Pe aceeași temă
Sindicatul Național al Funcționarilor Publici – SNFP transmite într-o scrioare deschisă prezentată de Digi 24 că e nevoie de legi solide pentru aplicarea corectă a legilor. Sindicatul “critică lipsa asumării responsabilității oamenilor politici de prim rang, față de legile strâmbe și nedrepte pe care funcționarii publici din cadrul ANAF trebuie să le aplice”.
“Este ușor să vă ascundeți în spatele funcționarilor publici, dând vina pe ei atunci când un contribuabil precum un post de televiziune important, cu impact în conservarea sau știrbirea imaginii dumneavoastră, precum Antena 3, critică nedreptatea pe care o lege aprobată și promulgată de domniile voastre o creează, dar, mai greu este să spuneți că legea este proastă și că dumneavoastră, prin aparatul guvernamental, obligați funcționarii, în spatele cărora ieri v-ați ascuns, să o aplice”, mai transmite SNFP, potrivit sursei citate.
La începutul acestei săptămâni, ANAF le-a dat la dispoziție cinci zile celor de la Antena Group pentru a părăsi sediul. Fiscul execută ordinul dat de o sentință judecătorească definitivă pentru recuperarea prejudiciului din dosarul privatizării frauduloase a Institutului de Cercetări Alimentare, cauză în care a fost condamnat la închisoare mogulul Dan Voiculescu.
Potrivit unui comunicat emis de ANAF: "Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, în calitate de organ de valorificare, împuternicit conform prevederilor O. G. Nr. 14/2007, ca reprezentant al statului român – proprietar al imobilelor ce au fost confiscate și trecute în proprietatea privată a statului, libere de orice sarcini, în baza unei sentințe judecătorești, a notificat astăzi, 15.02.2016, în scopul evacuării, persoanele juridice care ocupau imobilele anterior menționate.
Notificarea de evacuare s-a realizat în vederea punerii în executare a sentinței penale nr. 701/26.09.2013, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 888/A/08.08.2014, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a II-a penală.
Termenul pe care îl au la dispoziție persoanele notificate este de cinci zile lucrătoare de la data notificării, așa cum este reglementat la art. 1039 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările ulterioare", transmite ANAF.