Republica Moldova și modelul capitalismului centralizat

Creată în tumultul anilor ’90, clasa de afa­ceri din Republica Moldova s-a constituit ca parte din stat. Să ne amintim că cel mai mare om de afaceri al Republicii Moldova era, cel puțin la nivelul percepției po­pu­lare, acum mai bine de șase ani, fiul pre­şedintelui, Oleg Voronin. Mai puțini știau atunci că partenerul său era Vladimir Pla­hotniuc, cunoscut de ceilalți businessmeni ca un racket al mediului de afaceri mol­dovenesc. Plahotniuc împreună cu Vo­ro­nin, spuneau cei păgubiți, foloseau ins­ti­tu­țiile statului pentru a prelua, prin șantaj, iar acolo unde nu funcționau amenințările, prin condamnări în instanțe, cele mai im­portante și profitabile afaceri din țară.

Ca urmare însă a revoltelor din aprilie 2009, Plahotniuc schimbă tabăra și intră în rân­durile opozanților lui Voronin, văzut atunci ca unică sursă a răului. Trecând la opo­zanți, Plahotniuc ajută noua coaliție să ajun­gă la putere şi astfel îşi păstrează afa­cerile. Șapte ani mai târziu, în 2016, reu­șeș­te să-și recâștige poziția dominantă pe ca­re o abandonase în 2009. În acești ani, lup­ta sa s-a dus în mare parte cu aliații, ce erau în cadrul acestui sistem și con­cu­renți. Cel mai greu a fost cu cei din PLDM, grupați în jurul lui Vlad Filat, rivalul său încă de pe vremea comuniștilor. În alian­țele AIE, trei partide, PD, PLDM și PL, cu grupurile de afaceri aferente, au încercat să ia cât mai mult de la aliați pentru a-și pu­tea mări propria felie și influență.

Ce s-a întâmplat în ultimii ani este efectul unui sistem în care o clică redusă de po­li­ticieni și oameni de afaceri locali con­tro­lează economia prin taxarea fluxurilor de capital ce intră și ies din țară, acumulând frustrare publică, eliberată apoi periodic prin răbufniri sociale. Acest control este exercitat de monopoluri prezente în toate sectoarele economice şi asigurat cu sus­ți­nerea instituţiilor statului, care sunt con­trolate direct sau prin oameni loiali de ace­iaşi oligarhi. Din aceste monopoluri ad­mi­nis­trate privat, dar protejate politic sunt ex­trase resursele menţinerii sistemului, atât politic, cât şi economic. Din mo­no­polul comerţului şi al altor servicii des­ti­nate populaţiei, al schimburilor şi trans­fe­rurilor la vedere şi ascunse din bănci, din convertiri şi spălări de bani trăieşte bine o clasă redusă de politicieni care asigură aco­pe­rișul (krisha) unor oameni de afaceri ca­re le sunt clienți, rude sau prieteni.

Cu toate acestea, în republică sunt şi oa­me­nii de afaceri străini. Ruşi, ucraineni, ita­lieni, turci, spanioli, sirieni, români fac și ei afaceri, dar le fac cu permisiunea şi cu protecţia celor care dețin funcții în sta­tul moldovean. Sistemul economico-po­li­tic reunește birocrația cu economia, având funcția de a bloca accesul outsiderilor la mi­ca piață moldovenească, iar motivele sunt de multe ori justificate patriotic. Ca­pitalul obținut s-a dus în averi private și, în al doilea rând, a finanțat activitatea ins­ti­tuțiilor statului, tocmai pentru a men­ți­ne fațada unui stat funcțional. Același sis­tem ce controlează fluxurile importante de capital susținând instituţii ale statului a fost împământenit și în Federația Rusă și Ucraina. Dar, spre deosebire de celelalte două ţări, în Moldova fluxurile de capital legate de economia noului stat sunt destul de mici.

Din această cauză, Republica Moldova a ră­mas cu una dintre cele mai slabe rate de in­vestiţii de capital în economie din re­giu­ne şi, prin urmare, a avut cea mai slabă evoluţie economică în perioada post­so­cia­listă, în comparaţie cu ţările din jur. După 1991, investițiile publice și cele din pro­duc­ție s-au făcut în mare parte din fonduri in­ternaționale de asistenţă externe și mai pu­țin de către investitori privați cu un in­teres comercial.

În economia Moldovei, cu greu se găsesc câ­teva firme internaţionale neintermediate de businessmeni locali. Explicaţia la în­de­mână este dezinteresul capitalul mare față de o piaţă aşa de mică. Însă alte țări și mai mici din aceeași zonă (țările baltice, Geor­gia, Slovenia) au fost totuși interesante pen­tru capitalul vestic. Ce face atunci di­fe­rența? Poate tocmai rolul interstițiar pe ca­re Moldova l-a ocupat între diverse piețe, dar care a produs un confort al speculației la nivelul elitelor locale.

Arbitrajul piețelor

Încă de la începuturile capitalismului est-eu­ropean, zeci sau chiar sute de mii de mol­do­veni și-au câștigat existența ca inter­me­diari pe diverse piețe. Puși în fața po­si­bi­lității de a comercializa și de a călători de la Est la Vest și cu acces mai mult sau mai puțin important la resursele nevalorificate ale defunctei economii sovietice, cetățeni de toate calibrele au vândut și cumpărat tot ce se putea: fructe, legume, țigări, te­le­vi­zoare, computere și magnetofoane, oa­meni, materiale de construcții, arme, bani, substanțe chimice și nucleare, legale și ile­gale. Comerțul internațional a fost una din­tre cele mai populare activități eco­no­mice până la criza din 1998.

Acest mod de a acționa se reflecta, apoi, în rolul politic regional pe care clasa de afa­ceri autohtonă o vedea ca fiind cea mai po­trivită pentru Republica Moldova. În ur­mă cu câţiva ani, majoritatea era de acord că Republica Moldova este un pod între Est şi Vest. Cuvântul cel mai des pe care l-am întâlnit la Chișinău era pragma­tis­mul, deci luarea în considerare a tuturor oportunităților, o concepție similară cu cea a arbitrajului în piețe, exact ce făceau co­mercianții moldoveni. „Noi trebuie să ne folosim avantajele de a fi între Ro­mâ­nia şi Rusia, vorbim atât ruseşte, cât şi româneşte, facem afaceri în Rusia, în Ucraina, în România și Europa“, îmi spu­nea în urmă cu câțiva ani un om de afa­ceri prosper și proromân din Chişinău.

Republica Moldova dincolo de rolul interstițiar

Dar această tranzacționare nu s-a oprit doar la piața de mărfuri. În ultimii ani au apărut în presă tot mai multe informaţii cu privire la rolul instituţiilor financiare mol­doveneşti în albirea unor sume enor­me de bani, provenite de la marii oligarhi şi mafioţi ai spaţiului rus (vezi afacerea Gor­bunțov şi cazul Renato Usatîi, relatate pe www.riseproject.ro).

„Eu, când am judecat, m-am uitat ca ma­terialele prezentate să corespundă legii. De fiecare dată venea un băiat mol­do­vean din Chişinău şi-mi prezenta actele precum că părţile implicate în proces nu aveau careva obiecţii. Documentele erau perfectate la cel mai înalt nivel. Eu am urmărit ca în urma ordonanţelor să nu ple­ce bani din ţară. Banii veneau din Ru­sia şi plecau mai departe, în altă ţară“, declara un judecător moldovean implicat într-o schemă de spălare de bani din Ru­sia către UE. Conform unei investigaţii Ri­se Project, era vorba de 20 de miliarde de do­lari transferaţi prin băncile moldoveneşti din Rusia și apoi mai departe în țări din UE.

Spre deosebire de aceste tranzacții, re­cen­tul scandal al dispariţiei unui miliard de dolari șochează prin lipsa de considerație față de propria ogradă. De aceea, cred că acest furt trebuie privit în contextul re­cen­telor schimbări geopolitice din regiune. Ipo­teza pe care o avansez este că războiul din Ucraina a închis în mare parte rolul de intermediar ocupat de Moldova pe di­ver­se piețe și a obligat elitele politice de aici să apeleze la ultima resursă dis­po­ni­bilă – depozitele bancare. În 2014 şi 2015, conform Unimedia, comerţul inter­na­ţio­nal al Republicii Moldova scade vertiginos atât la importuri, cât şi la exporturi. Prin­se în blocajul dintre spațiul ex-sovietic și statele vestice aflate în conflict, elitele din Republica Moldova s-au văzut nevoite să apeleze la puținele resurse interne exis­ten­te: banii din băncile în care statul avea și rol de administrare. A devenit astfel evi­dent că Republica Moldova nu mai poate aplica modelul economico-politic de inter­mediar, care este acum falimentar.

Confruntați din nou cu spectrul revoltei po­pulare la Chişinău, politicienii mol­do­veni discută despre reforme instituţionale şi re­formarea justiţiei. Ceea ce rămâne în­că ta­bu este demonopolizarea economiei și a con­trolului fluxurilor de capital. Pro­ba­bil că spargerea monopolurilor capi­ta­liș­tilor lo­cali nu va putea veni decât din ex­te­rior. O infuzie de capital extern ar putea crea noi piețe și ar putea reseta și jocul po­litic. Deo­camdată, însă, clasa politică din Republica Moldova negociază încă o in­fu­zie de le­gi­ti­mitate politică drapată în ter­meni re­for­ma­tori. Experiența Europei Cen­trale și de Est ne arată însă că reformele nu pot fi sus­ți­nu­te fără un sprijin real lo­cal și extern.

Deocamdată, capitalul vestic cu potenţial ino­vator şi de ocupare suplimentară a for­ţei de muncă este ținut la distanță de sis­te­mul krishei politice. Lucru vizibil și la ni­velul discursului politic. Până în prezent, reformele instituționale au fost prezentate în buna tradiție sovietică în termeni biro­cratici. Ele se rezumă la bifarea de fațadă a unor condiții instituțional-legislative „mo­dernizatoare“.

De 25 de ani, această practică a funcționat în interesul unei birocrații autohtone care a trăit din renta aplicată fluxurilor co­mer­ciale prin intermediul noilor oameni de afa­ceri. Dar, în condițiile actuale, când ba­za de extragere se diminuează, efectul es­te consolidarea şi mai dură a mono­po­lu­ri­lor. Concomitent, are loc diminuarea nu­mă­rului de rețele cu acces la funcții poli­ti­ce, ceea ce grupurile îndepărtate de la pu­tere o resimt ca o instaurare a unui sistem autoritar. Oligarhul cel mai abil în acest mecanism s-a dovedit a fi Vladimir Pla­hot­niuc. Odată cu diminuarea resurselor, aces­­ta se vede nevoit a-i îndepărta pe ve­chii aliați și concurenți din funcții po­li­tice, tocmai pentru a putea controla re­sur­sele care se diminuează rapid. Speranţa lui și a celor rămași la putere este ca mo­no­polurile să poată fi menţinute prin sa­cri­fi­carea unora și prin tergiversarea reacției populare, până la găsirea de noi resurse.

Prima versiune a acestui articol a fost publicată pe platzforma.md.