Oscar 2016: mulţi premiaţi, puţini câştigători

Dacă ceremoniile de decernare a premiilor Oscar ar purta în fiecare an alt titlu, edi­ţia 2016 s-ar numi cu siguranţă Dis­cri­mi­narea. Nu neapărat pentru a ilustra o sta­re de fapt, cât pentru a reflecta tema care a dominat atât discuţiile dinaintea ce­re­mo­niei, cât şi discursurile (şi glumele pre­zen­ta­torului Chris Rock) din timpul galei, în care s-au deplâns categoriile defavorizate: non-caucazieni, femei, homosexuali etc. Absenţa artiştilor de culoare de pe lista no­minalizaţilor importanţi (actori şi regizori) a fost cea mai dezbătută, inflamând o ma­re parte a media, care s-a grăbit să pună eti­cheta de „Whitewashing“ peste în­trea­ga selecţie din acest an a Academiei Ame­ricane de Film. Acum, erau artişti de cu­loare care ar fi putut fi nominalizaţi? Sigur că da, pornind de la tânărul regizor Ryan Coogler (care a revitalizat neaşteptat de bine seria Rocky cu filmul Creed) până la performanţele actoriceşti ale unor Samuel L. Jackson (în The Hatefull Eight), Will Smith (în Concussion), Idris Elba (în Beasts of No Nation) sau Tessa Thompson (în Creed). Dar au fost ei mai buni decât fiecare dintre cei nominalizaţi? Eu zic că nu. Sigur, discriminarea de la Hollywood e o realitate (mai ales în privinţa ono­ra­riilor pentru starurile de sex feminin, care primesc sensibil mai puţini bani decât bărbaţii cu aceeaşi cotă actoricească), dar, strict pentru selecţia din acest an, discuţia despre „Whitewashing“ mi se pare ar­ti­ficială.

Trecând acum la premiaţi, nu pu­tem spune că avem un câştigător clar. Teoretic, Spotlight ar fi tre­buit să fie vedeta galei, după ce a primit premiul pentru cel mai bun film. Dacă luăm în calcul faptul că a mai primit doar încă o singură statuetă (pentru cel mai bun scenariu original), atunci nu cred că poate fi numit filmul anului. Spotlight spune povestea echipei de jurnalişti de la cotidianul The Boston Globe care, în 2002, au dezvăluit flagelul pedofiliei în rândurile preoţilor catolici. E genul de film „bun pentru că e important, nu important pentru că e bun“ (după cum spunea cineva despre altă peliculă), în care subiectul ia faţa realizării ci­ne­ma­tografice. Nu mă înţelegeţi greşit, Spot­light nu e un film rău, ci doar corect, bine făcut, cu o distribuţie solidă (Mark Ruffa­lo, Michael Keaton, Rachel McAdams, Liev Schreiber, Stanely Tucci). Singura con­solare (care se poate transforma repede în speranţă deşartă) este că un film despre o anchetă jurnalistică făcută ca la carte a luat marele premiu într-o perioadă în ca­re jurnalismul de investigaţie este din ce în ce mai greu de făcut şi în care publicaţii cândva serioase coboară ştacheta ca să se lupte pentru supravieţuire în epoca di­gi­tală.

Din punctul de vedere al pre­mii­lor mari, The Revenant al lui Ale­jandro González Iñárritu pa­re a fi campionul anului, după ce a primit statuetele pentru cel mai bun regizor, cel mai bun actor şi cea mai bună imagine. Singurul meritat pe deplin ar fi doar cel pentru imagine ob­ţinut de Emmanuel Lubezki (aflat la al trei­lea Oscar consecutiv!): The Revenant es­te o peliculă despre pionerii Vestului Săl­batic şi a fost filmat folosind doar lumină naturală, ceea ce-l face să fie unul dintre cele mai frumoase filme din punct de ve­de­re vizual al tuturor timpurilor. Iñárritu a primit şi el al doilea Oscar consecutiv pentru regie, deşi poate că premiul ar fi trebuit să meargă la George Miller (Mad Max: Fury Road). În fine, Leonardo Di­Ca­prio a luat în sfârşit premiul pentru cel mai bun actor principal (era deja a cincea nominalizare) pentru un rol extrem de fi­zic, dar cu prea puţină fineţe - DiCaprio ar fi meritat mai degrabă Oscarul anul trecut, pentru The Wolf of Wall Street.

Cele mai multe premii au fost adjudecate de Mad Max: Fury Road, însă, paradoxal, acesta este unul dintre marii perdanţi ai ga­lei. Cele şase Oscaruri sunt de im­por­tan­ţă secundară (montaj, costume, ma­chiaj, decoruri şi ambele premii pentru su­net), însă au fost primite pe merit, filmul fiind o adevărată orgie vizuală şi sonoră. Dacă vizionarul George Miller ar fi primit premiul pentru regie, Mad Max: Fury Road ar fi fost considerat filmul anului. Şi tot la capitolul perdanţi ar trebui trecut şi Ex Machina, unul dintre cele mai ori­gi­nale şi profunde filme de anul trecut, care a primit, evident în compensaţie, doar pre­miul pentru efecte vizuale.