Şi totuşi, Televiziunea Română...

Brindusa Armanca 23.02.2016

De același autor

De ce nu le pasă politicienilor de mediile publice? Fiindcă, după ani de aservire prin politizarea sistemului, au căpătat siguranţa că, oricum, TVR şi SRR nu le ies de sub călcâi, deci rămân la dispoziţia puterii.

 

Apelul disperat al conducerii interimare a TVR, lansat în aceeaşi zi cu descinderea ANAF la sediul confiscat al trustului Intact, n-a avut ecou. Senatorii s-au aliniat sub paloşul scos din teacă al lui Tăriceanu pentru a împiedica aplicarea unei sentinţe definitive îm­potriva infractorului Voi­cu­les­cu, PSD s-a indignat alături de Dragnea împotriva jus­ti­ţiei, Cioloş a oscilat, iar pre­şe­dintele Iohannis s-a făcut de poveste luând partea „li­ber­tăţii de expresie“ acolo unde nu era vorba decât de liber­tatea de a respecta deciziile justiţiei. Antenele şi-au făcut cu emfază numărul mizerabil, dim­preună cu „electoratul“ lor precar, iar mari oa­meni ai patriei, politicienii abonaţi, de la eu­roparlamentari ca Norica Nicolai, Renate We­ber sau Mircea Diaconu la deputaţi şi senatori, membri CNA cum e Radu Călin Cristea, pre­şedintele ICR, Radu Boroianu, până la actori, foşti miniştri, oengişti şi sindicalişti de con­junctură s-au bălăcit cu saltimbancii în apele tulburi ale Antenelor. Despre televiziunea pu­blică, aflată luni, 15 februarie 2016, în situaţia de a nu putea achita salariile angajaţilor, s-a dis­cutat în paranteză, ca să nu se spună că nu. Deşi nu Antenele se află sub control par­lamentar, totuşi pe aleşii neamului i-a durut în cot de scrisorile deschise, de solicitările, ape­lurile şi, până la urmă, de falimentul TVR, cum continuă să se de­zin­te­reseze de incompatibilităţile şi abuzurile din radioul public, care ar trebui igienizat ur­gent. De ce nu le pasă poli­ti­cie­nilor de mediile publice? Fiindcă, după ani de aservire prin politizarea sistemului, au căpătat siguranţa că, oricum, TVR şi SRR nu le ies de sub călcâi, deci rămân la dis­po­ziţia puterii. Mediile private trebuie cum­părate, băgate în seamă, pupate, vezi cazul re­cent al Antenelor. În plus, audienţele pră­bu­şite ale televiziunii publice nu sunt, pentru mo­ment, interesante pentru politicienii ahtiaţi după notorietatea aducătoare de voturi. Mai bine la circ. Banii cetăţenilor din taxă, mi­siu­nea publică rezervată mediilor publice în toa­tă Europa, asta nu contează.

 

Fiindcă au apărut voci supărate, de la Senat s-a aruncat în spaţiul public un proiect de mo­dificare a Legii 41/1996 a SRR şi SRTV, ela­borat discret, din câte ştim, la TVR. El aduce câ­teva schimbări necesare, cum ar fi sepa­ra­rea managementului de Consiliul de Admi­nis­traţie, impunerea unor incompatibilităţi şi a unor condiţii de competenţă, cam largă, la ni­velul membrilor CA, organizarea unui concurs pentru directorul general, limitarea salariilor etc. Depolitizarea nu intră în vederile pro­iec­tului iniţiat de pesedistul Georgică Severin. De îndată, PNL a sărit în sus că nu au fost con­sultate partidele, deci nu e de acord. Valentin Jucan, membru CNA, a cerut să se dezbată cu prioritate problema falimentului TVR, fiindcă „libertatea presei aparţine tuturor“ şi Antena 3 nu dispune de „drepturi speciale în relaţie cu statul“, iar din interiorul TVR s-au emis noi mesaje către premier, de data asta unul tehnocrat, de salvare a instituţiei. „Deși Te­le­viziunea Română este de mulți ani în criză, din păcate, nu a fost făcută niciodată o ana­liză profundă a situației ei“, scrie realizatorul Ion Moraru, într-o scrisoare adresată lui Da­cian Cioloş. „Politicienii, care răspund de des­tinele TVR, nu au fost în măsură să ofere so­luții pentru surmontarea crizelor, chiar dacă au manifestat bune intenții. Abordările lor, ce au avut la bază observații tangențiale, «din avion», sunt doar cantitativiste. Ni se spune mereu că «sunteți prea mulți!», fără a ni se preciza dacă suntem «mulți» în raport cu te­leviziunile de nișă sau în comparație cu alte televiziuni naționale din țările civilizate, unde numărul de angajați e mult mai mare ca la TVR. Ni se spune mereu că suntem prea risipitori și că nu vrem să ne plătim datoriile fa­ță de stat, dar nimeni nu vorbește de subfinanțarea cronică a instituției. Trebuie să vă reamintesc că în România se percepe cea mai mică taxă TV din Europa: 4 lei. Această cifră a rămas neschimbată din 2003, nefiind nici măcar corelată cu rata inflației“. Sunt recunoscute în scrisoare şi cauzele de fond ale dezastrului: managementul de­fec­tuos al „politrucilor“ de la cârma instituţiei, incompetenţa dublată de oportunismul politic care a dus la scăderea calităţii programelor, ri­sipirea bugetelor pe interese meschine. Me­diaSind a semnalat recent abuzuri concrete, cheltuieli nejustificate, o politică de dezbinare a salariaţilor şi acordarea de privilegii, care ar trebui să conducă la demiterea conducerii interimare. Până şi directoarea Irina Radu re­cunoaşte că azi TVR „nu e un loc care să te inspire“, iar o schimbare structurală a cir­cui­tului producţiei, adaptarea la noile tehnologii sunt absolut necesare. Concluzia? Nimic nu se va schimba până clasa politică nu va eli­be­ra de sub talpă mediile publice. Dar, pentru as­ta, trebuie să dispară politicienii de acum.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22