De același autor
În România, reculul în care se află mass-media se accentuează: presa scrisă își continuă declinul, majoritatea televiziunilor de știri trăiesc doar pentru a face propagandă, iar televiziunea și radioul publice par să-și fi abandonat de mult misiunea. În paralel, parlamentul a încercat să introducă Legea defăimării, iniţiativă a lui Liviu Dragnea, o presiune suplimentară asupra jurnaliștilor, alături de celelalte devenite uzuale: salarii tot mai mici, de multe ori plătite cu întârziere, suspendarea contractelor de muncă și trecerea în masă la contractele pe drepturi de autor, în așa fel încât patronii să nu fie nevoiți să plătească taxele aferente pentru sistemul de pensii și pentru asigurările de sănătate; insistența editorilor pentru audiențe mari cu orice preț, inclusiv în detrimentul calității, ceea ce duce spre tabloidizarea generală a subiectelor; impunerea unor teme care uneori ascund interese economice, iar alteori scopuri politice.
Între 6.000 și 8.000 de jurnaliști lucrează în România, potrivit lui Cristian Godinac, președintele MediaSind, Sindicatul Român al Jurnaliștilor, care ne-a declarat că majoritatea acestora „suferă presiuni din partea angajatorilor“. Cei care lucrează la TVR sau la radioul public „se plâng că nu li se respectă contractul colectiv de muncă“, iar cei din presa privată sunt ținuți „ilegal pe contracte de drepturi de autor“. Problemele economice îi fac vulnerabili pe jurnaliști, crede Godinac, insistând că acest lucru duce în cele din urmă la reducerea libertății de exprimare și la acceptarea cenzurii.
Pe de altă parte, reducerea numărului locurilor de muncă în presă, mai ales după criza economică din perioada 2009-2012, îi face pe mulți ziariști să fie mai precauți, să se expună mai puțin și să fie mai ascultători în fața patronilor lor. Numărul ziarelor incisive s-a redus, în schimb a crescut numărul televiziunilor construite în scopuri propagandistice. Pe Internet, situația ar putea părea optimisită, numai că și aici site-urile serioase sunt concurate de cele tabloide sau cu informații îndoielnice.
De ce scade calitatea presei?
1) Pentru că un număr tot mai mic de angajați ai unei redacții acoperă un spațiu editorial tot mai mare;
2) Pentru că angajatorii preferă jurnaliștilor cu experiență, mai scumpi, mai greu de manipulat și, eventual, mai încăpățânați în principii, studenți sau proaspăt absolvenți fără experiență, care sunt învățați să prelucreze știri luate de-a gata de pe fluxul agențiilor sau din alte surse, mai mult sau mai puțin credibile;
3) Pentru că, mai ales la televiziunile de știri, obiectivele jurnalistice sunt depășite de cele propagandistice;
4) Pentru că analizele din presa scrisă se bazează tot mai mult pe piloni ideologici decât faptici;
5) Pentru că tot mai multe dezbateri televizate, dar și destule editoriale și opinii trec de o anumită linie roșie și devin extrem de partinice;
6) Pentru că nu se mai aplică aproape deloc regulile de bază ale jurnalismului, potrivit cărora în orice articol și în orice dezbatere trebuie să apară cel puțin o voce „pro“ și alta „contra“;
7) Pentru că interesele patronilor afectează într-o măsură importantă produsul mediatic, iar jurnalistul, pentru a rezista, fie se autocenzurează, fie se transformă în mercenar, fie rămâne fără loc de muncă.
Studiu de caz: rețeta succesului Antenei 3
Rețeta în virtutea căreia funcționează Antena 3 se bazează pe nemulțumirile și prejudecățile oamenilor simpli, uneori neinformați, care au senzația că pot fi răzbunați pentru viața grea pe care o duc. Această rețetă, poate într-o formă ceva mai sofisticată, a mai fost folosită în presa scrisă a anilor ’90 de cotidianul Adevărul, pe vremea în care minerii care devastau Bucureștiul erau „băieți buni“, Emil Constantinescu era un paria, care s-a dat cu americanii împotriva prietenilor noștri tradiționali, sârbii (care la vremea aceea îi măcelăreau pe kosovari), și în general decăderea marilor lideri era anunțată în acest ziar (Năstase – patru case, articol apărut cu multă vreme înainte de prezidențialele din 2004 unde fostul premier a eșuat).
Antena 3 are, în plus, un mogul, care a jucat economic și politic cu ajutorul jurnaliștilor angajați la trustul său. Și-a făcut un partid, care a intrat în parlament, nu pe speze proprii, ci în alianțe cu PSD sau PNL. Dan Voiculescu a oferit, în schimb, propagandă gratuită. Dacă locomotiva dădea semne că nu mai vrea să care vagonul lui Voiculescu, Antena 3 intervenea prompt pentru rezolvarea problemei: „dacă voi nu ne ajutați, noi vă atacăm“. Șantajul a funcționat permanent, până la arestarea fondatorului Antenelor pentru corupție, dar și după aceea, când statul ar fi trebuit să recupereze rapid prejudiciul în acel dosar, inclusiv prin confiscarea sediului în care funcționează Antena 3.
E vorba despre un șantaj explicit în cazul amicițiilor vinovate, dar și de unul implicit creat prin complicități, cum ar putea fi cel care a generat reacția președintelui Klaus Iohannis, în apărarea Antenei 3, când a explicat că decizia judecătorească de confiscare a sediului acestei televiziuni n-ar fi decât un „banal“ motiv administrativ. Pentru a-i ține în șah pe politicienii recalcitranți și pentru a-i mulțumi pe cei prieteni, conducerea postului de televiziune plătește analiști, comentatori, dar și jurnaliști. Arhitectura informațiilor Antenei 3 are, însă, întotdeauna în centrul său omul amărât față de care a greșit un judecător, un procuror, un doctor, un angajat bancar etc. Astfel, întreaga echipă a Antenei 3 devine salvatoarea năpăstuiților, transformându-se în armată care se bate cu magistrații. E adevărat că lupta nu e pentru amărâți, ci pentru mogulul aflat la închisoare și a cărui imagine trebuie salvată, prin umilirea, hărțuirea și acuzarea celor care l-au condamnat.
TVR: rețeta falimentului
Spre deosebire de rețeta de succes a Antenei 3, televiziunea publică nu știe să se organizeze, aruncă banii pe fereastră și nu înțelege filozofia pe baza căreia ar trebui să se dezvolte: să fie cu adevărat în slujba cetățeanului.
Peste 200 de milioane de euro cheltuie împreună anual televiziunea și radioul publice cu rezultate relativ modeste, pierzând de la an la an din audiență. Consiliile de administrație continuă să fie politizate, directorii-președinți ai celor două societăți sunt recrutați pe criterii politice și, în cele din urmă, produsele TVR și RRA, adică emisiunile și buletinele de știri, sunt, la rândul lor, de multe ori, politizate.
Parlamentarii refuză să schimbe Legea de funcționare a TVR și RRA în așa fel încât cele două să nu mai fie dependente politic, fiindcă în acest fel pierd un buton de comandă și o vitrină în care să se poată expune. Pe de altă parte, managementul acestor instituții a fost mai mereu lipsit de imaginație, greșit, dacă nu chiar fraudulos. TVR are datorii de circa 200 de milioane de euro, fără să găsească nicio soluție de revigorare în afara ajutorului de stat, care ar fi ilegal, după cum a declarat și premierul Cioloș: „pur și simplu ștergerea datoriilor, în momentul de față, oricum nu ar rezolva problema, pentru că în câteva luni TVR ar acumula din nou alte datorii“.
Mulți consideră că cel mai simplu ar fi să se crească prin lege valoarea lunară a taxei pentru TVR, care acum este de 4 lei pe familie, ceea ce înseamnă 11 euro pe an. Argumentul suprem, mai ales al celor care lucrează în televiziune, este că în România, prin comparație cu alte state, se strânge cea mai mică taxă (în Cehia taxa e de 83 de euro/an, în Polonia aproape 50 de euro/an, în Marea Britanie, 175 de euro/an, iar în Germania, 216 de euro/an). Ar fi, însă, imoral pentru TVR să ceară mai mulți bani de la oameni, fără să le ofere ceva în plus și mai ales fără să încerce să se sustragă presiunii tabloidizării. Orice ajutor financiar sau reformă ar fi inutile, dacă TVR nu-și propune să iasă din cercul închis al politizării și al satisfacerii prostului gust. Rolul unei televiziuni publice nu este să cheltuie sume imense pentru emisiuni-kitsch, ci să impună un spațiu de dialog decent, inteligent, fără manipulările și isteriile care există în celelalte locuri, oferind microfonul tuturor părților, în emisiuni echilibrate și bine documentate.
TVR ar trebui să devină reper în mass-media autohtone, unde ziarele importante tind să dispară, jurnaliștii sunt înclinați să devină ideologi și totul se convertește în articole și emisiuni superficiale. Revenirea la principiile jurnalismului adevărat i-ar putea aduce televiziunii publice stabilitate pe termen lung, inclusiv financiară.