Rocada Bușoi-Orban. Ce nu se schimbă?

Criticat și ironizat din toate părțile, cons­iderat un non-candidat, dar un protejat al șefului SRI și, implicit, al președintelui, Cris­tian Bușoi s-a retras, în sfârșit, aș spu­ne, din cursa pentru Ca­pi­tală. În locul lui a fost pro­pulsat Ludovic Orban, cel care și-a anunțat primul intenția unei candidaturi și care a scrâșnit din măsele până acum, așteptând ca Bu­șoi să-și rupă gâtul. Mo­tivele rocadei invocate de șeful organizației București sunt neclare. „Buşoi și Or­ban stau umăr la umăr în sondaje, undeva la 30%, fiind despărțiți de marja de eroare“, a spus Predoiu. Păi atunci de ce atâta agitație? Dar nu despre minciunele de genul acesta e vorba. În­tre­barea de fond e: cu ce schimbă mutarea jocul de la Capitală, care cu Bușoi părea un blat inabil între PNL și PSD, o sfidare la adresa electoratului? Poate Orban reseta cursa în favoarea liberalilor?

Orban are multe puncte vulnerabile care vor fi speculate din plin de PSD. Vor fi scoa­se de la naftalină dansurile din buric pe diverse mese mai mult sau mai puțin ge­neroase, cântecele de inimă albastră pe la paranghelii, faza cu accidentul de ma­șină, ieșirile în decor de la tribuna par­la­mentului, vocea înalt tremurată din dis­cur­suri. Accentul atacurilor va cădea mai cu seamă pe activitatea de viceprimar a lui Orban din perioada 2004-2007, când postura de șef peste comisia care se ocupa de retrocedări în baza Legii 10 nu e chiar cea mai bună carte de vizită și cine știe ce se va descoperi la un scărmănat temeinic. Pe de altă parte, lui Orban i se aplică per­fect tradiționala zicală românească „răul cel mai mic“, comparativ cu Bușoi, evident. În mo­mentul de față, în vidul de lideri și personalități, e clar că PNL nu putea pro­duce ceva mult mai bun.

Orban, un etern învins în competițiile din interiorul partidului, dar nu numai - în 2008 a mai candidat la Primăria Generală, cla­sân­du-se pe poziția a patra cu doar 11,43% - poate avea însă o sumă de atu­uri în ochii unui electorat ceva mai ex­tins decât cel strict penelist. Este printre puținii liberali care s-au opus unirii cu PC al lui Voiculescu în ceea ce, la vremea res­pec­tivă, s-a numit Alianța de Centru-Dreap­ta, și mai apoi monstrului USL, al cărui critic a fost ori de câte ori acest lucru îi folosea în luptele interne din PNL. Căzut ca mai toți vechii liberali în doaga an­ti­bă­sismului pur și dur, a susținut lo­vi­tu­ra din 2012 alături de colegii Ponta & Drag­nea, nu a avut ezitări să voteze împotriva justiției, susținând penalii atunci când încă chestiunea era de bon ton în USL. Îi place mult la Antena 3, și asta nu ieri, de azi, simțindu-se excelent în aleasa com­pa­nie a lui Gâdea, Badea, Grecu și alte ve­dete ale libertății de exprimare fără nicio limită în troznirea adversarilor. Motiv pen­tru care, în ultimul scandal cu așa-zisa eva­cuare, a fost tăcut ca un pește. Ori­cum, mai tăcut decât neispiratul său șef de la Cotroceni. Una peste alta, Orban va fi un candidat mai pitoresc decât insipidul Bușoi. Nu neapărat și mai norocos.

Șansele lui reale sunt cam tot cât ale lui Bușoi. Asta, deoarece condițiile de bază sunt aceleași: un singur tur de scrutin și voturile non-PSD divizate în cele patru vânturi. În aceste puncte, probabilitaățțile de schimbare tind spre zero barat. Însuși prezidentul grabnic apărător de anteniști a explicat că trebuie să avem răbdare, „să nu ne grăbim să criticăm alegerile într-un tur“, pentru că trebuie testate. Temeinic, nu o dată, ci de două sau de câte ori in­te­resele PSD o cer. Treaba e deci adjudecată. Cât despre partidulețele de dreapta, au tot atâtea șanse să se unească precum au Iohannis și Orban să fie ca Băsescu. Des­pre care se zvonește că nu s-a hotărât da­că va candida singur sau printr-un inter­me­diar precum Cristi Diaconescu, un alt veteran al tentativelor eșuate. Dar parcă asta contează? Băsescu e la fel de candidat și pe față, și din umbră, scăndăloiul va fi tot același, iar PSD la fel de câștigat. În rest, Monica Macovei cu Nicușor Dan se ta­tonează timid, dar totul se va limita la asta. Alianța de dreapta la care visează na­ivii va fi un măcel în patru sau cinci, arbitrat de PSD.

Sigur, marea șansă a lui Orban ar fi ca PSD să și-o facă din nou cu mâna lui, cam ca în 2014, iar Firea să fie ea însăși și ni­mic altceva. Nu-i deloc exclus, există o ma­re experiență (și faimă) în materie. Dar și Firea are un noroc în plus față de cele enumerate anterior: faptul că PNL și Io­hannis au cântat în cor ode Antenei în recentul conflict cu ANAF și justiția. Încă din start nu era greu de imaginat cine pierde și cine câștigă din afacere. Iar trea­ba nu-i decât la început, are cine să bage lemne pe foc.

Puțin probabil deci ca jocul alegerilor să se reseteze pentru liberali. Deocamdată. Pentru că nimeni nu garantează că Orban chiar va fi candidatul ales în final. De iu­bit, nu-l iubesc prea mulți prin partid, în frunte cu Alina Gorghiu, doamna plantată de Iohannis. Pe de altă parte, cine are chef să se sacrifice? Chiar și în România eșecul dăunează, mai devreme sau mai târziu, la cariera politică. De vârf, nu de linia a doua.