Pe aceeași temă
Înaltul Comisariat pentru Refugiați din cadrul Națiunilor Unite a cerut marți o mai bună organizare pentru cel puțin 24.000 de migranți blocați în Grecia. “Europa se află pe punctul unei crize umanitare majore auto-indusă”, a spus purtătorul de cuvânt al Comisariatului ONU, Adrian Edwards, citat de Reuters.
Oficialul a arătat că situația la sol în Grecia relevă condiții grele de trai, cu lipsuri în ce privește hrana, adăposturi, apa și îngrijirea sanitară. “Cum bine am văzut cu toții ieri, tensiunile cresc și alimentează violențe”, a precizat Edwards.
***
Câteva sute de refugiați staționați în Grecia au forțat, luni granița cu Macedonia, determinând poliția să reacționeze cu gaze lacrimogene. Este o nouă manifestare a frustrării acumulate de refugiați, pe fondul restricțiilor de circulație impuse pe ruta Balcanilor.
Poliția macedoneană a lansat mai multe încărcături cu gaze lacrimogene pentru a domoli mulțimea de oameni care a dărâmat un gard de metal și s-a așezat pe o linie de cale ferată, refuzând să se miște și cerând acces în Macedonia.
Estimările indică undeva la 8.000 de oameni aflați în zona Idomeni, în apropierea graniței greco-macedonene, majoritatea fiind sirieni și irakieni. Ciocnirile cu forțele de ordine ar fi pornit după ce mulțimea de refugiați ar fi auzit zvonuri potrivit cărora autoritățile macedonene au deschis granița.
Astfel, oamenii s-au adunat în fața gardului de sârmă ghimpată și au folosit o bucată mare de metal pentru a doborâ obstacolul pus în calea lor. Reuters indică cel puțin doi răniți în urma incidentelor. Grecia se confruntă cu o presiune majoră, fiind una dintre țările de intrare pentru fluxurile masive de migranți care încearcă să intre pe continent.
Cel puțin 22.000 de refugiați au fost blocați în Grecia în ultima săptămână, pe fondul unor noi restricții de circulație impuse de câteva state. În context, Grecia nu poate fi lăsată singură în fața crizei migrației, a spus cancelarul german Angela Merkel.
Căderea Greciei nu e o opțiune
Europa nu poate lăsa Grecia să cadă în “haos”, a spus Merkel duminică, potrivit BBC. Cancelarul Germaniei a făcut declarațiile în contextul în care mai multe state – printre care Austria și câteva țări din Balcani – au introdus restricții mai dure față de refugiați, aceștia fiind blocați în Grecia.
Decizia acestor state, arată și Wall Street Journal, vine în încercarea de a reduce fluxul masiv de migranți care caută azil pe continentul european. Situația, a punctat Merkel, va fi discutată la summitul din 7 Martie. “Cred că nu putem lăsa Grecia singură acum”, a spus liderul de la Berlin într-un interviu pentru televiziunea public ARD.
Merkel a ținut să-și apere decizia deschiderii granițelor germane pentru migranți, în ciuda faptului că popularitatea ei a avut de suferit de pe urma acestei măsuri care a permis accesul în Germania pentru mai bine de un milion de refugiați, în 2015. Situația creată a atras criticile partenerilor de coaliție, dar și o intensificare a extremismului de dreapta.
În cadrul interviului, Merkel a spus că nu are un plan B și că nu își va modifica politica, respingând o propunere pentru limitarea migrației. “Credeți serios că toate statele care s-au luptat anul trecut să țină Grecia în zona euro ar permite un an mai târziu ca același stat să plonjeze în haos?”, a replicat ea, în discuția cu jurnaliștii de la ARD.