MCV-ul, prioritate pentru Guvern. Este Justiția suficient de matură pentru ridicarea MCV?

Tudor Despina | 29.02.2016

Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV) reprezintă o prioritate zero pentru Guvern, iar România e pregătită să-și asume propria evaluare în materie de justiție și stat de drept, a spus ministrul Justiției.

Pe aceeași temă

 

Raluca Prună a punctat, după întâlnirea avută cu comisarul european pentru Justiție, Vera Jourova, că MCV-ul reprezintă o prioritate pentru actualul Executiv.

 

"Am discutat cu doamna comisar Jourova despre prioritățile pe care România continuă să le aibă cu privire la reforma justiției în România. Am discutat inclusiv despre MCV, repetând că pentru mine, personal, ca ministru și pentru Guvernul României este o prioritate zero să avansăm mai ales în ceea ce privește condiționalitățile și recomandările”, a spus ministrul Prună, potrivit Digi 24. Oficialul român a precizat că Bucureștiul depune eforturi pentru ceea ce a numit “internalizarea recomandărilor din ultimul raport” de țară din cadrul MCV. Astfel, arată Prună, vom putea dovedi că “societatea românească e matură”, iar sistemul judiciar a atins un nivel de profesionalism care ar putea duce la ridicarea Mecanismului.

 

Bucureștiul nu mai vrea MCV

 

Mecanismul de Cooperare și Verificare a reintrat în atenția publică, odată cu cel mai recent raport publicat de Comisia Europeană la începutul acestui an, ocazie cu care principalii actori politici de la București au clamat premise pentru ridicarea MCV și au cerut un calendar clar în acest sens.

 

La mijlocul lui Februarie, chiar premierul Cioloș spunea că Mecanismul și-a atins scopul și poate fi încheiat.

 

 “MCV și-a atins scopul din punctul de vedere al Comisiei, atunci când acest mecanism a fost activat inițial”, a spus Cioloș, în conferință comună cu șeful Comisiei, Juncker, la Bruxelles. Premierul român consideră că sistemul judiciar românesc dă dovadă de suficientă maturitate pentru ca procesul din MCV să fie internalizat la nivel de țară. Și Juncker și-a exprimat speranța ca MCV să fie încheiat în mandatul acestei Comisii Europene.

 

Premise pentru ridicarea Mecanismului?

 

La finalul lunii Ianuarie, Guvernul României considera că există premisele finalizării procesului MCV. Reacția Palatului Victoria venea la scurt timp după publicarea Raportului MCV de către Comisia Europeană.

 

Într-o reacție rapidă, Guvernul Cioloș arăta atunci că Raportul privind Mecanismul de Cooperare și Verificare reconfirmă progresele constante în materie de justiție.  “Acest al treilea raport anual consecutiv pozitiv dovedește caracterul durabil și sustenabil al reformei în justiţie şi al luptei împotriva corupției,  fiind un indicator al măsurii în care autorităţile române și-au asumat și au îndeplinit obiectivele MCV.

 

În acest sens, considerăm că recunoașterea progreselor din raportul MCV ar putea fi subliniată mai clar prin introducerea unei perspective de finalizare a acestei monitorizări de către Comisia Europeană. Astfel, având în vedere concluziile pozitive ale raportului, considerăm că există premisele finalizării procesului MCV prin internalizarea obiectivelor mecanismului la nivelul autorităților române, de exemplu, în structura Strategiei Naționale Anticorupție.”, potrivit unui comunicat al Executivului român.

 

Ulterior, într-o conferință de presă la Guvern, și ministrul Justiției a semnalat existența unor premise pentru încheierea Mecanismului de Cooperare și Verificare.

 

Raluca Prună: “Raportul e în general bun. Se înscrie în seria ultimelor două rapoarte, care arată progrese. Comisia punctează progrese în sistemul judiciar. E confirmat un parcurs ascendent semnalat în 2014-2015. Putem spune că, în ansamblu, sistemul judiciar a dat dovadă de profesionalism. Datorăm aceste progrese profesioniștilor din sistemul judiciar. Există premise destul de clare ca într-un orizont de timp apropiat acest mecanism să nu mai fie necesar, a spus ministrul Justiției, iar președintele Iohannis spunea atunci că angajamentul României pentru consolidarea statului de drept e ireversibil.

 

Raportul MCV 2016

 

Comisia Europeană a publicat la început de an cel mai recent raport MCV pentru România. "În ansamblu, sistemul judiciar român a continuat să dea dovadă de profesionalism. Acțiunile întreprinse de principalele instituții judiciare și de autoritățile cu responsabilități de integritate în vederea combaterii corupției la nivel înalt au oferit în continuare rezultate impresionante", se arată într-un comunicat al CE.

 

Comisia remarcă faptul că menținerea acestei tendințe este un semn că România realizează progrese durabile în direcția îndeplinirii obiectivelor MCV dar, ca şi anul trecut sunt critici la adresa Parlamentului în ceea ce priveşte neridicarea imunităţilor la cererea DNA, în 2015.

 

Raportul MCV  pentru anul 2015 realizat de Comisia Europeana constata "progrese sustinute, ce par durabile", in mai multe domenii, si care tin in special de "actiunile intreprinse de principalele institutii judiciare si de integritate", dar subliniaza ca "persista un sentiment puternic ca progresele realizate trebuie consolidate si fundamentate pe baze si mai sigure, precum si multe chestiuni legislative restante si indoieli cu privire la consensul politic pe care se sprijina reforma".

 

Ca de obicei, raportul critica Parlamentul, unde deciziile cu privire la faptul de a permite sau nu organelor de urmarire penala "sa ii trateze pe parlamentari ca pe niste cetateni obisnuiti sunt in continuare lipsite de criterii obiective".

 

"Exista masuri imbunatatite de combatere a coruptiei generale, dar nu la scara si cu vointa politica necesara pentru a remedia aceasta problema, care este recunoscuta pe scara larga drept o problema sistemica", mai arată documentul.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22