Un film documentar despre drama refugiaților a câștigat ”Ursul de Aur”

Fara Autor | 22.02.2016

Ursul de Aur, trofeu acordat celui mai bun film al Berlinalei, a fost acordat sâmbătă documentarului italian "Fuocoammare" al regizorului Gianfranco Rosi, care prezintă drama migranților ajunși în insula Lampedusa. Două filme românești au fost premiate la Festivalul de la Berlin.

Pe aceeași temă

 

Fără voce din off și fără comentariu, "Fuocoammare" arată în paralel viața zilnică a locuitorilor insulei italiene și pe cea a miilor de migranți care sosesc pe mare, în condiții catastrofale, mulți pierzându-și viața.

 

Regizorul Gianfranco Rosi s-a documentat atent pentru film, intrând profund în viața de pe Lampedusa. El a însoțit paza de coastă care vine în ajutorul migranților de pe ambarcațiuni aflate în dificultate și arată în film operațiuni în cadrul cărora bărbați cu măști și combinezoane de protecție evacuează unul câte unul refugiații și cadavrele de pe vasele supraîncărcate. Regizorul prezintă apoi sosirea migranților, găzduiți în centre de primire și primind asistență medicală, relatează Agerpres.

 

"Sper că acest film va putea contribui la înțelegerea faptului că nu este normal ca oamenii să moară venind la noi", a declarat Gianfranco Rosi la primirea premiului.

 

 

Gianfranco Rosi a primit în 2013 Leul de Aur al Festivalului de la Veneția pentru documentarul "Sacro GRA" despre cei care trăiesc în apropierea șoselei de centură romane.

 

Berlinala este un festival cinematografic implicat în mod tradițional în actualitatea politică și drepturile omului. Anul trecut, ”Ursul de Aur” a fost decernat filmului "Taxi Teheran", al cineastului disident iranian Jafar Panahi, turnat clandestin în Iran.

 

Și în acest an juriul a onorat cinematografia asiatică. Premiul Alfred Bauer, acordat anual "unui film care deschide noi perspective în arta cinematografică", a revenit peliculei "Hele Sa Hiwagang Hapis" (Un leagăn cu un mister dureros) a cineastului filipinez Lav Diaz, creație ambițioasă în alb-negru de peste opt ore despre istoria Filipinelor la sfârșitul secolului al XIX-lea.

 

Avem și doi premianți români

 

 

„Ilegitim”, de Adrian Sitaru, singurul lungmetraj românesc prezent în selecţia oficială a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin, a câştigat Premiul C.I.C.A.E. - „Confédération Internationale des Cinémas d’Art et d’Essai” (Confederaţia Internaţională a Cinematografelor de Artă).

 

Pelicula ''O noapte în Tokoriki' al regizoarei Roxana Stroe a primit ''Premiul special pentru scurtmetraj'' la secțiunea Generation 14plus a Festivalului.

Juriul secțiunii pentru tineret a atribuit această distincție peliculei românești pentru tonul aparte și pentru maniera ''superbă de realizare și de narare a poveștii'' și pentru ''mesajul urgent, spus din inimă'' al filmului, potrivit paginii oficiale a evenimentului, https://www.berlinale.de. A fost, de asemenea, remarcată ''punerea în scenă cu umor, lipsită de dialoguri și folosirea ironică a muzicii'' din scurtmetrajul care prezintă strălucit ''o dragoste inacceptabilă în Europa rurală și repercusiunile ei''.

 

Lista completă a câștigătorilor

 

Ursul de aur pentru cel mai bun film: FUOCOAMMARE (FIRE AT SEA), regia Gianfranco Rosi

 

Ursul de argint (premiul juriului) pentru cel mai bun film: SMRT U SARAJEVU (DEATH IN SARAJEVO), regia Danis Tanović

 

Premiul Alfred Bauer: HELE SA HIWAGANG HAPIS (A LULLABY TO THE SORROWFUL MYSTERY), regia Lav Diaz

 

Ursul de argint pentru cel mai bun regizor: Mia Hansen-Løve for L’AVENIR (THINGS TO COME)

 

Ursul de argint pentru cea mai bună actriță: Trine Dyrholm în KOLLEKTIVET (THE COMMUNE)

 

Ursul de argint pentru cel mai bun actor: Majd Mastoura în INHEBBEK HEDI (HEDI)

 

Ursul de argint pentru cel mai bun scenariu: Tomasz Wasilewski pentru ZJEDNOCZONE STANY MILOSCI (UNITED STATES OF LOVE)

 

Ursul de argint pentru cea mai bună contribuție artistică: CHIANG JIANG TU (CROSSCURRENT), regia Mark Lee Ping-Bing

 

Cel mai bun film de debut: INHEBBEK HEDI (HEDI), regia Mohamed Ben Attia

 

Ursul de aur pentru cel mai bun scurtmetraj: BALADA DE UM BATRAQUIO (BATRACHIAN’S BALLAD), regia Leonor Teles

 

Ursul de argint (premiul juriului) pentru cel mai bun scurtmetraj: A MAN RETURNED, regia Mahdi Fleifel

 

Premiul Audi pentru cel mai bun scurtmetraj: JIN ZHI XIA MAO (ANCHORAGE PROHIBITED), r. Chiang Wei Liang

 

 

 

 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22