Prefectul judetului Arges cere demisia conducerii spitalului din Pitesti

Vlad Toma | 25.02.2016

Cristian Soare, prefectul judetului Arges, a declarat astazi intr-o conferinta de presa ca sefii de la Spitalul de Pediatrie din Pitesti si cei de la conducerea DSP Arges ar trebui sa-si dea demisia de onoare, din cauza modului in care au gestionat recentele cazuri ale bebelusilor diagnosticati cu sindrom hemolitic-uremic.

Pe aceeași temă

 

"Am observat ca DSP a actionat tarziu in cazul bebelusilor internati, cred ca a fost in primul rand o criza de comunicare intre DPS si spitale, iar aceasta criza a generat teama in randul populatiei", a declarat prefectul, citat de ziare.com

 

Ministrul Sănătății a cerut de asemenea, ieri, demisia conducerii Spitalului din Pitești, deoarece un băiețel a fost plimbat timp de două săptămâni între câteva spitale din Pitești și București, înainte de a se descoperi ieri, la Marie Curie, că prezintă sindrom hemolitic-uremic provocat de bacteria E.coli. 

 

Ministerul Sănătății a explicat într-un comunicat cazul copilului:

 

"Ministrul Sanatatii, Patriciu Achimas Cadariu solicita public demisia conducerii Spitalului de Pediatrie din Pitesti sau demiterea acesteia de catre  autoritatile  publice locale in a caror administrare si responsabilitate se afla aceasta unitate spitaliceasca.

 

In cursul serii de miercuri, 24 februarie 2016, ministrul Sanatatii s-a deplasat la Spitalul Marie Curie, pentru a verifica starea de sanatate a copilului de un an si patru luni, internat, in aceasta dupa-amiaza, dupa ce a fost transferat de la Spitalul de Pediatrie din Pitesti.

 

Din  primele verificari  efectuate,  potrivit informarii transmise  de catre Directia de Sanatate Publica Arges, situatia  acestui copil era cunoscuta  de  personalul medical al Spitalului  de Pediatrie Pitesti inca din data de 13 februarie a.c., cand copilul a fost a adus de parinti pentru consult   de   specialitate, acuzand febra si scaune diareice.  Cu aceasta ocazie, in regim ambulatoriu, i s-a  prescris tratament simptomatic.  

 

La   data de 14.02.2016, copilul a fost transportat de parinti la o clinica privata din Bucuresti, unde au fost efectuate o serie de analize.

 

La data de 21.02.2016, ora 8.30, copilul s-a prezentat la Institutul National de Boli Infectioase Matei Bals din Bucuresti, unde a fost consultat si i  s-a   pus  diagnosticul  de  “enterocolita dizenteriforma si rectoragii”. Pentru excluderea patologiei chirurgicale, copilul a fost indrumat pentru consult de specialitate la Spitalul Grigore Alexandrescu, unde a ajuns la ora 8.59, potrivit fisei pacientului de la Unitatea de Primiri Urgente a acestui Spital. Ca urmare a investigatiilor derulate la aceasta unitate spitaliceasca, a fost exclusa patologia chirurgicala, recomandandu-i-se revenirea la Institutul Matei Bals, unde copilul era asteptat in vederea internarii.

 

La ora 12.25, parintii au transportat copilul la Spitalul Victor Babes, unde s-a constatat, la camera de garda, ca pacientul este echilibrat. Dupa ce s-a efectuat o noua serie de investigatii, care au inclus coproculturi, examen coprocitologic, rotavirus absent, adenovirus absent, Salmonella absent, Shigella absent, i s-a recomandat tratament simptomatic si revenire in caz de agravare, cu diagnosticul de Enterocolita acuta.

 

La data de 23.02.2016, orele 22.18, parintii s-au prezentat cu copilul la Unitatea de Primiri Urgente din cadrul Spitalului de Pediatrie Pitesti, unde pacientul a fost diagnosticat cu “boala diareica acuta enteroinvaziva, cu Sindrom de Deshidratare Acut 5% si sindrom febril asociat”.

 

Copilul a fost internat, iar in urma investigatiilor s-au constatat semne de infectie, desi rezultatul coproculturilor s-a mentinut negativ.

 

Astazi, 24.02.2016, la ora 12.20, conform datelor Directiei de Sanatate Publica Arges, a fost solicitat transferul la  Spitalul Marie Curie Bucuresti, fara a se raporta cazul catre Directia de Sanatate Publica Arges, in conformitate cu reglementarile in vigoare.

 

In aceeasi zi, in jurul orei 15, pacientul a ajuns la Spitalul Marie Curie, unde a fost internat la Sectia de Nefrologie. Au fost recoltate analizele de sange si coproculturi, in urma carora s-au evidentiat criterii de diagnostic asociate Sindromului Hemolitic Uremic. Din coprocultura, in urma testarii, s-a pus pus in evidenta prezenta Verotoxinei secretate de o tulpina de Escherichia Coli.

 

Pacientului  i s-au administrat   solutii   de   reechilibrare   hidroelectrolitica,   plasma,   masa trombocitara, in vederea instalarii cateterului de dializa peritoneala. Starea pacientului este stabila, insa prognosticul este rezervat."

 

“Am consultat foile de observaţie. Până în acest moment nu s-a pus problema în niciun moment de acest sindrom. Până azi. Nici analizele nu au relevat aşa ceva. Starea era cu totul alta ieri. Azi a fost transferat de la Piteşti. Este la terapie, starea lui e stabilă, va fi dializat.

 

Ancheta de până acum ... sunt foarte, foarte nemulţumit, am instituit ancheta internă, am rechemat şeful Corpului de control de la Timişoara, pentru a relua întreg cazul. Şi INSP este în alertă.

 

Am constatat şi sunt extrem de nemulţumit că din nou, deşi am precizat ca astfel de cazuri să fie raportate direct Direcţiei Sanitare. Am constatat că nu s-a făcut asta.

 

Cer demisia conducerii Spitalului din Piteşti”, a declarat ministrul Sănătăţii, citat de Digi24.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22