Pe aceeași temă
Pentru prima dată de la finalul celui de-al Doilea Război Mondial, cartea lui Hitler a reapărut pe rafturile librăriilor din Germania la începutul acestui an. Și a avut un impact în rândurile cititorilor.
La o lună distanță, cifrele înaintate de librării indică faptul că “Mein Kampf” a devenit rapid un bestseller în Germania. Potrivit unei liste publicate de Der Spiegel și citate de USA Today, cartea s-a aflat pe locul 2 în lista titlurilor non-ficționale în această săptămână.
Denumită “Hitler: Mein Kampf: O ediție critică”, controversata carte care prezintă crezul pe care fostul dictator german și-a fundamentat politica nazistă a fost interzisă la vânzare în Germania de la finalul celui de-al Doilea Război Mondial până acum.
Actuala ediție, arată sursa citată, intenționează să lanseze un proces de demistificare a manifestului dictatorului nazist. Proiectul a fost realizat timp de câțiva ani de Institutul pentru Istorie Contemporană din Munchen, iar publicarea sa a fost făcută numai după expirarea drepturilor de autor pentru ediția în limba germană.
Deși nu a fost niciodată interzisă oficial în Germania – cartea putând fi găsită în librării, anticariate și online –, ministrul de Finanțe din landul Bavaria, care a primit drepturile de autor pentru carte din partea puterilor Aliate în 1945, s-a asigurat mereu că orice altă nouă ediție nu va fi publicată.
Vorbim aici, după cum arată cotidianul britanic The Guardian, de o ediție total modificată, o versiune adnotată a “Mein Kampf” care “dezvăluie afirmațiile false ale lui Adolf Hitler, minciunile sale directe”. Publicat pentru prima dată în două volume în 1925 și 1926, manifestul politic nazist e singura carte completă a lui Hitler.
Considerată a fi “supraevaluată, repetitivă, delirantă, lipsită de logică și, cel puțin în prima ediție, plină de erori gramaticale”, potrivit Enciclopediei Britannica, cartea a fost un bestseller în Germania anilor 30, cu peste 12 milioane de copii vândute. Începând din 1 Ianuarie 2016, drepturile de autor au fost consummate, iar Institutul din Munchen a publicat în 8 Ianuarie o nouă ediție critică: peste 2.000 de pagini, cu 3,700 de adnotări (de două ori mai multe decât ediția originală).
Comentarii 3
Vasile POpa - 02-26-2016
Singura modalitate in care putea fi publicata aceasta carte este prin a demola afirmatiile lui Hitler de catre expertii din ziua de azi, 90 de ani mai tarziu. Orice carte publicata acum aproape un secol este demodata si contine idei false, inclusiv publicatiile considerate stiintifice, cu atat mai mult Enciclopedia Britannica, care niciodata nu a tinut pasul cu modernitatea. HItler era convins de triumful stiintei si face multe referiri la conceptele stiintei moderne din ziua aceea, multe din acestea nemaifiind valabile astazi. A-l blama pe Hitler pentru erorile stiintei de atunci este ridicol. In acelasi timp, arata importanta eticii si a moralei in prevenirea crearii unei societati bazate pe stiinta rece, dictata de supravietuirea celui mai puternic (darvinism), superioritatea rasiala si eugenia (genetica), ideea de teritoriu vital (maltusianism) etc. Hitller a mai scris o carte pe care nu a intentionat sa o publice, Hitler's Second Book (A Doua Carte a lui Hitler), oarecum pendanta si plicticoasa. Dar cartea care reflecta poate cel mai bine gandurile sale intime este Hitler's Table Talk (Convorbiri cu Hitler la Masa), seria de convorbiri cu invitatii sai la masa, stenografiate si compilate de Borman. Initial Hitler a refuzat documentarea acestor convorbiri pentru ca nu vroia ca lumea sa aflte ceea ce gandea cu adevarat si sa fie obligat sa actioneze in consecinta. Convorbirile care acopera cele mai variate domenii, de la arhitectura, arta, birocratie, razboi, biserica, vanatoare, fumat ori dieta arata ca in multe privinte este avea conceptii care astazi par surprinzator de moderne pentru cineva care ar avea varsta de 126 de ani.
RăspundeDino - 02-26-2016
Cartea de căpătâi a lui Hitler dar o ediție critică. Scrie pe copertă.
RăspundeAnghel - 02-25-2016
Interesant, la noi poezii ale lui Radu Gyr si Mircea Vulcanescu sunt interzise iar in Germania cartea lui Hitler nu. Sa fie mai periculos Radu Gyr in Romania decat Hitler in Germania?
Răspunde