.

 

Scutul antirachetă din Europa și conflictul din Siria, cu implicarea în tabere diferite a principalilor adversari - SUA și Federația Rusă - a făcut ca tensiunile să crească la cote alarmante.

 

Premierul Medvedev nu a făcut până acum prea multe declarații referitor la relațiile internaționale ale Rusiei, acestea fiind un capitol lăsat în grija președintelui Vladimir Putin și a ministrului de externe, Serghei Lavrov.

 

Premierul rus Dmitri Medvedev a atenționat în urmă cu două zile că o intervenție străină la sol în Siria ar putea duce la un război interminabil acolo sau chiar la izbucnirea unui "nou război mondial", astfel încât le-a cerut tuturor celor implicați să se așeze la masa negocierilor.

 

Într-un interviu acordat publicației germane Handelsblatt înaintea negocierilor de la Munich pe tema Siria, Medvedev a spus că Rusia și SUA trebuie să facă presiuni asupra tuturor părților implicate în conflict pentru a se ajunge la încetarea focului.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22