De același autor
Premisa de la care pleacă negaţionismul este că un popor a inventat, a simulat sau a exagerat răul şi că nenorocirea trăită e o fabulaţie. Un om sau un popor în stare de o astfel de faptă este, simplu şi inevitabil spus, josnic. Să recurgi la o invenţie clădită pe suferinţă pentru a obţine un avantaj ţine de un simţ malefic mai profund decât răul evocat.
Negaţioniştii şi gama căreia îi aparţin afirmă că evreii ultimelor decenii au creat un copleşitor sistem de propagandă, bazat pe o minciună. Că au contribuit (într-un perfid scenariu mondial) cu bani, energie, devotament, răbdare şi multă forţă de convingere la o realitate impusă lumii întregi şi devenită marcă: moştenirea şi amintirea Holocaustului. Pentru negaţionişti, memorialele care se înalţă în multe locuri ale lumii sunt o insultă la adresa adevărului. Pentru cei care susţin că Holocaustul a existat, dar că nu a fost atât de grav, că nu se poate vorbi de un adevărat genocid, că nu au existat camere de gazare şi că, pe scurt, evreii hiperbolizează intensitatea suferinței trăite, memorialele sfidează morala. La fel precum o face orice pretenţie materială a supravieţuitorilor şi a rudelor lor. Este adevărat că despăgubirile nu pot anula amintirea suferinţei, dar ele rămân singurul instrument al justiţiei umane, singura măsură a demnităţii, în urma răului produs. Ele sunt o timidă, dar normală încercare de a alina, un gest pământesc desăvârşit doar de justiţia divină. În plus, drepturile la despăgubire ale victimelor unei persecuţii sunt o chestiune strict juridică, departe de emoţii şi părtiniri.
Negaţioniştii îi acuză pe evrei de o voluptate a suferinţei, instrumentată ingenios pentru a obţine noi şi noi beneficii. Cât de perversă poate fi mintea unor oameni care practică, neîncetat, o astfel de malversaţiune te-ai putea întreba, citind acuzaţia negaţioniştilor. Dar cât de perversă este mintea celor care o intuiesc şi o demască în mod fals, cu o meschinărie bolnavă, grăbită să descopere escrocul, acolo unde, în fapt, se află victima? Despre fantasmele negaţioniste, ce descind din marea familie a teoriei conspiraţiei, se scrie des, în general admirativ sau cel puţin într-o notă ce trădează interesul. Despre josnicia lor, proiecţie a unui suflet la fel de hidos precum sufletele naziştilor, nu se scrie suficient de răspicat. Atât cât să ne amintim atunci când întâlnim o victimă a Holocaustului sau un monument, sau când înţelegem că demnitatea trebuie salvată de mânjiri calomnioase.
În frenezia lor obscenă de a descoperi intriga, negaţioniştii sugerează că mintea evreilor (pe care o suspectează implicată în planuri de conducere a lumii) este neobosită în ingeniozitate. Interesant este că detractorii care recunosc existenţa Holocaustului nu îşi pun problema cum o astfel de minte a fost incapabilă să oprească maşinăria nazistă. Cum ea, motorul tuturor conspiraţiilor lumii, nu a putut evita propria nenorocire. Desigur, dacă şi-ar pune, totuşi, problema, aici ar interveni, spre lămurire, negaţioniştii care susţin că genocidul este fictiv şi că evreii au înscenat totul, pentru a-şi justifica planurile sioniste. Şi confuzia alimentată de imoralitate continuă, precum o orgie a judecăţii. E ştiut, de altfel, că tocmai argumentele raţionale, care le contrazic, flagrant, tezele, îi stimulează şi mai mult pe teoreticienii conspiraţiei. Ei au capacitatea rară de a deturna orice obstacol adus de logică şi de a-l transfoma în pilon al propriilor scenarii absurde.
O instanță extravagantă a negaționismului a fost celebrul concurs internaţional de caricaturi despre Holocaust organizat de un cotidian iranian, în 2006, ca reacție la scandalul provocat, în întreaga lume musulmană, de publicarea în cotidianul danez Jyllands-Posten a caricaturilor care îl ironizau pe profetul Mohammed. Abil disimulată sub aparența dreptului la liberă expresie, inițiativa și-a dovedit rapid perfidia – organizatorii urmau să ia notă de reacția Occidentului apărător al libertății presei, suspectându-l a priori de respingerea și denunțarea demersului negaționist propus de concurs.
Paternitatea evenimentului nu a surprins. Ca dușman autoproclamat al Israelului și ca susținător direct al terorismului împotriva sa, Iranul se afirmase prin vocea președintelui Mahmud Ahmadinejad, cel care avea să declare, intrând în istoria negaționismului recent, că Holocaustul este „o minciună bazată pe presupoziţii mistice şi de nedovedit“. Este de remarcat, însă, succesul mondial al concursului care invita, entuziast, la estetizarea genocidului, stimulând imaginația caricaturiștilor, într-un joc plăcut și amical, răsplătit cu un premiu de mii de dolari. Participanții și-au îndeplinit sarcina, onorând toată galeria negaționistă cunoscută – de la „mitul“ camerelor de gazare la „exploatarea“ Holocaustului și la analogia între naziști și armata israeliană. Anul acesta, elanul artistic cunoaște o nouă culme – Iranul va găzdui un alt concurs de negare, ridiculizare și mistificare a Holocaustului, mărind miza cu un premiu anunțat de 50.000 de dolari.
În România, tărâm fertil al teoriei conspirației și gazdă a unui antisemitism avuabil doar în funcție de circumstanțe, negaționismul este comod instalat și greu de combătut. Dacă nu e subiect de glume, de ironie sau de batjocură, evocarea Holocaustului poate servi, după ocazie, drept instrument de umilire a evreilor sau a statului Israel, deseori fiind plasată în derizoriu. Mai mult, ea își găsește uneori contexte meschine care justifică rolul Holocaustului ca pedeapsă binemeritată a poporului evreu.
Revizionismul instalat după căderea regimului comunist, grație căruia figura mareșalului Antonescu a dobândit dimensiuni cvasi-mitice, a consolidat cu succes tentația negaționistă. În această lumină, ideea existenței Holocaustului pe teritoriul României a fost categoric respinsă de publicul larg. Denunțată insistent, la începutul anilor 2000, de către Muzeul Memorial al Holocaustului din SUA și diferite organizații evreiești, ea s-a ciocnit nu doar de un antisemitism atavic, ci și de convingerea tradițională că natura bună și generoasă a românului este profund incompatibilă cu comiterea unor atrocități. După cum remarca istoricul și profesorul Liviu Rotman, vina a fost atribuită, cu lejeritate, altora – „ungurilor sau germanilor, dar niciodată românilor, în ciuda dovezilor numeroase“.
Acum mai bine de un deceniu, investigația comisiei independente de studiere a rolului României în persecuția antisemită din timpul celui de al doilea război mondial, conduse de Elie Wiesel, a dezvăluit un adevăr nedigerabil pe care mulți preferă și azi să-l sortească uitării: „România a comis genocid împotriva evreilor. Supraviețuirea evreilor în anumite părți ale țării nu modifică această realitate“. Potrivit Institutului Yad Vashem, în total, între 380.000 și 400.000 de evrei au fost uciși în regiuni controlate de români, în timpul dictaturii antonesciene.
Incontestabile și copleșitoare, dovezile nu au părut să schimbe radical cursul lucrurilor într-o țară în care bustul lui Antonescu încă era așezat pe soclu. La fel cum nu a scandalizat faptul că violența împotriva evreilor nu a fost doar produsul unor ordine militare, ci și rezultatul intervențiilor prompte ale civililor. Cu alte cuvinte, atrocitățile comise de români împotriva evreilor nu își meritau numele de genocid. În viziunea multora – printre care unii intelectuali și lideri politici ai momentului –, ele au fost derapaje sau incidente care n-au cunoscut, în niciun caz, barbaria nazistă și, prin urmare, orice acuzație care implică magnitudinea persecuției este nefondată. Probabil că relativizarea cruzimii și a conceptului de moarte industrială se insinuează firesc într-o societate în general netulburată de examene colective de conștiință, iar miturile naționale care intervin salutar desăvârșesc demersul. Astfel, la sânul unui relativism moral comod, proliferează afirmații consolatoare, precum sofismul devenit antologic enunțat de Răzvan Theodorescu, în epoca în care ocupa funcția de ministru al Culturii: „În România nu a avut loc un Holocaust, dar România, prin Guvernul Antonescu, a participat la Holocaust“. Și astăzi, mulți români continuă să manifeste o reticență extremă în a condamna sau măcar a recunoaște participarea țării lor la genocid, preferând realități edulcorate și imposibil de confirmat istoric.
Cei care văd în evocarea neîncetată a Holocaustului ipocrizie şi mistificare, în loc să vadă povara suferinţei, sunt orbi la esenţa tragediei. Lor le lipsesc coordonatele care îl definesc pe omul normal: compasiunea şi repulsia faţă de răul provocat unui seamăn. Mai mult, negaţioniştii care vorbesc, fără ruşine, de „o industrie a Holocaustului“ scriu cărţi despre despăgubiri însemnate şi alte avantaje oferite victimelor şi se îmbogăţesc peste noapte, făcând exact demersul de care îi acuză pe evrei – exploatarea Holocaustului. Iar când aceşti autori de bestseller-uri de teoria conspiraţiei în forma sa cea mai sălbatică sunt evrei, ceilalţi negaţionişti îşi văd confirmate acuzaţiile şi elogiate demersurile. Se cunoaşte cel puţin un caz celebru, perversitatea fiind cu atât mai scandaloasă, cu cât autorul este fiul unor supravieţuitori. Profesorul şi politologul evreu american Norman Finkelstein şi-a asigurat reputația mondială afirmând în volumul său, Industria Holocaustului, că amintirea acestui genocid este exploatată ca „armă ideologică“. Aşa cum se întâmplă de fiecare dată când mai descoperă, jubilând, câte un self-hating Jew, publicul negaționist l-a aclamat, transformându-l pe acest susținător declarat al organizației teroriste Hezbollah într-un semizeu al denunțării „mitului“ Holocaustului şi brav critic al acțiunilor militare israeliene împotriva palestinienilor. De la tribunele de unde îşi distribuie vituperațiile, Finkelstein întreține strălucit obsesia antisionistă şi convingerea predilectă – aperitivul multor discuții între pseudo-experți în geostrategie – că evreii americani dirijează politica externă a Statelor Unite.
Circumscrisă endemicei teorii a conspirației, a cărei perenitate nu cunoaște etnie sau limbă, obscenitatea negaționismului pare să nu îi scandalizeze pe mulți. Dar, atât timp cât printre noi încă există supraviețuitori ale căror brațe înseriate mărturisesc oroarea trăită, iar în spatele nostru se întinde o groapă comună cu șase milioane de morți, refuzul de a recunoaște una dintre dramele umanității ne condamnă să ne pierdem însuși dreptul la umanitate.
 - Copy.jpg)
![articles[0].title](https://revista22.ro/storage/storage/media/2025/06/Karol Nawrocki polonia.jpg)
![articles[0].title](https://revista22.ro/storage/storage/media/2025/05/Foto Laura Stefan.jpg)
Comentarii 13
Valentin - 09-03-2019
Vasile Popa: Adevarat ce spuneti.
RăspundeValentin - 09-03-2019
Adevarat!
RăspundeVasile Popa - 03-03-2016
Respect suferinta dumneavoastra. Dar daca nu puteti vorbi despre Holocaust din cauza emotiei care va copleseste, justificata cred eu, nu puteti vorbi de "ratiune". Poate ca in locul dumneavoastra ar trebui sa vorbeasca cei care nu sunt marcati emotional, care pot "rationa la rece" cum se spune. A jigni pe cei pe care nu ii cunoasteti nu va ajuta cauza. Din contra.
RăspundeTiberiu Roth - 02-29-2016
Nu am auzit până azi de Justina Irimia.Am aflat de dânsa azi,citind-ui întâmplător articolul cu un titlu inspirat ”Despre negaționism sau siluirea rațiunii”. Eu sunt un evreu bătrân,care și-a pierdut întreaga familie ,pe linie maternă,în Holocaust Au fost deportați dela Satu-Mare bunici,unchi,mătuși,veri.Copii și bătrâni ,bărbați și femei .Aproape 20 de persoane 20 dei de oameni.Nu a rămas nici-un suflet viu al familiei de odinioară.Nimeni nu știe cum au murit .Gazați sau împușcați sau de epuizare sau de foame.Eu nu pot vorbi de Holocaust pentru că mi se pune un nod în gât. După 72 de ani de când familia mea a fost măcelărită și cine își poate imagina ce chinuri și umilințe au avut de îndurat. Negaționism? Ce mizerie umană ! Și purtătorii ei de cuvânt ce indivizi josnici! Mi-a făcut bine să citesc rândurile scrise de Justina de care nu am auzit până azi E o rază de speranță că poate s-a născut o nouă generație care să protejeze Omenirea și omenia de ”siluirea rațiunii”.
RăspundeVasile Popa - 02-26-2016
Hannah, eu nu v-am insultat si astept acelasi comportament decent de la Dvs. Nici Dvs nu ati fost in lagar ca sa stiti cum a fost, ci tot de la altii credeti ca stiti. Asa cum am crezut si eu timp de decenii. L-ati citi pe Paul Rassinier, Minciunilel lui Ulysse? Cum puteti acuza pe cineva de rea vointa daca nu l-ati citit? Cat despre marturiile celor ce au fost in lagare, este bine stiut ca au fost multe adevarate dar si multe mincinoase. Acestea incercau fie razbunarea, fie obtinerea de notorietate, avantaje materiale ori prin publicarea de carti ori prin despagubirile materiale platite de Germania. Nimic nu a ramas nepatat de bani. La fel s-a intamplat si la noi cu revolutionarii, nimic tipic evreilor. Din pacate, in loc sa raspundeti la argumentele negationistilor, ei se numesc revisionisti pentru ca nu neaga suferinta evreilor, cum fals sustineti, ci doar incearca sa separe adevarul de minciuna si de necunoscut, preferati insulta. Doar cateva exemple: sapunul din grasime evreiasca si lampile cu abajur din piele evreiasca, dovedite de mult ca falsuri istorice. Nu intru in controversa cu camere de gazare, dar stiti foarte bine ca propaganda americana a prezentat camera de despaduchiere a hainelor de la Dachau ca o camera de gazare umana. Doar datorita revizionistilor s-au corectat. Cat despre marturiile femeii care pretinde ca a scapat dintr-o camera de gazare ce sa mai spunem? La fel si cu ordinele lui Hitler pentru exterminarea evreilor, care nu au existat, dupa cum a recunoscut pana si cel mai mare specialist in Holocaust, Raul Hilberg. Dar cand revisionistii sunt amenintati cu moartea, batuti in plina strada si chiar in tribunalul din Paris sub ochii politistilor, cum a fost Robert Faurisson, cand studentii sunt arestati pentru teza de doctorat cum a fost Rudolf Germar, cand multi profesorii sunt hartuiti si dati afara din universitati, cand se pune recompensa pe de 25.000 dolari pentru uciderea unui tanar pasionat de istorie ca David Cole, cand casele si bibliotecile lor sunt incendiate, sau cand se arunca bombe in apropierea lor, cand librariile sunt santajate ca sa nu vanda cartile lor si obligate sa le incendieze, cand editurile sunt fortate sa nu publice aceste carti, iar cei care le publica sunt amendati si incarcerati, deci cand se folosesc toate mijloacele murdare pentru a apara folclorul Holocaustul, ceva este suspect. Aici mentionez si legislatia care condamna revisionismul cu inchisoarea pentru delictul de opinie, ceva firesc doar intr-o dictatura. Nu poti spala rufele cu apa murdara. Si apoi nu a-ti raspuns la intrebarea cum se face ca 6 milioane minus 2.5 milioane egal tot 6 milioane. Ar trebui sa ma mir de la cineva care foloseste o alta stampila insultatoare din arsenal, acela de antisemit?
RăspundeHannah - 02-25-2016
V. Popa: "Nu este spatiu aici sa dezbatem toate elementele folclorului numit Holocaust" "Stampila este eficienta pentru ca este mai usor sa insulti un om decat sa il combati cu argumente bazate pe realitati." Sunteti perfecta ilustrare a tezei articolului. Negationismul si antisemitismul sunt fara leac. Cât despre fapte, altele decât marturiile aduse de cei care eliberat lagarele si de supravietuitori, unii mari scriitori pe Primo Levi, de unde le stiti dvs mai bine ? De la negationisti, fireste, de care va leaga fire de dvs stiute. De ce Revista 22 nu modereaza asemenea otravuri, nu prea înteleg.
RăspundeVasile Popa - 02-25-2016
"Nimeni cu scun la cap nu vrea sa ajunga la inchisoare pentru niste vorbe spuse in vant." Intr-adevar. Asta este definitia lasitatii.
RăspundeFlorin - 02-24-2016
Astfel de subiecte dau Revistei 22 o identiatae foarte precisa in peisajul confuz al presei "romanesti". Apropo, nu e ilegal sa fi "negationist"? Un subiect mai mult theoretic... Nimeni cu scun la cap nu vrea sa ajunga la inchisoare pentru niste vorbe spuse in vant...Repect pentru cei care au implementat aceasta legislatie!
Răspundeprofesoru - 02-24-2016
Diana, ceea ce pentru tine e fapt, pentru alţii e mit. Sunt unii care cred că Hitler nu a murit în bunker, ci a fugit în America de Sud. Alţii spun că oamenii n-au ajuns pe Lună, că imaginile cu aselenizarea sunt în realitate filmate în deşertul Nevada. Alţii cred că turnurile gemene au fost doborâte de americani, ca să aibă un pretext pentru invadarea ţărilor arabe. Nu insist, e plin internetul. În această lungă listă se înscriu şi cei care neagă Holocaustul. Invers, ceea ce pentru tine e mit, pentru alţi oameni e fapt: Yeti, OZN-urile, Dumnezeu etc. Pur şi simplu aşa funcţionează mintea umană. Poţi să te miri, sau să te amuzi de teoriile respective. Revolta nu-şi are însă locul aici. Am spus, nu e vorba de nimic monstruos în negarea Holocaustului. E una din multele teorii conspiraţioniste care au atâta succes. Am spus şi care sunt adevăraţii monştri: cei care justifică Holocaustul.
RăspundeDiana - 02-24-2016
Sa zicem ca poti avea o opinie despre o abstractiune (bine, frumos...) sau despre diferite felul in care poate evolua ceva, despre viitor (eu cred ca ar fi bine sa...). Poti judeca si vinovatia, incercand sa intelegi cum de s-a intamplat ceva. Dar cum se poate numi opinie negarea unui fapt? E vorba de o opinie daca a existat sau nu Stefan cel Mare? Daca in 1859 si-au ales doua tari acelasi domnitor? Putem opina ca Regele Mihai nu a fost rege? Un jurat sau un judecator au opinii legate de implicarea cuiva in realizarea unei crime sau a unui furt. Odata ce crima s-a constatat, judecatorul nu vine sa spuna ca in opinia lui, victima traieste, fiindca el are drept de opinie.... Pot si eu sa am o opinie prin care sa neg existenta strabunicilor dvs, de exemplu? Sa spun ca nu au existat niciodata, deci nu conteaza cum au murit - violent sau de moarte buna? Imi cer scuze pentru ipoteza socanta, dar despre asta e vorba - nu ai voie sa negi oameni si fapte.
RăspundeDiana - 02-24-2016
Sa zicem ca poti avea o opinie despre o abstractiune (bine, frumos...) sau despre diferite felul in care poate evolua ceva, despre viitor (eu cred ca ar fi bine sa...). Poti judeca si vinovatia, incercand sa intelegi cum de s-a intamplat ceva. Dar cum se poate numi opinie negarea unui fapt? E vorba de o opinie daca a existat sau nu Stefan cel Mare? Daca in 1859 si-au ales doua tari acelasi domnitor? Putem opina ca Regele Mihai nu a fost rege? Un jurat sau un judecator au opinii legate de implicarea cuiva in realizarea unei crime sau a unui furt. Odata ce crima s-a constatat, judecatorul nu vine sa spuna ca in opinia lui, victima traieste, fiindca el are drept de opinie.... Pot si eu sa am o opinie prin care sa neg existenta strabunicilor dvs, de exemplu? Sa spun ca nu au existat niciodata, deci nu conteaza cum au murit - violent sau de moarte buna? Imi cer scuze pentru ipoteza socanta, dar despre asta e vorba - nu ai voie sa negi oameni si fapte.
RăspundeVasile Popa - 02-23-2016
Care dintre argumentele asa-zisilor negationisti sunt gresite? Nu le combateti pentru ca nu le-ati citit cartile, ci doar recenziile. Negationismul este o stampila lipita de profesoara Holocaustului Deborah Lipstadt, prin care ii ataca personal pe cei ce incearca sa desluseasca aspectele controversate ale Holocaustului. Stampila este eficienta pentru ca este mai usor sa insulti un om decat sa il combati cu argumente bazate pe realitati. Odata aplicata, ca prin minune, intrebarile "insultatoare" ale negationistului nu mai trebuie raspunse. Aceasta stampila are evident rolul de a falsifica istoria: evreii au voie sa relativizeze in avantajul lor, dar ne-evreii, nu au voie sa relativizeze nimic. Dar chiar stampila de negationist este un fals. Negationistii nu neaga tragedia evreilor, nici numarul foarte mare de evrei care au suferit. Ei doar scot la suprafata falsurile si inconsistentele legate de Holocaust. Dar prin atribuirea lor a acestei caracterizari rusinoase, se spera ca nimeni nu le va da atentie. Cine sunt parintii negationismului? Unul este Paul Rassinier, comunist din Rezistenta franceza, internat la Buchenwald si Dora pentru ca a ajutat evrei francezi sa scape din Franta nazista. Cand a auzit de camerele de gazare din lagare, a ramas surprins, pentru ca el nu a auzit de asa ceva. I-a contactat pe toti ce faceau afirmatii publice despre Holocaust, si din discutiile cu ei a realizat ca nimeni nu a vazut asa ceva, ci doar a auzit de la cineva care a auzit de la altcineva. De aici diversi profesori universitari au demontat divesele aspecte ale Holocaustului, motiv pentru care si-au pierdut slujbele ca represalii. Este greu sa ii faci pe consirationisti sa accepte ca toate legile ce pedepsesc negarea Holocaustului nu au nici o legatura cu evreii din comisiile Wiesel si sustinute de evreii din Congresul american care in fiecare an aduc motiuni in acest sens. Nu este spatiu aici sa dezbatem toate elementele folclorului numit Holocaust. Dar ca mostra de matematica relativista holocaustologica, incercati sa demonstrati cum se face ca desi cifra oficiala a victimelor Holocaustului a fost 6 milioane, iar numarul mortilor inscris pe placuta comemorativa de la Auschwitz a scazut de la 4 milioane la 1.5 milioane, numarul total de victime a ramas tot 6 milioane. Cine relativizeaza aici? Daca tot aducem vorba de manipulare, prin asocierea expozitiei de caricaturi cu negationismul, se incearca iarasi discreditarea lor nu prin atacarea argumentelor acestora ci prin asocierea cu un regim nepopular, adeptul negationismului din interese geopolitice si ignoranta. Cat despre evreii ca Dl. Finkelstein, care isi iau in mod constient povara greu de suportat a adevarului, evreii neaosi au o alta insulta: "self-hating Jew". Asta explica tot.
Răspundeprofesoru - 02-23-2016
"refuzul de a recunoaște una dintre dramele umanității ne condamnă să ne pierdem însuși dreptul la umanitate." "Despre josnicia lor, proiecţie a unui suflet la fel de hidos precum sufletele naziştilor, nu se scrie suficient de răspicat." Well, well, well. Ce avem noi aici? Autoarea face o confuzie intre cei care neaga Holocaustul si cei care ii fac apologia. Confuzia e vizibila prin introducerea intr-un articol despre negationism a frazei "Mai mult, ea își găsește uneori contexte meschine care justifică rolul Holocaustului ca pedeapsă binemeritată a poporului evreu." Apologetii Holocaustului sunt desigur monstrii de care vorbeste autoarea. Negationistii nu sunt. Ei au teoria lor conspirationista in care cred, asa cum cred unii ca vaccinurile sunt nocive sau ca Pamantul este plat. Asa cum constata autoarea, teoria negationista e preluata si de cativa evrei. E o diferenta enorma intre negarea Holocaustului (care este o opinie, eronata dar opinie) si apologia lui (care este incitare, infractiune, si trebuie condamnata). Negarea e intr-un fel tocmai opusul apologiei. Sper ca opinia mea ca negationistii nu sunt monstri nu ma face sa-mi pierd si eu, in ochii autoarei, "dreptul la umanitate".
Răspunde