Cum a ajuns Biserica să dicteze statului

În România, Biserica se implică activ în­tr-un demers de modificare a Cons­ti­tu­ției, invocând motivații morale.

Sabina Fati 16.02.2016

De același autor

 

 Românii acceptă amestecul Bisericii în treburile statului, ca pe o tradiție de care nu vor să scape, cu atât mai mult cu cât de această dată este vorba despre o soluție preventivă: interzicerea căsătoriilor ho­mo­sexuale (deși nu există niciun proiect de lege de acest fel și nicio presiune din partea societății). Biserica Ortodoxă Ro­mână a stat la început în umbra Coaliţiei pentru Familie, dar, apoi, după ce a vă­zut cât de ușor au fost convinși românii că trebuie să se apere de virtuala familie homosexuală, Patriarhul Daniel a ținut și el să spună că familia „naturală“ trebuie să „reziste“.

 

Mult mai îndrăzneț, fostul mitropolit al Clu­jului, Bartolomeu Anania (1921-2011), vor­bea mai pe șleau despre „pretențiile abe­rante“ ale Europei și tuna despre „gre­șeala“ României de a accepta să in­tre într-o Europă care înseamnă „ho­mo­sexualitatea, viciul, avortul, desfrâul, se­xualitatea, pornografia“, rele pe care „bi­serica, în frunte cu tineretul nostru creș­tin ortodox, le respingem pentru că nu vrem ca cu prețul intrării noastre în Eu­ropa să ne pierdem propria identitate na­ţională“.

 

Discursurile marilor noștri prelați sea­mă­nă mult cu cele ale liderilor Bisericii Or­to­do­xe Ruse, iar convergența crește odată cu tendințele de modernizare și eman­ci­pare care apar în societate. De vină este Ves­tul, care apără dreptul la păcat, atunci când apără diversitatea și le oferă legi egale homosexualilor. În proporție de aproape 80%, românii se opun că­să­to­riilor homosexuale și doar 35% cred că „per­soanele homosexuale, lesbiene şi bi­sexuale ar trebui să aibă aceleaşi drep­turi ca persoanele heterosexuale“ (Euro­barometru 2015). Totuși, de la an la an, aceste procente se modifică, iar românii devin mai toleranți, pe măsură ce se schimbă generațiile.

 

Pe de altă parte, preoții noștri, atunci când vorbesc despre căsătoria „uni­ver­sală“, nu invocă iubirea, ci tradiția și dog­ma: „când Dumnezeu a făcut lumea – spu­ne Patriarhul Daniel -, coroana crea­ţiei Sale a fost familia: bărbatul şi fe­me­ia, care au primit binecuvântarea de a creşte, a se înmulţi şi a stăpâni pă­mân­tul“. Nici pentru elitele conservatoare pen­tru care celula de bază a societății es­te familia tradițională, argumentele nu au legătură cu iubirea sau cu fericirea.

 

Prejudecățile au greutate mai mare de­cât toleranța, iar Biserica se află în riv­a­li­tate cu statul, strânge semnături, ține dis­­cur­suri despre cum trebuie să fie fa­milia, con­vinge statul să se amestece în viața pri­vată a cetățenilor săi. Majoritatea par­lamentarilor ar vota și mâine amen­da­mentul susținut de Biserică: nu există pâ­nă acum niciun partid parlamentar care să fi avut curajul să contrazică Biserica sau prejudecățile generale. La noi, poli­ti­cienii nu au fost nicicând în ultimul sfert de veac avangarda societății, de aceea în­tr-un viitor nu foarte îndepărtat par­ti­de­le tradiționale vor fi înlocuite de for­ma­țiuni mai tinere, care înțeleg în ce parte se mișcă lumea.

 

Majoritatea celor care se opun familiilor ho­mosexuale sau parteneriatelor invocă „pe­ricolul“ la care sunt supuși copiii vir­tualelor cupluri. Despre familia obișnuită, în care violența este acceptată adesea cu resemnare, nu se spun prea multe, nici des­pre femeile obligate să facă munci cas­nice extenuante, nici despre copiii su­puși relelor tratamente de un tată bețiv sau de o mamă isterică. Familia tra­di­țio­nală e bună oricum ar fi, chiar dacă în fi­nal își distruge copiii.

 

În schimb, homosexualii trebuie ținuți la mar­ginea societății, fiindcă nu sunt la fel ca noi. Aceasta este percepția unei ma­jo­rități care a rămas în secolul trecut sau chiar mai devreme. Marile democrații eu­ro-atlantice au adoptat deja căsătoriile în­­tre persoanele de aceleași sex și chiar și Grecia a fost de acord cu parteneriatul între homosexuali, în așa fel încât aceș­tia să se poată moșteni unul pe celălalt, spre exemplu. Pentru că oamenii sunt egali în fața legii, indiferent de orientarea lor se­xuală, de etnie, de limbă vorbită etc.

 

În România nu există o dezbatere se­ri­oasă pornind de la drepturile omului, pen­tru că Biserica este cea care pare să dic­teze politicului în această chestiune.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22