Pe aceeași temă
Decizia nu este definitivă și poate fi atacată la completul de cinci judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ).
Cum se apăra Adrian Severin după ce a fost pus sub acuzare
"Nu sunt convins ca voi castiga procesul, sunt convins ca sunt nevinovat, intre aceste doua lucruri, la noi, exista o mare diferenta", declara Adrian Severin în 2013, cand a fost pus sub acuzare, adaugand:
"Repet că avem de a face cu o înscenare pusă la cale de persoane care au acţionat ca agenţi provocatori şi cu o motivaţie politică. Cauza pentru care, din câte se pare, DNA nu a reuşit să deosebească aparenţa creată cu rea credinţă de realitate rămâne a fi stabilită. În continuare îmi voi desfăşura activitatea în exercitarea mandatului meu, participând în paralel la procesul judiciar, în încercarea de a face lumină în această cauză. Nu vreau să speculez asupra deznodământului acestui proces. Ştiu că am un deşert de traversat. Sunt convins însă că istoria mă va absolvi", spunea Adrian Severin.
Faptele: Adrian Severin a acceptat să primească 100.000 de euro anual pentru a susține în Parlamentul European amendamente în favoarea unor firme
In perioada decembrie 2010 - martie 2011, Adrian Severin, in calitate de membru in Parlamentul European, a acceptat promisiunea a doua persoane de a-i plati 100.000 euro anual, in schimbul depunerii de amendamente in comisiile de specialitate ale Parlamentului European, pe de o parte, si a votarii impotriva altor amendamente ce nu corespundeau intereselor societatii comerciale pe care cele doua persoane pretindeau ca o sustin, pe de alta parte.
La suma mentionata se adauga si suma de 4.000 de euro pe zi, pentru orice acte efectuate de parlamentar, in legislativul european, in legatura cu depunerea de amendamente.
In contextul discutiilor din perioada ianuarie - martie 2011, Adrian Severin le-a pretins celor doua persoane, potrivit intelegerii, suma de 12.000 euro, lasandu-le sa creada ca are influenta asupra a doi deputati din Comisia Juridica, a Raportorului Comisiei pentru afaceri economice si monetare din legislativul european, precum si asupra unui alt membru al Parlamentului European, pentru a-i determina sa introduca un amendament la proiectul de Directiva al Comisiei Europene privind garantarea depozitelor bancare, in sensul intereselor clientilor companiei pe care cei doi sustineau ca o reprezinta.
In vederea incasarii sumei 12.000 euro, Adrian Severin a emis o factura pe care a trimis-o pe email uneia din cele doua persoane.
DNA precizeaza ca Adrian Severin este cercetat intr-un dosar separat pentru suspiciunea savarsirii, alaturi de alte persoane, a unor infractiuni impotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene.
Dosarul finalizat a fost inaintat spre judecare la Inalta Curte de Casatie si Justitie.
Trei europarlamentari, printre care si Adrian Severin, au fost dispusi "sa-si vanda serviciile" contra unor sume de bani unor jurnalisti ai ziarului britanic "Sunday Times" care pretindeau ca se ocupa cu actiuni de lobby, informa in martie 2011 agentia AFP.
Reporterii au propus mai multor membri ai Parlamentului European sa le plateasca 100.000 de euro pe an in schimbul unor amendamente a caror adoptare ar fi fost promovata de respectivii deputati. Trei dintre alesi au acceptat: Adrian Severin, fostul ministru sloven de Externe Zoran Thaler si un fost ministru austriac de Interne, Ernst Strasser.
Adrian Severin este singurul dintre cei implicati in scandal care nu a demisionat din Parlamentul European.